Home » Știință » PREMIERĂ! Un tânăr de 25 de ani a fost trezit din comă cu ajutorul unei noi tehnici. În curând, acest lucru va putea fi făcut şi fără ajutor specializat

PREMIERĂ! Un tânăr de 25 de ani a fost trezit din comă cu ajutorul unei noi tehnici. În curând, acest lucru va putea fi făcut şi fără ajutor specializat

PREMIERĂ! Un tânăr de 25 de ani a fost trezit din comă cu ajutorul unei noi tehnici. În curând, acest lucru va putea fi făcut şi fără ajutor specializat
Publicat: 27.08.2016
Metoda a mai fost folosită până acum în cazul pacienţilor diagnosticaţi cu epilepsie.

O echipă de cercetători de la Universitatea din California a reuşit pentru prima dată să reactiveze cu ajutorul ultrasunetelor creierul unui pacient aflat în comă. În ciuda faptului că subiectul în vârstă de 25 de ani ,,face progrese remarcabile”, medicii sunt rezervaţi în ceea ce priveşte eficienţa metodei în cazul altor persoane. 

Până acum, tehnica folosită pentru refacerea pacienţilor aflaţi în comă a fost cea a stimulării cerebrale în profunzime. Deşi s-a dovedit a fi eficientă în numeroase cazuri, metoda prezintă riscuri şi, mai mult decât atât, este invazivă, deoarece presupune implantarea de electrozi în talamus, regiunea creierului responsabilă pentru coordonarea informaţiilor care ajung la nivelul scoarţei cerebrale prin intermediul căilor senzitive şi senzoriale. 

Oamenii de ştiinţă americani susţin că noua metodă nu este invazivă, deoarece ultrasunetele sunt transmise din exteriorul corpului, dar sunt îndreptate în mod direct spre talamus. Specialiştii spun însă că cercetarea lor se află la început şi va fi nevoie de realizarea unor studii aprofundate pentru ca tehnica lor să fie utilizată în mod curent: ,,Este posibil să fi fost foarte norocoşi şi să stimulăm pacientul exact în momentul în care el se recupera în mod spontan”, susţine coordonatorul experimentului, Martin Monti. 

În primele trei zile după tratament, pacientul a fost capabil să îşi mişte capul pentru a răspunde cu ,,da” sau ,,nu” şi să interacţioneze, fără a depune însă foarte mult efort, cu medicii care îl îngrijeau. Cercetătorii spun că aceste semne de recuperare dovedesc eficienţa minimă a metodei pe care au conceput-o şi că ea ar putea fi utilizată în viitor şi fără ajutor specializat. 

Tehnica folosită de experţii americani este cunoscută sub numele de pulsaţie focusată cu ultrasunete de intensitate joasă şi a mai fost utilizată până acum pentru a diminua efectelor crizelor pe care le suferă pacienţii diagnosticaţi cu epilepsie.

Una dintre componentele principale ale sistemului folosit de cercetători în timpul experimentului lor a fost un dispozitiv de forma unei farfurioare, care poate transmite semnale electrice direct către creier. Specialiştii spun că, în viitor, mecanismul ar putea fi integrat într-o cască ce i-ar putea ajuta pe pacienţii aflaţi în comă să se recupereze într-un mod cât mai eficient cu putinţă. 

Sursa: sciencealert.com

Vă mai recomandăm şi: S-a trezit din comă ca să afle că are accent străin

                                             Reacţia ciudată a unui bărbat care se afla de 2 ani în stare de semiconştienţă

                                         Unii pacienţi aflaţi în stare vegetativă sunt conştienţi, având o activitate cerebrală similară oamenilor sănătoşi (FOTO)

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
De ce ne atrag oamenii indisponibili? Cum putem schimba tiparul, potrivit științei
De ce ne atrag oamenii indisponibili? Cum putem schimba tiparul, potrivit științei
Erupția Vezuviului ar fi avut loc în august. Atunci de ce victimele din Pompeii purtau haine groase de lână?
Erupția Vezuviului ar fi avut loc în august. Atunci de ce victimele din Pompeii purtau haine groase de lână?
De ce oamenii care înșală ajung să se mintă și pe ei înșiși? Ce spune psihologia despre justificarea infidelității
De ce oamenii care înșală ajung să se mintă și pe ei înșiși? Ce spune psihologia despre justificarea infidelității
Ce este „rage bait” și de ce Internetul pare plin de oameni care încearcă să ne enerveze
Ce este „rage bait” și de ce Internetul pare plin de oameni care încearcă să ne enerveze
Ce spun cercetările despre alegerea unei școli — și de ce majoritatea criteriilor pe care le folosim contează mai puțin decât credem (P)
Ce spun cercetările despre alegerea unei școli — și de ce majoritatea criteriilor pe care le folosim contează mai puțin ...
Cine a supraviețuit erupției Vezuviului? Urmele lăsate de oamenii care au fugit din Pompeii
Cine a supraviețuit erupției Vezuviului? Urmele lăsate de oamenii care au fugit din Pompeii
De ce noul film al lui Christopher Nolan a stârnit controverse, deși a devenit unul dintre cele mai mari succese ale anului
De ce noul film al lui Christopher Nolan a stârnit controverse, deși a devenit unul dintre cele mai mari succese ale anului
Ce înseamnă „brain rot”? Termenul care descrie unul dintre cele mai discutate obiceiuri ale Internetului
Ce înseamnă „brain rot”? Termenul care descrie unul dintre cele mai discutate obiceiuri ale Internetului
O cauză neurologică neobișnuită se ascunde în spatele dilatării pupilelor noastre
O cauză neurologică neobișnuită se ascunde în spatele dilatării pupilelor noastre
Vorbești mai multe limbi străine? Creierul tău ar putea fi cu 13 ani mai tânăr
Vorbești mai multe limbi străine? Creierul tău ar putea fi cu 13 ani mai tânăr
Ce este efectul Mandela: De ce mii de oameni își amintesc același lucru, deși nu s-a întâmplat niciodată
Ce este efectul Mandela: De ce mii de oameni își amintesc același lucru, deși nu s-a întâmplat niciodată
Dolly Parton, „Păpușa Blondă” a muzicii country: Cum și-a transformat imaginea publică într-o strategie de carieră
Dolly Parton, „Păpușa Blondă” a muzicii country: Cum și-a transformat imaginea publică într-o strategie de carieră
Cel mai nou telescop spațial al NASA se apropie cu pași repezi de lansare
Cel mai nou telescop spațial al NASA se apropie cu pași repezi de lansare
Țara în care casele abandonate pot fi cumpărate cu mai puțin de 1 euro
Țara în care casele abandonate pot fi cumpărate cu mai puțin de 1 euro
Secretul pentru un somn odihnitor poate fi găsit în fructe
Secretul pentru un somn odihnitor poate fi găsit în fructe
Maica Tereza, călugăriţa care a primit Premiul Nobel pentru Pace
Maica Tereza, călugăriţa care a primit Premiul Nobel pentru Pace
Cel puțin 35.000 de oameni au murit în Europa din cauza căldurii extreme din această vară
Cel puțin 35.000 de oameni au murit în Europa din cauza căldurii extreme din această vară
Cel mai frumos sat din lume, sufocat de turiști. Ce pregătesc autoritățile?
Cel mai frumos sat din lume, sufocat de turiști. Ce pregătesc autoritățile?