Home » Natură » Efectele neştiute ale videoclipurilor cu pisici – STUDIU

Efectele neştiute ale videoclipurilor cu pisici – STUDIU

Efectele neştiute ale videoclipurilor cu pisici – STUDIU
Publicat: 20.09.2015
Videoclipurile cu pisici înregistrează un succes fenomenal pe internet şi îndeosebi pe reţelele de socializare. O echipă de cercetători americani de la Universitatea Indiana arată că, "la prima vedere, este un subiect prea uşor ca să facă obiectul unui studiu academic serios, însă extraordinara popularitate de care se bucură filmuleţele cu pisici justifică cercetări aprofundate".

Echipa a realizat un studiu pe această temă, invitând şi alţi cercetători, specialişti în media şi psihologie, să continue lucrările, relatează miercuri passionsante.be. În cadrul cercetării, circa 7.000 de utilizatori de internet au răspuns unui chestionar care viza în special frecvenţa vizionării unor videoclipuri cu pisici şi reacţiile emoţionale în aceste împrejurări.

Au fost puse în evidenţă câteva elemente interesante. Astfel, „aceste secvenţe aduc, chiar şi pe moment, un beneficiu emoţional imposibil de negat, calmând anxietatea şi stresul, trezind un sentiment de bucurie şi atenuând o senzaţie de neplăcere”.

Situaţia nu este totuşi sută la sută idilică, fiindcă destul de mulţi amatori de videoclipuri cu pisici admit că resimt un oarecare sentiment de culpabilitate după ce le vizionează, fiind conştienţi că astfel amână alte activităţi. Acest lucru este cu atât mai adevărat la locul de muncă. Dar şi în acest caz lucrurile sunt mai complexe, deoarece starea de bine instalată după vizionarea videoclipurilor ajută la realizarea mai eficientă a sarcinilor de serviciu, cu un spirit mai pozitiv.

Specialiştii americani arată că „cercetări ulterioare vor permite o mai bună înţelegere a influenţei videoclipurilor cu pisici asupra stării emoţionale, urmând să fie testată capacitatea lor, ca demers simplu şi ieftin, de a îmbunătăţi o stare emoţională.

Sursa: Agerpres

Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cum să faci un avion de hârtie „aprobat” de NASA?
Cum să faci un avion de hârtie „aprobat” de NASA?
Uneltele antice arată ce foloseau chirurgii din dinastia Ming pe post de anestezic
Uneltele antice arată ce foloseau chirurgii din dinastia Ming pe post de anestezic
Un proces inspirat de păianjeni transformă proteinele din porumb într-un material similar plasticului
Un proces inspirat de păianjeni transformă proteinele din porumb într-un material similar plasticului
Sucul de roșii și soia reduce inflamația la adulții cu obezitate
Sucul de roșii și soia reduce inflamația la adulții cu obezitate
Activitățile care te ajută să îmbătrânești sănătos fără efort fizic
Activitățile care te ajută să îmbătrânești sănătos fără efort fizic
Premieră mondială: rezervă uriașă de „apă reîmprospătată”, descoperită la 200 de metri sub fundul mării
Premieră mondială: rezervă uriașă de „apă reîmprospătată”, descoperită la 200 de metri sub fundul mării
Incident medical fără precedent la bordul ISS: Un astronaut NASA a rămas brusc fără voce
Incident medical fără precedent la bordul ISS: Un astronaut NASA a rămas brusc fără voce
Jumătate dintre elevii români s-au gândit la sinucidere, arată un raport îngrijorător
Jumătate dintre elevii români s-au gândit la sinucidere, arată un raport îngrijorător
România va avea primul centru de date din lume cu Inteligență Artificială Cuantică
România va avea primul centru de date din lume cu Inteligență Artificială Cuantică
Au avut nevoie de 22 de ani pentru a-l restaura. Semnificaţiile incredibile ascunse de Leonardo da Vinci în acest tablou
Au avut nevoie de 22 de ani pentru a-l restaura. Semnificaţiile incredibile ascunse de Leonardo da Vinci în acest tablou
Un tânăr cercetător a reușit să producă benzină și motorină din plastic reciclat
Un tânăr cercetător a reușit să producă benzină și motorină din plastic reciclat
Unde pleacă românii în 2026? Destinațiile exotice sunt în topul preferințelor!
Unde pleacă românii în 2026? Destinațiile exotice sunt în topul preferințelor!
De ce bananele nu sunt tocmai bune de adăugat la smoothie-uri?
De ce bananele nu sunt tocmai bune de adăugat la smoothie-uri?
Dimineața sau seara: când este cel mai bine să udăm plantele?
Dimineața sau seara: când este cel mai bine să udăm plantele?
Erbicidarea culturilor în luna mai – ghid complet (P)
Erbicidarea culturilor în luna mai – ghid complet (P)
O proteză dentară rară din secolul al XIX-lea, purtată de o persoană avută, a fost găsită în Portugalia
O proteză dentară rară din secolul al XIX-lea, purtată de o persoană avută, a fost găsită în Portugalia
Greutatea în plus ți-ar putea îmbătrâni creierul mai rapid, avertizează un studiu
Greutatea în plus ți-ar putea îmbătrâni creierul mai rapid, avertizează un studiu
De ce costă atât de mult ședințele de psihoterapie și unde pot găsi oamenii ajutor gratuit sau la preț redus?
De ce costă atât de mult ședințele de psihoterapie și unde pot găsi oamenii ajutor gratuit sau la preț redus?