Home » D:News » Copiii – fenomen. Pot vedea sub apă exact ca delfinii. Ce îi face atât de speciali – FOTO+VIDEO

Copiii – fenomen. Pot vedea sub apă exact ca delfinii. Ce îi face atât de speciali – FOTO+VIDEO

Publicat: 09.03.2016
Un exemplu al adaptabilităţii corpului uman poate fi poporul moken, un trib nomad care trăieşte în arhipelagul insulelor de pe Marea Andaman, de-a lungul coastei de vest a Thailandei.
Cunoscut şi sub numele de ”nomazii de mare”, poporul moken a fost cândva în întregime dependent de ocean, iar copiii lor petreceau o mare parte din timpul lor scufundându-se spre fundul mării în căutare de hrană. 
 
Experimentele au demonstrat că aceştia ar putea vedea sub apă cu o claritate totală, o adaptare unică pe care alţi copii o pot învăţa în câteva săptămâni.
 
„În mod normal, atunci când suntem sub apă, totul este atât de neclar încât ochiul nici nu încearcă măcar să se acomodeze. Dar copiii moken se pot adapta acestor condiţii, ei îşi pot micşora pupilele şi îşi pot schimba forma cristalinelor. Focile şi delfinii au o adaptare similară”, afirmă cercetatorul în domeniul vederii, Anna Gislen, de la Universitatea din Lund, Suedia.
 
Gislen a lucrat cu mokenii timp de aproape două decenii pentru a înţelege mai bine această capacitate incredibilă, care aparent o posedă numai copiii. În termen de o lună le-a reuşit să înveţe un grup de copii europeni să vedă în mediul subacvatic cu aceeaşi claritate.
 
„A fost diferit pentru fiecare copil în parte, dar la un moment dat vederea lor s-a îmbunătăţit. I-am întrebat dacă au făcut ceva diferit şi mi-au răspuns: Nu, doar că vedea mai bine acum”, a relatat Gislen. 
 
 
Cercetătoarea a studiat, prima dată, copiii moken în anul 1999, când i-a urmărit cum aceştia înoată în ocean, colectând scoici şi castraveţi de mare cu ochii larg deschişi.
 
În 2003, ea a publicat un studiu, comparând 17 copii moken (10 fete şi 7 băieţi, cu vârste cuprinse între 7 şi 13 ani), cu 18 copii din Europa (14 fete şi 4 băieţi, cu vârste cuprinse între 7 şi 13 ani) .
Experimentul era următorul: copilul înota sub apă, până la o poziţie marcată, acolo punea capul pe o tetieră poziţionată la 50 cm distanţă de un card pe care erau afişate modele diferite de linii care se mişcau fie vertical, fie orizontal. După ce copiii se uitau la acest card, ei înotau spre suprafaţă şi raportau ce model au văzut.
 
 
De fiecare dată când se scufundau, spaţiul dintre linii era tot mai subţire, ceea ce făcea mai greu de distins modelul. Copiii au trebuit să repete procesul de cinci ori pentru fiecare model, iar o singură greşeală era interpretată ca fiind o incapacitate de a vedea corect modelul.
 
După acest studiu, Gislen a constatat că copiii moken au avut sub apă o acuitatea vizuală de două ori mai mare decât copiii europeni.
 
De ce? Nu este încă foarte clar, dar se consideră că abilitatea are o legătură cu capacitatea copiilor moken de a-şi contracta pupilele când se află sub apă. Ei fac acest lucru pentru a lărgi adâncimea câmpului vizual şi a face lucrurile mai clare.
„Pe uscat, dimensiunea pupilei are, în mod normal, un efect redus asupra rezoluţiei şi s-a constatat că ambele grupuri de copii au aceeaşi dimensiune a pupilei. Dar, sub apă, atunci când imaginea este neclară, o pupilă micşorată poate îmbunătăţi în mod semnificativ rezoluţia”, explică cercetătoarea.
 
 
La adulţii testaţi de Gislen, nu a fost observată aceeaşi capacitate vizuală.  Oamenii de ştiinţă suspectează că moken îşi pierd cu timpul ”ochii lor delfin”. Cu vârsta, cristalinul devine mai puţin flexibil.
 
