Home » D:News » Românul care a străbătut 230.000 de kilometri, pe patru continente, făcând autostopul. A fost luat la ocazie inclusiv de poliţie – FOTO + VIDEO

Românul care a străbătut 230.000 de kilometri, pe patru continente, făcând autostopul. A fost luat la ocazie inclusiv de poliţie – FOTO + VIDEO

Publicat: 18.02.2016
Timotei Rad, un tânăr clujean pasionat de cartografie şi aventură,a străbătut în trei ani 230.000 de km pe patru continente făcând autostopul, fiind luat la ocazie cu maşina poliţiei în Columbia şi Chile, cu o ambulanţă în Ucraina, cu un camion al armatei ruse sau cu o maşină a jandarmeriei franceze

Visul lui Timotei Rad de a face înconjurul lumii cu autostopul a început când acesta avea doar 70 de euro în buzunar, transmite corespondentul MEDIAFAX.

”Am descoperit fascinaţia de vedea lumea cum visam când eram copil”

Timotei Rad are 30 de ani, vorbeşte fluent engleză, spaniolă şi maghiară, iar în 2012 a început aventura vieţii sale, printr-o întâmplare, după ce şi-a propus să obţină informaţii despre prima hartă elaborată de un român, necesară pentru licenţă.

Galerie foto

vezi galeria
8 foto

”Călătoria mea prin lume s-a datorat faptului că eram student la Cartografie la Facultatea de Geografie a UBB Cluj-Napoca şi mă pregăteam de licenţă, să scriu despre prima hartă elaborată de un român, care ar fi fost Constantin Cantacuzino. Am căutat resurse bibliografice, inclusiv în cinci biblioteci din afara României, şi aveam nevoie de o copie a primei hărţi, al cărei original este la Londra, iar o copie la Viena. Era foarte scump să comand o copie şi atunci am decis să merg eu acolo. Aşa a început totul. În total, în trei ani, cu autostopul am străbătut 229.790 de kilometri, din care 153.385 de kilometri în afara României. Am văzut zeci de ţări de pe patru continente – Europa, Asia, Africa şi America de Sud”, a spus Timotei.

Antrenamentul pentru înconjurul lumii a fost prima călătorie spre Paris, în 4 mai 2012, având în buzunar 90 de euro, când a decis să folosească autostopul, astfel încât să nu cheltuie nimic pe transport.

”Mergând din România spre Vest, cu autostopul, din Ungaria începând nimeni nu aşteaptă vreun ban pentru transport. Am ajuns la Paris în 8 zile pe ruta Viena, Praga, Leipzig şi eram foarte obosit şi mi-am dat seama că nu pot să ajung la Londra şi m-am întors acasă la Cluj-Napoca. Aveam de gând să fac doctoratul pe istoria cartografierii româneşti, dar am descoperit aventura şi posibilitatea de a merge cum mergeam imaginar în copilărie, citind Tom Sawyer sau cărţi despre piraţi, şi mi-am dat seama că este posibil. Am descoperit fascinaţia de vedea lumea cum visam când eram copil”, povesteşte tânărul.

Astfel, Timotei Rad şi-a propus să facă înconjurul lumii cu autostopul, călătoria începând în 21 iunie 2013 când a mers spre Est, spre Rusia şi Siberia, având în buzunar doar 70 de euro.

”Nu ştiam ce mă aşteaptă, ştiam doar că va fi aventură, că va fi interesant. Am întâmpinat dificultăţi şi nu am reuşit să înconjur planeta dintr-o singură încercare. Prima oară a trebuit să mă întorc din Kazahstan din cauza vizei de China, iar a doua oară am fost pus pe avion de ambasadorul României în Afganistan şi trimis acasă, pe considerentul că acolo e periculos. Eu ajunsesem în Kabul cu autostopul când m-a oprit un poliţist pe stradă şi m-a dus la Oficiul ONU pentru Refugiaţi. Am dormit o noapte într-o bază militară americană după care ambasadorul român m-a trimis înapoi”, povesteşte tânărul.

În vara anului 2014 a luat-o spre Vest, călătorind prin toată Europa, până când, în Italia fiind, i s-a demagnetizat cardul bancar şi nu a mai putut să scoată bani, astfel încât a fost nevoit să se întoarcă iar acasă, la Cluj-Napoca. La sfârşitul anului 2014 până în martie 2015 a străbătut mai multe ţări din America de Sud.

