Home » D:News » După mai bine 60 de ani de încercări, oamenii de ştiinţă vor afla ce se află în mantaua Pământului

După mai bine 60 de ani de încercări, oamenii de ştiinţă vor afla ce se află în mantaua Pământului

După mai bine 60 de ani de încercări, oamenii de ştiinţă vor afla ce se află în mantaua Pământului
Publicat: 03.12.2015
Cercetările se vor desfăşura în zona de sud-vest a Oceanului Indian.

Un proiect de explorare deosebit de important va debuta în cursul acestei săptămâni. Este vorba de demararea unor săpături în scoarţa terestră, pentru a se ajunge la nivelul mantalei. Specialiştii din domeniul geologiei încearcă de peste 60 de ani să atingă suprafaţa acestui înveliş, însă doar acum dispun de tehnologia şi fondurile necesare iniţierii cercetărilor.

Aparatura care va permite realizarea săpăturilor este amplasată pe nava JOIDES Resolution, care va pleca din Sri Lanka spre sudul Oceanului Indian, în punctul cunoscut sub numele de Atlantis Bank. Aici, cercetătorii vor fora până la o adâncime de 1,5 kilometri, prelevând mostre de rocă din straturile explorate. Următoarea etapă a acestui proces constă în atingerea suprafeţei ce delimitează scoarţa terestră de manta.

De ce a fost ales tocmai acest punct din Oceanul Indian? Oamenii de ştiinţă consideră că în acest loc mantaua se află cel mai aproape de scoarţa Pământului. Prin urmare, aici se va putea atinge cel mai rapid nivelul mantalei.

Astfel de încercări au mai avut loc în ultimele decenii. Prima de acest gen a fost făcută în anul 1960, când oceanograful Walter Munk şi echipa sa de geologi au reuşit să sape până la o adâncime de 183 de metri.

Henry Dick, unul dintre coordonatorii cercetărilor ce vor avea loc în acest an, a mai fost implicat în proiecte de investigare a structurii învelişurilor Pământului. În 1997, în acelaşi punct din Oceanul Atlantic, a condus o echipă capabilă să realizeze un foraj până la o adâncime de 1,5 kilometri. Cercetările au fost, însă, întrerupte, deoarece freza a fost distrusă în timpul unor rafale puternice de vânt.

Atingerea nivelului mantalei nu este singurul obiectiv pe care geologii şi l-au propus. Ei speră că vor afla noi informaţii legate de modul în care erup vulcanii subacvatici, iar magma rezultată se depune pe fundul oceanelor, formând noi sedimente. De asemenea, geologii se aşteaptă să descopere noi forme de viaţă, care se pot dezvolta în ecosistemele nou-formate.

Sursa: sciencealert.com

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Câte zile libere legale vom avea în 2026?
Câte zile libere legale vom avea în 2026?
Telescopul Spațial James Webb a descoperit ceva ciudat aproape de centrul Căii Lactee
Telescopul Spațial James Webb a descoperit ceva ciudat aproape de centrul Căii Lactee
Oamenii de știință au dezvoltat o nouă metodă de a „asculta” limbajul ascuns al creierului
Oamenii de știință au dezvoltat o nouă metodă de a „asculta” limbajul ascuns al creierului
Ultima rudă a păsării dodo, observată într-o pădure tropicală îndepărtată din Samoa
Ultima rudă a păsării dodo, observată într-o pădure tropicală îndepărtată din Samoa
Cea mai veche artă botanică cunoscută dovedește o gândire matematică timpurie
Cea mai veche artă botanică cunoscută dovedește o gândire matematică timpurie
5 scandaluri majore care au pus TikTok sub lupă. De la amenzi-record și procese pentru protecția copiilor, la dezinformare și riscuri pentru sănătatea mintală
5 scandaluri majore care au pus TikTok sub lupă. De la amenzi-record și procese pentru protecția copiilor, la dezinformare ...
Un psiholog explică de ce unele cântece ne rămân „blocate” în minte
Un psiholog explică de ce unele cântece ne rămân „blocate” în minte
Muzica pe care o asculți influențează cât de bine conduci
Muzica pe care o asculți influențează cât de bine conduci
Test de cultură generală. Ce este penitenţa?
Test de cultură generală. Ce este penitenţa?
Cum putem să hrănim întreaga lume fără să distrugem planeta?
Cum putem să hrănim întreaga lume fără să distrugem planeta?
2025 a fost cel mai dificil an din ultimul deceniu pentru piața muncii
2025 a fost cel mai dificil an din ultimul deceniu pentru piața muncii
Cum ajung românii să fie exploatați în Germania prin metoda „hotelurilor sociale”
Cum ajung românii să fie exploatați în Germania prin metoda „hotelurilor sociale”
Guvernul britanic ar fi intervenit pentru a proteja familia regală
Guvernul britanic ar fi intervenit pentru a proteja familia regală
Ziua în care Consiliul Dirigent al Transilvaniei decide organizarea administrativă a teritoriilor unite cu România
Ziua în care Consiliul Dirigent al Transilvaniei decide organizarea administrativă a teritoriilor unite cu România
Autoritățile nepaleze abandonează schema de recuperare a deșeurilor de pe Everest
Autoritățile nepaleze abandonează schema de recuperare a deșeurilor de pe Everest
Țara europeană care vrea să fie în prima linie pentru reîntoarcerea omenirii pe Lună
Țara europeană care vrea să fie în prima linie pentru reîntoarcerea omenirii pe Lună
Ce a descoperit o echipă de cercetători despre nucleul Pământului?
Ce a descoperit o echipă de cercetători despre nucleul Pământului?
Un medic avertizează: Medicina tradițională trebuie inclusă în sistemul modern doar în baza dovezilor
Un medic avertizează: Medicina tradițională trebuie inclusă în sistemul modern doar în baza dovezilor