Home » Știință » De ce eşecul poate fi benefic

De ce eşecul poate fi benefic

De ce eşecul poate fi benefic
Publicat: 11.09.2016
Există o modă a ”succesului”. Toţi vrem să avem acea stimă de sine crescută la maxim. Părinţii îşi îndeamnă copiii să fie mereu primii. Se cer şi se publică neîncetat reţete ale succesului.

Toată lumea caută succesul, dar, cu toate acestea, numărul celor care se tratează de anxietate, de depresie şi de alte suferinţe psihice, pentru că simt că nu îşi pot atinge potenţialul şi nu îşi trăiesc viaţa aşa cum simt, este în creştere.

” Numărul tinerilor care suferă de teama de eşec, care se luptă cu sentimentul ratării, cu depresia, sau care ajung la suicid, atinge cote îngrijorătoare. În general, este normal să îţi doreşti să reuşeşti, este normal să vrei să ai succes, dar nu este corect să te defineşti doar prin succes şi, în caz contrar, să te anihilezi singur sau să te laşi înfrânt de părerea critică a celorlalţi atunci când nu ai reuşit”, spune psihologul Alexandra Siru pentru Gândul.

Vrem tot ce e mai bun, cât mai repede şi fără prea mult efort, în caz contrar cădem pradă disperării şi negativismului. ‘’Presiunea scade rezistenţa la frustrare, ingredient absolut necesar maturizării emoţionale. Copilul este ajutat excesiv, şi nu întotdeauna corect, să obţină performanţe, iar prin acest proces îi este afectată capacitatea de a depune singur efort şi de a-şi putea asuma succesul. Mulţi tineri îmi spun că nu ar fi reuşit dacă nu stăteau părinţii cu gura pe ei, crezând astfel că ei nu sunt capabili.

Se vorbeşte despre ”stima de sine”, care se referă la un ”sentiment de preţuire şi de respect determinat de meritele şi calităţile cuiva”, dar,  dincolo de toate astea, omul este o sumă de calităţi şi de defecte. Viaţa omului este o sumă de reuşite şi nereuşite”, mai spune specialistul, de la clinica Pro Vita, pentru Gândul.

Imaginea de sine se referă, evident, la modul în care ne percepem, fiind de preferat să ne vedem în ansamblu, cu plusuri şi minusuri. “Încrederea în sine eu o văd mai degrabă ca pe speranţa că, indiferent de ce se va întâmpla (bun sau rău), vom găsi resurse să facem faţă oricărei situaţii, cu minim de ”turbulenţe” la nivel emoţional (acele ”turbulenţe” pot apărea şi în caz de succes)”, subliniază psihologul.

Citeşte continuarea în Gândul!

 

 

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cercetătorii au identificat o substanță care ar cauza Alzheimer
Cercetătorii au identificat o substanță care ar cauza Alzheimer
Test de cultură generală. Ce înseamnă etichetele de pe fructe?
Test de cultură generală. Ce înseamnă etichetele de pe fructe?
NASA caută oameni care să „călătorească” pe Marte. Ce presupune misiunea?
NASA caută oameni care să „călătorească” pe Marte. Ce presupune misiunea?
Un studiu dezvăluie „paradoxul cremei de protecție solară”. Ce recomandă specialiștii?
Un studiu dezvăluie „paradoxul cremei de protecție solară”. Ce recomandă specialiștii?
O terapie bizară, prin care oamenii sunt îngropați de vii, a luat amploare în Rusia
O terapie bizară, prin care oamenii sunt îngropați de vii, a luat amploare în Rusia
Uniunea Europeană a majorat puternic importurile de gaze naturale din Rusia
Uniunea Europeană a majorat puternic importurile de gaze naturale din Rusia
40.000 de oameni au pornit o revoluţie care a schimbat cu totul soarta unui mare stat european
40.000 de oameni au pornit o revoluţie care a schimbat cu totul soarta unui mare stat european
Care este orașul din lume în care este ilegal să mori?
Care este orașul din lume în care este ilegal să mori?
Una dintre cele mai iubite brânzeturi din lume, în pericol din cauza valurilor de căldură
Una dintre cele mai iubite brânzeturi din lume, în pericol din cauza valurilor de căldură
Republica Moldova primește 120 de milioane de euro de la Uniunea Europeană
Republica Moldova primește 120 de milioane de euro de la Uniunea Europeană
Emmanuel Macron avertizează țările europene că strategiile militare separate sunt o „absurditate”
Emmanuel Macron avertizează țările europene că strategiile militare separate sunt o „absurditate”
Rocile străvechi dezvăluie elementul care a influențat masiv Pământul în urmă cu 3,1 miliarde de ani
Rocile străvechi dezvăluie elementul care a influențat masiv Pământul în urmă cu 3,1 miliarde de ani
Pentru prima dată, cercetătorii au văzut cum s-a „născut” o bucată din scoarța oceanică a Pământului
Pentru prima dată, cercetătorii au văzut cum s-a „născut” o bucată din scoarța oceanică a Pământului
Un super-prădător din Africa stârnește mai multă frică decât „regele junglei”
Un super-prădător din Africa stârnește mai multă frică decât „regele junglei”
Un nasture găsit pe un câmp s-a dovedit a fi o monedă rară din timpul ultimului rege viking al Norvegiei
Un nasture găsit pe un câmp s-a dovedit a fi o monedă rară din timpul ultimului rege viking al Norvegiei
Poate sunetul să reducă stresul? Cum începe industria auto să folosească neuroștiința pentru experiențe de călătorie mai relaxante
Poate sunetul să reducă stresul? Cum începe industria auto să folosească neuroștiința pentru experiențe de călătorie ...
Oamenii de știință au descoperit cheia pentru prevenirea unei extincții în masă
Oamenii de știință au descoperit cheia pentru prevenirea unei extincții în masă
Cele mai reci stele din galaxie ar putea fi, de fapt, megastructuri extraterestre
Cele mai reci stele din galaxie ar putea fi, de fapt, megastructuri extraterestre