Home » D:News » Ce alimente sunt indicate vara

Ce alimente sunt indicate vara

Ce alimente sunt indicate vara
Publicat: 04.07.2016
Legumele de sezon şi gustările pe bază de iaurt nu trebuie să lipsească din alimentaţia noastră zilnică. Expertul în nutriţie şi antrenoarea de fitness Cori Grămescu crede că alimentele trebuie combinate într-un anumit fel dacă vrem ca organismul să iasă câştigător în lupta cu căldura.

“Anotimpul cald este ideal pentru vacanţe, călătorii şi tot soiul de aventuri plăcute. De cele mai multe ori însă, mai ales pe fondul schimbării programului de zi cu zi, putem să ne confruntăm cu stări tranzitorii, dar neplăcute, de balonare şi constipaţie. Ne schimbăm alimentaţia, orele de masă, facem mai puţin sport, călătorim sau poate nu ne hidratăm suficient, iar consecinţa este că începem să ne simţim greoi. Dacă nu avem timp să ajungem la sport, o idee bună este să facem mişcare dimineaţa, înainte de a ne începe programul de lucru. 30 de minute pe zi ne ajută să ne menţinem în formă şi să fim sănătoşi. În ceea ce priveşte alimentaţia, lucrurile se complică din pricina tentaţiilor de la tot pasul. Dar avem şi aici soluţii! Mâncăm la fiecare masă legume de sezon, consumăm cantităţi mici de proteine animale şi apelăm regulat la gustări pe bază de iaurt cu probiotice”, scrie antrenoarea de fitness Cori Grămescu pe pagina sa de socializare.

În general, este important să ne satisfacem poftele cu alimente sănătoase. “De exemplu, în loc să consumăm paste cu un sos greu de brânză, optăm pentru o reţetă uşoară cu roşii şi usturoi, acompaniate de o salată verde. În loc de îngheţată şi frappe, ne bucurăm de un iaurt răcoritor cu gust delicios de fructe, care ne potoleşte nu numai foamea, ci ajută organismul să îşi regleze flora intestinală. În loc de produse de patiserie dimineaţa, alegem un mic dejun cu cereale integrale şi iaurt, care ne ţine de foame mai mult timp datorită fibrelor şi proteinelor, ne reglează tranzitul intestinal datorită bacteriilor probiotice şi este şi o excelentă sursă de vitamina D”, precizează Cori Grămescu.

Sursa: gandul.info

Vă mai recomandăm şi: Ce alimente ar trebui să dispară din dieta noastră

                                            Consumul acestor alimente ar putea reduce riscul de cancer de sân

                                            Ce şi cât trebuie să mâncăm pentru a fi sănătoşi

 

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cât de sângeros a fost în realitate Ivan cel Groaznic, diplomatul de geniu divinizat de Stalin
Cât de sângeros a fost în realitate Ivan cel Groaznic, diplomatul de geniu divinizat de Stalin
Un mormânt comun cu cel puțin 129 de bărbați a fost descoperit lângă Viena. Cine au fost victimele unei confruntări romane necunoscute?
Un mormânt comun cu cel puțin 129 de bărbați a fost descoperit lângă Viena. Cine au fost victimele unei confruntări ...
Arheologii au descoperit ce ascundea o peșteră din Turcia de aproape 13.000 de ani. Urmele unor vânători-culegători de la Marea Neagră
Arheologii au descoperit ce ascundea o peșteră din Turcia de aproape 13.000 de ani. Urmele unor vânători-culegători ...
Cercetătorii au descoperit un secret, vechi de 3,7 miliarde de ani, al vieții timpurii
Cercetătorii au descoperit un secret, vechi de 3,7 miliarde de ani, al vieții timpurii
Unul dintre cele mai reci locuri din Univers se găsește chiar aici pe Pământ
Unul dintre cele mai reci locuri din Univers se găsește chiar aici pe Pământ
Trei minute de sprint sunt mai eficiente decât 90 de minute de exerciții moderate, indică un studiu
Trei minute de sprint sunt mai eficiente decât 90 de minute de exerciții moderate, indică un studiu
Test de cultură generală. Care este cea mai bogată familie din lume?
Test de cultură generală. Care este cea mai bogată familie din lume?
Un mineral care formează rubine și safire, descoperit de roverul Perseverance pe Marte
Un mineral care formează rubine și safire, descoperit de roverul Perseverance pe Marte
O biserică din Polonia lasă șoferii să plătească parcarea prin rugăciune
O biserică din Polonia lasă șoferii să plătească parcarea prin rugăciune
O ceartă în familie din cauza unui telefon iPhone s-a sfârșit tragic
O ceartă în familie din cauza unui telefon iPhone s-a sfârșit tragic
O baterie care se încarcă în doar 3 minute ar putea schimba viitorul energiei
O baterie care se încarcă în doar 3 minute ar putea schimba viitorul energiei
Nobilul german cu un aer de „dandy” care a devenit unul dintre cei mai iubiți regi ai României
Nobilul german cu un aer de „dandy” care a devenit unul dintre cei mai iubiți regi ai României
Un medicament pentru persoanele cu vitiligo a avut rezultate promițătoare într-un studiu clinic
Un medicament pentru persoanele cu vitiligo a avut rezultate promițătoare într-un studiu clinic
Vladimir Putin acuză Ucraina că a deschis „Cutia Pandorei”
Vladimir Putin acuză Ucraina că a deschis „Cutia Pandorei”
Balenele cu cocoașă din largul coastei New York-ului, în pericol din cauza navelor
Balenele cu cocoașă din largul coastei New York-ului, în pericol din cauza navelor
Lumea se apropie cu pași repezi de războiul pentru resursele de apă
Lumea se apropie cu pași repezi de războiul pentru resursele de apă
Un fenomen ascuns la interiorul atomilor ar putea explica misterioasele raze gamma
Un fenomen ascuns la interiorul atomilor ar putea explica misterioasele raze gamma
O erupție solară tocmai a scos la iveală un punct vulnerabil în previziunile privind vremea spațială
O erupție solară tocmai a scos la iveală un punct vulnerabil în previziunile privind vremea spațială