Home » Cultură » Orga imensă, săpată în malul Mării Adriatice. Sunetele scoase de ea par unice – VIDEO

Orga imensă, săpată în malul Mării Adriatice. Sunetele scoase de ea par unice – VIDEO

Publicat: 13.11.2015
Oraşul croat Zadar adăposteşe numeroase atracţii turistice, printre care Forum-ul din perioada romană sau Piaţa celor 5 Fântâni. Un monument mai puţin întâlnit în celelalte oraşe ale Croaţiei, poate chiar în întreaga lume, este Morske Orgulje („Orga Mării).

Orga a fost concepută de arhitectul Nikola Bašić, care a proiectat-o sub forma unor trepte, a căror lungime maximă este de 70 m. Treptele prezintă 35 de orificii, asemănătoare tuburilor ce compun orgile obişnuite. Fiecare dintre aceste orificii are o formă unică, ce permite difuzarea unei anumite note. Sunetele se produc în momentul în care vântul şi valurile mării se izbesc de ţărmul sculptat, creând o entitate sonoră asemănătoare unei melodii.

Proiectul lui Bašić face parte din planul de revitalizare a oraşului Zadar, vechi de peste 3000 de ani, după ce acesta a fost supus distrugerilor din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Meritele arhitectului croat au fost imediat recunoscute, orga sa câştigând Premiul European pentru Spaţii Publice Urbane, pentru anul 2006.

Sursa: Discovery

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului

Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata

De ce au testat oamenii de știință panouri solare colorate? Nu este vorba doar despre aspect!

Ce anume îi face pe oameni să nu revină într-un restaurant?

Care este legătura dintre pisici și fericire?

Problemă importantă în sistemele de educație: care este portretul profesorului european?

Tinerii beau mai puțin, dar cei între 50 și 64 de ani beau tot mai mult

Misterul din adâncuri: de ce Marea Neagră este unică în lume și cum o monitorizează cercetătorii?

Primul anunț al săptămânii Nobel: cine a primit Premiul Nobel pentru Medicină 2026

Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința

Urmele biologice rămase pe avioane. Cum identifică cercetătorii păsările pentru a preveni accidentele

Trei cercetători de la OpenAI, concediați pentru gestionarea necorespunzătoare a unor „informații sensibile”. Ce ar fi făcut aceștia?
Trei cercetători de la OpenAI, concediați pentru gestionarea necorespunzătoare a unor „informații sensibile”. Ce ...
Chiar dacă AI-ul este profitabil, majoritatea companiilor nu reușesc să-l scaleze

O platformă a aprobat primul serial bazat pe celebra franciză „Fast & Furious”. Când va fi difuzat?

Vaccinarea antigripală începe! Cine poate primi vaccinul compensat sau gratuit?

Cum schimbă Inteligența Artificială joburile din bănci? Această competență este cea mai căutată!

Ce sunt micro-călătoriile, tendința către care se îndreaptă vacanțele?

Chiar și fără fonduri, echipă de biologi a improvizat un laborator și a făcut o descoperire uriașă