În Est, a ajuns până la portul Magadan, cel mai apropiat punct din Siberia de Alaska, iar în America de Sud până la Ushuaia, în arhipeleagul Ţara de Foc din Argentina. În Nord, a ajuns dincolo de Cercul Arctic, în Norvegia, cu o barcă cu pânze, construită după model viking, cu care a navigat 5 zile pe mare, pe ploaie, ninsoare şi vânt.

Autostopistul clujean a scris pe blogul propriu despre călătoriile sale, ba de pe laptop, ba din Internet caffe-uri, şi a ţinut legătura cu prietenii pe reţele de socializare, reuşind să obţină donaţii în bani, circa 10.000 de euro în trei ani, cu care să se descurce pe traseu.

Ruşii l-au întrebat dacă există vampiri în Transilvania

I-a plăcut foarte mult în Rusia, spunând despre ruşi că sunt oameni cu care s-a distrat şi cu care a băut votcă, dar cu care s-a înţeles mai greu, pentru că aceştia nu cunosc limbi străine.

”Rusia este complexă, am stat trei luni acolo, am luat-o de la rădăcini, am intrat în tot felul de medii, în familiile unor oameni simpli. În Rusia am primit 1.400 de ruble, circa 140 de lei, de la un tip, Alexei, care m-a luat cu maşina, dar au fost şi perioade lungi în care nu am avut bani deloc şi am mâncat în restaurante pe banii unor ruşi care mă luau cu autostopul şi cărora le povesteam despre călătoria mea. Mulţi m-au întrebat dacă există vampiri în Transilvania”, spune clujeanul.

Alte ţări care l-au impresionat au fost Iran, pe care o consideră o ţară închisă, dar cu oameni foarte ospitalieri, Irlanda, unde s-a simţit fantastic, cu locuitori plini de omenie, care l-au întrebat de unde este, apoi Columbia, unde a fost impresionat de modul columbienilor de a interacţiona cu străinii, sau Maroc, unde a mâncat cea mai bună tajine din viaţa sa, conţinând 39 de condimente.

A călătorit în Peru cu o maşină fără faruri pe tip de noapte, dar şi pe capota unui camion în Venezuela

În timpul periplului său prin lume, Timotei a călătorit ca autostopist folosind diverse mijloace de transport, dintre cele mai diverse, şi a dormit în cort sau în iurte, cum s-a întâmplat în Mongolia.

”Eu călătoream pe marginea drumului, cu rucsacul, sacul de dormit şi cortul în spate, şi făceam semn şoferilor să mă ia. În Rusia am mers cu un imens camion Ural al armatei ruse, care avea roţile aproape cât mine de înalte, iar în spate, pentru soldaţi, avea montată o sobă. Am fost luat de un autobuz lung din Viena până în România, iar în Turkmenistan de un tractor cu trei roţi. Am fost luat cu maşini de poliţie în Columbia şi în Chile şi o dată cu o motocicletă de poliţie în Ecuador, cu o maşină a jandameriei franceze, dar şi cu ambulanţa în Ucraina. Am călătorit 400 de kilometri într-o remorcă în Argentina, 300 de kilometri în Peru, cu o maşină fără faruri pe tip de noapte, dar şi pe capota unui camion în Venezuela, în savană”, povesteşte Timotei Rad.

Globe-trotter-ul clujean a avut parte şi de incidente neplăcute, dar acestea nu l-au oprit din călătoriile sale.

”Venezuela este foarte periculoasă, acolo am fost atacat. Am făcut autostopul pe timp de noapte şi au venit doi tipi cu o motocicletă, iar cel din spate s-a dat jos şi mi-a cerut rucsasul ameninţându-mă că mă împuşcă, dar nu i l-am dat. Altă dată, în Teheran, în Iran, mi-am instalat cortul într-un parc şi cineva mi-a mişcat cortul şi când am deschis fermoarul mi-a dat cu spray paralizant în gură, dar nu am ameţit şi am reacţionat, iar atacatorii au fugit. De asemenea, două aparate foto mi-au fost luate, unul în Mongolia şi altul în Iran, de către cei care m-au luat cu autostopul, ca plată pentru călătorie. Noroc că am scos cardurile pline de poze”, îşi aminteşte autostopistul.

