Home » Natură » Cel mai mare şarpe din Amazon: Monstrul a fost filmat de un jurnalist BBC care s-a alăturat unui trib ecuadorian FOTO+VIDEO

Cel mai mare şarpe din Amazon: Monstrul a fost filmat de un jurnalist BBC care s-a alăturat unui trib ecuadorian FOTO+VIDEO

Publicat: 22.03.2016
Un şarpe anaconda de peste cinci metri a fost prins în Amazon, capturarea acestei reptile de dimensiuni impresionante fiind prezentată într-un documentar realizat de BBC.
Jurnalistul Gordon Buchanan s-a alăturat tribului Waorani din Ecuador, băştinaşii fiind renumiţi pentru faptul că vânează cei mai mari şerpi din lume.
 
În documentarul „Triburile, prădătorii şi eu”, Gordon Buchanan dezvăluie modul în care a reuşit să pună mâna, la propriu, pe cel mai mare anaconda descoperit vreodată în Amazon.
 
Potrivit Daily Mail, în cel de-al treilea episod al documentarului, se prezintă situaţiile limită în care se află băştinaşii pentru a prinde monstruoasa reptilă, care, spun ei, le conferă puteri spirituale.
 
Şarpele a fost prezentat în timpul emisiunii şi apoi eliberat, deşi vânătoarea şi momentul în care i s-a redat libertatea au fost extrem de periculoase, aceşti şerpi fiind printre cele mai feroce creaturi care trăiesc în pădurile amazoniene. 
 
Sursa: Mediafax

Vă recomandăm şi aceste articole:

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cele mai misterioase scrieri ale lumii antice, pe care nimeni nu a reușit să le descifreze

Limbile în care „stânga” și „dreapta” nu sunt reperele principale. Cum se orientează vorbitorii lor

Mai puține alimente ultraprocesate, simptome mai ușoare de depresie? Ce arată un studiu din 2026

Ce poți face la 30 de ani pentru a îmbătrâni mai sănătos

Ce ne dezvăluie anestezia generală despre creier și misterul conștiinței

Sonda Juice tocmai a folosit Pământul drept o praștie gravitațională pentru a ajunge la Jupiter

Scădere alarmantă înregistrată de cea mai mare colonie de pinguini din lume. Care este cauza?

Euro continuă să se deprecieze în raport cu dolarul. Care este motivul?

O metodă ingenioasă deschide o cale nouă de a detecta leziunile cerebrale după AVC

Un oraș foarte bogat este și cel mai poluat de pe planetă

Un studiu recent a recalculat când se va destrăma Sistemul Solar

Industria invizibilă care susține alimentația globală: ce este sectorul alimentar informal?

Cel mai mare furt de vin din istoria Italiei: au fost luate zeci de mii de sticle

16-28 octombrie 1962 – Criza rachetelor din Cuba. Cele 13 zile în care lumea s-a apropiat de războiul nuclear

De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul

Un pui de țestoasă cu două capete a fost găsit la Cape Cod. Este al treilea caz în cinci ani

14 octombrie 1947 – Chuck Yeager sparge bariera sunetului

Cum ne anesteziază medicamentele și ce ne pot spune despre conștiință