Home » Știință » Descoperire de proporţii făcută de astronomii americani în afara Sistemului Solar

Descoperire de proporţii făcută de astronomii americani în afara Sistemului Solar

Descoperire de proporţii făcută de astronomii americani în afara Sistemului Solar
Publicat: 12.11.2015
Exoplaneta telurică GJ 1132b, considerată "geamăna" planetei Venus, a fost descoperită recent de astronomii americani de la Massachusetts Institute of Technology (MIT), informează bbc.com.

Exoplaneta respectivă, denumită GJ 1132b, este asemănătoare cu Venus prin prisma mărimii sale şi orbitează în jurul unei stele care se află la aproximativ 39 de ani-lumină de Terra.

Datorită acestei apropieri, atmosfera sa va putea fi examinată în detaliu de următoarea generaţie de telescoape spaţiale, aflate în prezent în etapa de dezvoltare.

Până acum, doar atmosferele exoplanetelor de mari dimensiuni au putut fi studiate cu tehnologia actuală.

Oamenii de ştiinţă vor putea să studieze şi atmosferele unor exoplanete mai mici, în căutarea unor forme de viaţă în afara Sistemului Solar.

Întrucât GJ 1132b se află la o distanţă de 39 de ani-lumină (370 de trilioane de kilometri), este puţin probabil ca oamenii din generaţia actuală să viziteze această planetă cu o navă spaţială. În schimb, cercetătorii vor putea să identifice moleculele din atmosfera ei şi, astfel, să determine fenomenele care se produc la nivelul scoarţei.

GJ 1132b nu ocupă o poziţie prea bună în indexul planetelor potenţial locuibile. Planeta orbitează atât de aproape în jurul stelei sale (un an pe această planetă durează doar 1,6 zile terestre) încât este „un cuptor prăjit”, potrivit unui cercetător din echipa care a participat la acest studiu.

Din acest motiv, orice formă de apă s-ar evapora, dar atmosfera planetei ar putea conţine o cantitate mare de apă. De aceea, GJ 11322b este mai degrabă o „geamănă” a planetei Venus decât a Terrei – deşi Venus primeşte de la Soare doar a 15-a parte din căldura pe care GJ 1132b o primeşte de la steaua ei. Venus este o planetă fierbinte, dar nu la fel de fierbinte ca GJ 1132b.

Cu toate acestea, chiar dacă şansele ca exoplaneta să întreţină viaţa sunt infime, astronomii sunt de părere că GJ 1132b este utilă pentru viitoarele observaţii şi pentru testarea unor noi dispozitive şi tehnologii de monitorizare.

Studierea atmosferei unei exoplanete nu este însă o sarcină uşoară.

Acest lucru se realizează prin analizarea luminii furnizate de o stea în momentul trecerii prin faţa ei a unei planete – aşa cum se vede această trecere de pe Terra.

Moleculele din atmosfera exoplanetei îşi lasă amprenta chimică asupra acelei lumini care ajunge pe Terra.

Din păcate, cele mai multe planete cunoscute pentru moment sunt atât de îndepăratate, încât detaliile despre atmosferele lor sunt imposibil de descifrat cu telescoapele actuale.

În plus, stelele însoţitoare sunt adeseori atât de mari şi strălucitoare încât strălucirea lor estompează aproape complet acele delicate amprente chimice ale exoplanetelor.

Ca urmare, doar exoplanetele mari – echivalente ca mărime cu Neptun sau chiar mai mari – au oferit astronomilor informaţii despre atmosferele lor.

Totuşi, acele exoplanete gazoase uriaşe nu sunt la fel de interesante ca micile planete telurice, întrucât cele din urmă prezintă mult mai multe şanse de a avea în atmosferele lor gaze favorabile vieţii.

Observarea exoplanetei GJ 1132b a putut fi posibilă deoarece steaua ei este o pitică roşie.

Astfel de stele sunt mai mici şi mai reci decât Soarele. Ele sunt, de asemenea, considerabil mai întunecate, iar acest detaliu compensează, parţial, problema cauzată de strălucirea intensă a stelelor care acoperă amprentele chimice ale atmosferelor unor exoplanete.

În plus, stelele din categoria piticelor roşii sunt de 10 ori mai numeroase în galaxie decât Soarele.

Aşadar, în termeni numerici, planetele din jurul lor sunt candidate perfecte pentru studii ulterioare.