Gislen a recrutat un alt grup de copii europeni pentru o vacanţă în Thailanda (3 fete şi 2 baieti, în varstă de 9-11 ani) şi un grup de copii din Suedia (15 fete şi 5 băieţi, în vârstă de 9-10 ani). Grupul a participat la sesiuni de instruire pe parcursul a mai multor săptămâni. Practic, au trebuit să îndeplinească sarcini similare de scufundare cu cele din experimentul original, pentru a vedea dacă repetarea ar arăta îmbunătăţiri în acuitatea vizuală subacvatică.
 
Raportul publicat în revista Vision Research în 2006, a constatat că, după 11 sesiuni, ambele grupuri au atins aceeaşi acuitate sub apă ca şi copiii moken, chiar dacă ei mai aveau ochi roşii, iritaţi din cauza salinităţii.
 
„La 8 luni de la ultima sesiune dintr-o piscină în aer liber, în lumina strălucitoare a soarelui, comparabil cu mediile de lumină din sud-estul Asiei, copiii au atins aceeaşi acuitatea sub apă ca şi copiii de moken”, a notat Gislen în raportul echipei sale.
 
 
Din păcate, Gislen nu va mai putea continua cercetarea ei. Ea a explicat că mokenii şi-au schimbat drastic stilul lor de viaţă. Aceştia petrec acum mult mai puţin timp în apă.
 
 
Vă recomandăm şi aceste articole:
 

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cercetătorii români au descoperit o bacterie rezistentă la 10 antibiotice în Peștera Scărișoara
Cercetătorii români au descoperit o bacterie rezistentă la 10 antibiotice în Peștera Scărișoara
Ce erau cu adevărat și cum erau folosite „cornetele calcolitice” de către oamenii antici?
Ce erau cu adevărat și cum erau folosite „cornetele calcolitice” de către oamenii antici?
Cercetarea cancerului este inundată de studii false, avertizează o analiză alarmantă
Cercetarea cancerului este inundată de studii false, avertizează o analiză alarmantă
Telescopul Webb a dezvăluit o surpriză majoră într-un sistem stelar îndepărtat
Telescopul Webb a dezvăluit o surpriză majoră într-un sistem stelar îndepărtat
Câinii și pisicile răspândesc o specie invazivă de viermi. Cât de periculoși sunt?
Câinii și pisicile răspândesc o specie invazivă de viermi. Cât de periculoși sunt?
Din culisele unei decizii istorice: Ionel Brătianu împotriva regelui Carol I?
Din culisele unei decizii istorice: Ionel Brătianu împotriva regelui Carol I?
Sunetele produse de pisici atunci când torc dezvăluie mai multe decât mieunatul
Sunetele produse de pisici atunci când torc dezvăluie mai multe decât mieunatul
Doar două sau trei cești de cafea sau ceai pe zi ar putea reduce riscul de demență
Doar două sau trei cești de cafea sau ceai pe zi ar putea reduce riscul de demență
Se pare că majoritatea oamenilor nu au un singur „suflet pereche”, ci două
Se pare că majoritatea oamenilor nu au un singur „suflet pereche”, ci două
Cabane A-frame 2 persoane cu ciubăr: relaxare totală la munte (P)
Cabane A-frame 2 persoane cu ciubăr: relaxare totală la munte (P)
Ți-ai putea administra insulina fără ace? Iată ce a creat un cercetător!
Ți-ai putea administra insulina fără ace? Iată ce a creat un cercetător!
Test de cultură generală. De ce gazele nobile sunt nobile?
Test de cultură generală. De ce gazele nobile sunt nobile?
Astronomii încearcă să rezolve misterul unei comete care și-a schimbat direcția de rotație
Astronomii încearcă să rezolve misterul unei comete care și-a schimbat direcția de rotație
Ce crede cu adevărat Regele Charles despre președintele Donald Trump?
Ce crede cu adevărat Regele Charles despre președintele Donald Trump?
„Vrem apă să ne spălăm şi lumină să învăţăm”. Revolta studenţilor de la Iaşi în anul 1987
„Vrem apă să ne spălăm şi lumină să învăţăm”. Revolta studenţilor de la Iaşi în anul 1987
Progres major în cazul uneia dintre principalele cauze ale paraliziei
Progres major în cazul uneia dintre principalele cauze ale paraliziei
Cine plătește de fapt tarifele impuse de Donald Trump?
Cine plătește de fapt tarifele impuse de Donald Trump?
Ozempic lovește puternic în cel mai mare fast-food din lume. Cum regândește McDonald’s meniul?
Ozempic lovește puternic în cel mai mare fast-food din lume. Cum regândește McDonald’s meniul?