Relaţiile sexuale, marea stâncă de care s-au lovit creştinii. Ce nu a spus Iisus şi ce a făcut Biserica

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Una dintre cele mai importante diferenţe dintre cultura occidentală şi celelalte culturi ale lumii este libertatea cu care se vorbeşte despre sex. Dacă în alte colţuri ale planetei eşti privit cu suspiciune (poate chiar cu răutate) dacă iniţiezi o conversaţie pe acest subiect, în Europa, în SUA sau în Canada (de exemplu), este absolut normal să vorbeşti despre acest lucru. Nu a fost, însă, întodeauna aşa.

Există istorici care susţin că subiectul a devenit popular datorită atitudinii apărute de-a lungul timpului împotriva doctrinei creştine referitoare la subiecte precum rolul femeii în lume, contracepţie, avort sau homosexualitate. Pentru cercetători rămânea, însă, o întrebare la care nu au reuşit iniţial să găsească răspuns: cum se face că, în Biblie, Iisus a făcut foarte puţine referiri la sex, dar Biserica a dezbătut apoi această problemă atât de mult?

Specialiştii în istoria religiilor susţin că acest paradox poate fi rezolvat doar dacă studiem originile Creştinismului şi vom afla că acesta are la bază două culturi: cea iudaică şi cea greacă. Cultura iudaică are o atitudine foarte pozitivă legată de relaţiile sexuale, atâta timp cât acestea au ca scop conceperea unor copii şi crearea unor noi familii. Pe de altă parte, cultura greacă (sursă principală de inspiraţie pentru cea romană, a ocupanţilor primelor teritorii creştine) promova frumuseţea fizică şi, în mod special, pe cea bărbătească. Creştinii au alternat între cele două culturi, ajungând, deseori, să o denigreze pe cea greco-romană, pentru că era mult prea imorală.

Cu toate acestea, creştinii s-au inspirat din filosofia greacă şi, în mod special, din scrierile lui Platon. Acesta susţinea că lumea desfrânată în care trăim este doar o iluzie, iar singurul loc care contează este lumea spiritelor.

Unul dintre cei mai eminenţi elevi ai lui Platon, Aristotel, a reprezentat o altă sursă importantă de inspiraţie pentru Creştinism. Marele gânditor grec era de părere că principalul factor în procesul de procreere este sperma, deoarece aceasta ar conţine embrionul din care urma să se dezvolte ulterior fătul. Prin urmare, singurul rol al femeii ar fi fost acela de incubator pentru embrion.

Unii istoricii susţin că, datorită unuia dintre primii conducători ai Bisericii Creştine, Apostolul Pavel, care ar fi studiat intens filosofia greacă, atât ideile lui Platon cât şi cele ale lui Aristotel şi ale altor mari gânditori s-ar fi răspândit în Europa sub o formă nouă, cea promovată de adepţii Creştinismului.

Radicalizarea atitudinii creştinilor faţă de sex 

Concepţiile legate de sex au căpătat o altă conotaţie odată cu răspândirea monahismului creştin, deşi în Biblie nu se face absolut nicio referire la mănăstiri, călugări sau călugăriţe de orice fel. În scurt timp, monahii au devenit adevărate modele de viaţă, alocându-şi dreptul de a avea întâietate în a obţine Mântuirea şi viaţa veşnică. Călugării nu numai că respingeau ,,imoralitatea” societăţii romane, dar se împotriveau concepţiei iudaice despre căsătorie şi, mai mult decât atât, considerau persoanele căsătorite ca fiind inferioare celor care aleg să trăiască în celibat.

Una dintre cele mai importante contribuţii aduse mentalităţii legate de împotrivirea faţă de sex a fost cea a Sfântului Augustin. Acesta susţinea că, înainte de lua mărul din Pomul cunoştinţei binelui şi răului, Adam a făcut sex cu Eva într-un mod cât se poate de gentil, însă, după ce a luat mărul, relaţia dintre cei doi a devenit extrem de pasională, iar ei au căzut în păcat datorită Evei.

În toate culturile antice, femeia a fost considerată inferioară, însă Sfântul Augustin a făcut ca, în creştinism, rolul acesteia să scadă şi mai mult, deoarece era urmaşa celei care l-a determinat pe Adam să păcătuiască. Odată cu trecerea timpului, doctrina creştină a devenit şi mai aspră în privinţa femeilor, astfel că, începând cu secolele XI-XII, nu numai călugărilor li se impune celibatul, ci şi preoţilor.

Ideea celibatului este combătută apoi de protestanţi, începând cu secolul al XV-lea. Aceştia susţineau că oricine poate obţine Mântuirea, iar pentru a face acest lucru nu este nevoie să fii celibatar. Această gândire a fost popularizată îndeosebi în epoca Iluminismului.

Referitor la atitudinea creştinilor faţă de homosexualitate, trebuie spus faptul că aceasta a devenit una pozitivă mult mai devreme decât se crede în mod normal. Acest subiect a fost popularizat începând cu anii 1690 în zona Amsterdamului şi a Londrei, deşi cu toţii ştim că el a fost făcut cunoscut de-abia în anii ’60 ai secolului XX, în perioada ,,hippie”.

Sursa: historyextra.com

Vă mai recomandăm şi: Bărbaţii au o viaţă sexuală mai lungă decât femeile

                                             Avansurile deplasate la adresa femeilor compromit întreaga specie bărbătească

                                             Profesor de la Cambridge: Oamenii întreţin tot mai puţine relaţii intime. ”Până în 2030 oamenii nu vor mai face sex deloc”