Home » Știință » SOLUŢIA fondatorului Blue Origin pentru a salva planeta

SOLUŢIA fondatorului Blue Origin pentru a salva planeta

Publicat: 02.06.2016
Jeff Bezos este fondatorul Blue Origin, o companie aerospaţială privată care produce rachete ce pot fi reutilizate şi alte vehicule spaţiale.

Jeff Bezos, fondatorul celui mai mare retailer online din lume, Amazon, crede că planeta poate fi salvată prin stoparea încălzirii globale şi prevenirea consumării resurselor, dacă industria grea va fi mutată în spaţiu, scrie Go4it.

Blue Origin nu are printre priorităţi colonizarea planetei Marte, care se află în capul listei companiei rivale SpaceX.

„Cred că trebuie să mutăm în spaţiu industria grea pentru a salva Pământul”, a declarat Bezos la Code Conference 2016.

Argumentul lui este că oamenii au nevoie de energie sustenabilă, iar cea provenită de la vânt şi soare nu va fi suficientă. Aşa că în următoarele sute de ani oamenii vor trebui să construiască fabrici în spaţiu, care să obţină energie de la soare sau prin fuziune nucleară.

Pământul va rămâne o zonă rezidenţială care va găzdui doar industrii uşoare, nepoluante şi care nu sunt periculoase în caz de accident.

Pe de altă parte, Space X, compania fondată de Elon Musk, crede că omenirea se poate salva prin colonizarea altor planete, începând cu cea mai primitoare din sistemul nostru solar – Marte. De aceea, compania şi-a stabilit un obiectiv ambiţios: trimiterea unei capsule pe Marte până în 2018.

În cursa pentru Planeta Roşie se află şi gigantul aerospaţial Lokheed Martin, care şi-a propus ca până în 2028 să pună o staţie spaţială pe orbita planetei Marte. La bordul acesteia se vor afla 6 astronauţi.

Sursa: Go4it

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
De ce ne atrag oamenii indisponibili? Cum putem schimba tiparul, potrivit științei

Erupția Vezuviului ar fi avut loc în august. Atunci de ce victimele din Pompeii purtau haine groase de lână?

De ce oamenii care înșală ajung să se mintă și pe ei înșiși? Ce spune psihologia despre justificarea infidelității

Ce este „rage bait” și de ce Internetul pare plin de oameni care încearcă să ne enerveze

Ce spun cercetările despre alegerea unei școli — și de ce majoritatea criteriilor pe care le folosim contează mai puțin decât credem (P)
Ce spun cercetările despre alegerea unei școli — și de ce majoritatea criteriilor pe care le folosim contează mai puțin ...
Cine a supraviețuit erupției Vezuviului? Urmele lăsate de oamenii care au fugit din Pompeii

De ce noul film al lui Christopher Nolan a stârnit controverse, deși a devenit unul dintre cele mai mari succese ale anului

Ce înseamnă „brain rot”? Termenul care descrie unul dintre cele mai discutate obiceiuri ale Internetului

O cauză neurologică neobișnuită se ascunde în spatele dilatării pupilelor noastre

Vorbești mai multe limbi străine? Creierul tău ar putea fi cu 13 ani mai tânăr

Ce este efectul Mandela: De ce mii de oameni își amintesc același lucru, deși nu s-a întâmplat niciodată

Dolly Parton, „Păpușa Blondă” a muzicii country: Cum și-a transformat imaginea publică într-o strategie de carieră

Cel mai nou telescop spațial al NASA se apropie cu pași repezi de lansare

Țara în care casele abandonate pot fi cumpărate cu mai puțin de 1 euro

Secretul pentru un somn odihnitor poate fi găsit în fructe

Maica Tereza, călugăriţa care a primit Premiul Nobel pentru Pace

Cel puțin 35.000 de oameni au murit în Europa din cauza căldurii extreme din această vară

Cel mai frumos sat din lume, sufocat de turiști. Ce pregătesc autoritățile?