Timotei Rad a renunţat să mai facă autostopul susţinând că acest mod de a călători ”a fost şi copilărie, dar şi armată”.

”Aceste călătorii m-au format. Eu mi-am forţat limitele. Într-o societate care devine tot mai tehnologizată şi mai virtualizată, interacţiunea umană, cu oameni de toate tipurile, din mai multe ţări, este o experienţă pe care nu ţi-o poate oferi nimeni”, a concluzionat Timotei Rad

Acum Timotei vrea să publice o carte cu aventurile sale ca autostopist în care încearcă să explice acest mod de a călători şi speră ca volumul să apară întâi în limba franceză, la o editură din Paris, cu care va avea discuţii în luna martie.

Sursa: Mediafax

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Telescopul Webb a descoperit o galaxie spirală masivă de la începuturile Universului
Telescopul Webb a descoperit o galaxie spirală masivă de la începuturile Universului
Mitul medieval care ascunde una dintre cele mai profunde teorii despre sufletul uman
Mitul medieval care ascunde una dintre cele mai profunde teorii despre sufletul uman
O întâlnire străveche a Soarelui cu alte două stele a schimbat pentru totdeauna Sistemul Solar
O întâlnire străveche a Soarelui cu alte două stele a schimbat pentru totdeauna Sistemul Solar
Albert Einstein a avut dreptate: Timpul se scurge mai repede pe planeta Marte!
Albert Einstein a avut dreptate: Timpul se scurge mai repede pe planeta Marte!
Cel mai bătrân strămoș al rechinilor înota în apele Australiei pe vremea dinozaurilor
Cel mai bătrân strămoș al rechinilor înota în apele Australiei pe vremea dinozaurilor
Legendele uitate care au modelat miturile arturiene: Iosif din Arimateea și primii Vânători ai Graalului
Legendele uitate care au modelat miturile arturiene: Iosif din Arimateea și primii Vânători ai Graalului
Cum îi sprijinim pe cei care au pierdut pe cineva drag ori sunt la final de viață? Ghid empatic, bazat pe psihologie
Cum îi sprijinim pe cei care au pierdut pe cineva drag ori sunt la final de viață? Ghid empatic, bazat pe psihologie
Gardieni, creatori și simboluri ale puterii: Dragonii nu au fost întotdeauna personaje negative
Gardieni, creatori și simboluri ale puterii: Dragonii nu au fost întotdeauna personaje negative
Ce se întâmplă cu creierul atunci când lucrezi în echipă?
Ce se întâmplă cu creierul atunci când lucrezi în echipă?
Locul în care trăiești influențează ce greutate ai, arată un nou studiu
Locul în care trăiești influențează ce greutate ai, arată un nou studiu
Test de cultură. Care fasole este toxică atunci când este mâncată crudă?
Test de cultură. Care fasole este toxică atunci când este mâncată crudă?
JWST a descoperit o galaxie spirală asemănătoare Căii Lactee undeva unde nu ar trebui să existe
JWST a descoperit o galaxie spirală asemănătoare Căii Lactee undeva unde nu ar trebui să existe
10 obiceiuri prin care putem încetini îmbătrânirea corpului nostru
10 obiceiuri prin care putem încetini îmbătrânirea corpului nostru
Ziua în care Alexandru Ioan Cuza a introdus învăţământul obligatoriu şi gratuit. Ce păţeau părinţii care nu se supuneau legii
Ziua în care Alexandru Ioan Cuza a introdus învăţământul obligatoriu şi gratuit. Ce păţeau părinţii care nu se ...
20 de lucruri uimitoare despre creierul uman
20 de lucruri uimitoare despre creierul uman
Marile companii de Inteligență Artificială sunt „mai puțin reglementate decât restaurantele”
Marile companii de Inteligență Artificială sunt „mai puțin reglementate decât restaurantele”
Trei reguli pe care părinții ar trebui să le aplice în privința telefoanelor pentru copii
Trei reguli pe care părinții ar trebui să le aplice în privința telefoanelor pentru copii
Românii vor avea facturi mai mari la gaze de la 1 aprilie 2026
Românii vor avea facturi mai mari la gaze de la 1 aprilie 2026