Liniştea, în pericol să dispară din cauza zgomotelor produse de om

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

Hempton nu este în căutarea liniştii perfecte, interstelare – care la fel ca vidul absolut înseamnă doar absenţa vieţii – ci de ceva care nu conţine zgomotul constant al oamenilor, al motoarelor sau a muzicii de la supermarket, din bancă sau a celei din lift, scrie Rador.

• Cercetătorii au detectat o structură uriașă care alimentează viitorul fenomen El Niño
• Munții Apalași au suficiente rezerve de litiu pentru 500 de miliarde de telefoane, au descoperit cercetătorii

Hempton este un căutător de „sunete” naturale şi de tăceri care ne dezvăluie că până acum a găsit doar aproximativ 50 de medii necontaminate de zgomotele umane. O duzină din acestea se află în America de Nord, unele în Europa şi niciunul în Franţa. Chiar dacă proiectul este poetic, metoda de determinare a unei zone de tăcere este absolut ştiinţifică.

Urechea noastră percepe zgomote care pot proveni chiar de la o distanţă de 20 de kilometri şi, potrivit riguroaselor sale măsurători, „tăcere” înseamnă absenţa sunetelor umane în zori, timp de cel puţin 15 minute consecutive, iar în spaţii mari, pe o suprafaţa de cel puţin 3.000 de kilometri pătraţi. Suficient pentru a crea un „efect de tampon”, care să atenueze sunetul în jurul unui punct central de linişte absolută. Din păcate, lista lui Hempton devine în fiecare an din ce în ce mai scurtă. Deocamdată încă mai rezistă, printre altele, Hoh Rainforest din Washington, ‘Parcul Naţional Grasslands din Canada, Parcul Naţional Haleakala din Hawaii.

Din cercetările sale au fost excluse Europa şi Asia – mult prea haotice – chiar dacă în Suedia, Norvegia şi Finlanda, precum şi în unele părţi din Polonia, pot exista locuri liniştite. Ar mai fi, de asemenea, Northumberland, în Marea Britanie, păcat doar că se află în apropierea unei tabere de antrenament militar.

Candidatul favorit la titlul de cel mai liniştit loc din lume pare a fi Antarctica, dar chiar şi acolo avioanele, bărcile, generatoarele diesel ale bazelor ştiinţifice – al căror zgomot se aude până la 30 de kilometri distanţă – nu sunt suficient de îndepărtate.

Avioanele sunt principalii vinovaţi: zgomotul motoarelor călătoreşte până la 150 de kilometri şi nu există nicio altitudine care să le ţină la distanţă. Este destul să privim orice hartă a traseelor lumii pentru a înţelege că nu există nicio scăpare: chiar şi în mijlocul pădurii tropicale amazoniene, la 2.000 de kilometri de cel mai apropiat oraş, va ajunge zgomotul unui reactor.

Citeşte continuarea în Rador!