„Vestea cea mai interesantă constă în aceea că este probabil adevărat faptul că cele mai apropiate planete potenţial locuibile orbitează în jurul unor pitice roşii”, a declarat cercetătorul Zachory Berta-Thompson, membru al echipei care a descoperit exoplaneta GJ 1132b.

„Şi, dacă vrem să studiem atmosfera unei astfel de planete, va fi probabil mult mai uşor să facem asta dacă planeta orbitează o stea mai mică, mai rece, precum pitica roşie în jurul căreia orbitează GJ 1132b”, a adăugat acelaşi savant, de la Massachusetts Institute of Technology (MIT), din Statele Unite ale Americii.

Telescoapele care vor putea să efectueze aceste analize vor intra în curând în funcţiune.

Aceste super-observatoare de pe Terra, echipate cu antene ce au diametre de peste 40 de metri, vor începe să funcţioneze în următorul deceniu.

Înainte de acel moment, succesorul telescopului spaţial Hubble va deveni şi el operaţional.

Telescopul staţial James Webb va fi lansat în 2018. Misiunea lui va consta în studierea atmosferelor unor planete precum GJ 1132b.

Studiul cercetătorilor de la MIT a fost publicat în revista Nature.

Sursa: Mediafax

Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cum îți poți regla sistemul nervos: obiceiuri simple care ajută organismul să gestioneze stresul
Cum îți poți regla sistemul nervos: obiceiuri simple care ajută organismul să gestioneze stresul
Ce mâncau, de fapt, dinozaurii? Cel mai probabil alge marine, indică noi fosile
Ce mâncau, de fapt, dinozaurii? Cel mai probabil alge marine, indică noi fosile
Un ghețar montan impresionant din Tibet a supraviețuit ultimei ere glaciare
Un ghețar montan impresionant din Tibet a supraviețuit ultimei ere glaciare
O planetă Phoenix extrem de fierbinte ar putea rezolva un mister astronomic vechi de decenii
O planetă Phoenix extrem de fierbinte ar putea rezolva un mister astronomic vechi de decenii
(P) De sub pământ până sub apă: mediile extreme în care tehnologia de detecție este pusă la încercare
(P) De sub pământ până sub apă: mediile extreme în care tehnologia de detecție este pusă la încercare
Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult
Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult
Cum te poate ajuta o listă zilnică să îți recapeți controlul asupra vieții
Cum te poate ajuta o listă zilnică să îți recapeți controlul asupra vieții
Îngrijorător: cât timp își petrec adulții zilnic fără să se miște?
Îngrijorător: cât timp își petrec adulții zilnic fără să se miște?
Papa Leon al XIV-lea se operează. De ce anume suferă acesta?
Papa Leon al XIV-lea se operează. De ce anume suferă acesta?
Mult mai mulți oameni au ajuns în spațiu decât credeți. Ce țară i-a trimis pe cei mai mulți?
Mult mai mulți oameni au ajuns în spațiu decât credeți. Ce țară i-a trimis pe cei mai mulți?
Ce mai vrea președintele Donald Trump să redenumească, faza pe oceane
Ce mai vrea președintele Donald Trump să redenumească, faza pe oceane
Cu cât a crescut indicele global al sărăciei și câți oameni sunt afectați?
Cu cât a crescut indicele global al sărăciei și câți oameni sunt afectați?
Cea mai veche piață acoperită din Paris a fost distrusă de un incendiu
Cea mai veche piață acoperită din Paris a fost distrusă de un incendiu
Deși adolescenții consumă mai puține droguri și alcool, apar noi motive de îngrijorare pentru autorități
Deși adolescenții consumă mai puține droguri și alcool, apar noi motive de îngrijorare pentru autorități
Un obicei simplu și surprinzător ar putea să îmbunătățească relațiile de cuplu
Un obicei simplu și surprinzător ar putea să îmbunătățească relațiile de cuplu
Egiptenii antici sacrificau slujitorii faraonilor pentru a-i servi și în viața de apoi
Egiptenii antici sacrificau slujitorii faraonilor pentru a-i servi și în viața de apoi
Animalele ar fi evoluat cu 200 de milioane de ani mai devreme decât credeam, indică noi fosile
Animalele ar fi evoluat cu 200 de milioane de ani mai devreme decât credeam, indică noi fosile
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu