Home » Știință » Elon Musk anunţă marea misiune de pe Marte. Când se va lansa şi care este scopul

Elon Musk anunţă marea misiune de pe Marte. Când se va lansa şi care este scopul

Elon Musk anunţă marea misiune de pe Marte. Când se va lansa şi care este scopul
Publicat: 28.09.2016
Elon Musk este pregătit să-şi dezvăluie planul măreţ despre colonizarea planetei Marte.

Anteprenorul miliardar ce a declarat de nenumărate ori că a fondat SpaceX în 2002 în special pentru a ajuta la colonizarea planetei Marte a oferit noi detalii despre planeta roşie, prin intermediul postărilor de pe Twitter şi din cadrul conferinţelor şi al interviurilor.

Recent, acesta a anunţat că SpaceX doreşte să lanseze prima sa misiune pe Marte în mai puţin de doi ani, în mai 2018. Potrivit acestuia, sonda fără echipaj uman,  Dragon, va ateriza pe Marte pentru a testa sistemul de aterizare, precum şi alte tehnologi de care misiunile ce vor implica echipaj uman vor avea nevoie.

Cele mai nesigure sunt ,,retropropulsoarele supersonice”, cu ajutorul cărora Dragon va încetini atunci când va intra în atmosfera marţiană. Însă dacă testele vor avea succes, Dragonul Roşu va fi doar începutul misiunilor pe Marte ale companiei SpaceX.

,,Ceea ce spun este că am stabilit un traseu cu marfă către Marte,” a declarat Musk. ,,Va fi o rută sigură ce va avea loc o dată la 26 de luni. Va fi precum o staţie de tren, dacă cercetătorii o vor considera sigură o vor alege, deoarece va fi mult mai ieftină decât alte mijloace de acest gen existente astăzi,” a adăugat el.

În 2020, compania plănuieşte să lanseze o capsulă Dragon fără echipaj uman utilizând două rachete Falcon. În 2022 capsula va fi lansa fără echipaj, dar cu alte scopuri, aceasta va construi arhitectura coloniei SpaceX de pe Marte pe care Musk l-a botezat recent Sistem de Transport Interplanetar (SIT).

Musk a afirmat că doreşte prin intermediul SIT să transporte pe Marte mai multe persoane. Însă planurile sale sunt mult mai ambiţioase. Acesta doreşte să realizeze un aşezământ permanent care să fie utilizabil atunci când Pământul nu va mai putea fi locuit.

Aşa arată noul Sistem de Transport Interplanetar:

Sursa: Space

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

 
 
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Primul anunț al săptămânii Nobel: cine a primit Premiul Nobel pentru Medicină 2026
Primul anunț al săptămânii Nobel: cine a primit Premiul Nobel pentru Medicină 2026
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
Urmele biologice rămase pe avioane. Cum identifică cercetătorii păsările pentru a preveni accidentele
Urmele biologice rămase pe avioane. Cum identifică cercetătorii păsările pentru a preveni accidentele
Trei cercetători de la OpenAI, concediați pentru gestionarea necorespunzătoare a unor „informații sensibile”. Ce ar fi făcut aceștia?
Trei cercetători de la OpenAI, concediați pentru gestionarea necorespunzătoare a unor „informații sensibile”. Ce ...
Chiar dacă AI-ul este profitabil, majoritatea companiilor nu reușesc să-l scaleze
Chiar dacă AI-ul este profitabil, majoritatea companiilor nu reușesc să-l scaleze
O platformă a aprobat primul serial bazat pe celebra franciză „Fast & Furious”. Când va fi difuzat?
O platformă a aprobat primul serial bazat pe celebra franciză „Fast & Furious”. Când va fi difuzat?
Vaccinarea antigripală începe! Cine poate primi vaccinul compensat sau gratuit?
Vaccinarea antigripală începe! Cine poate primi vaccinul compensat sau gratuit?
Cum schimbă Inteligența Artificială joburile din bănci? Această competență este cea mai căutată!
Cum schimbă Inteligența Artificială joburile din bănci? Această competență este cea mai căutată!
Ce sunt micro-călătoriile, tendința către care se îndreaptă vacanțele?
Ce sunt micro-călătoriile, tendința către care se îndreaptă vacanțele?
Chiar și fără fonduri, echipă de biologi a improvizat un laborator și a făcut o descoperire uriașă
Chiar și fără fonduri, echipă de biologi a improvizat un laborator și a făcut o descoperire uriașă
Se reproduce sexual, dar produce urmași asemenea unor clone. Planta care sfidează regulile moștenirii genetice
Se reproduce sexual, dar produce urmași asemenea unor clone. Planta care sfidează regulile moștenirii genetice
De ce ard unii oameni salvie pentru a curăța o casă de „energia negativă”? Ce este tradiție și ce este efect real
De ce ard unii oameni salvie pentru a curăța o casă de „energia negativă”? Ce este tradiție și ce este efect real
Câți dintre bărbații români suferă de depresie postpartum? Procentajul este mai mare decât media europeană
Câți dintre bărbații români suferă de depresie postpartum? Procentajul este mai mare decât media europeană
Pe cine înfățișează cel mai mare mozaic din dovleci din lume?
Pe cine înfățișează cel mai mare mozaic din dovleci din lume?
O femeie a rămas fără ambele picioare după ce, prima dată, medicii i l-au amputat pe cel greșit
O femeie a rămas fără ambele picioare după ce, prima dată, medicii i l-au amputat pe cel greșit
Captură neobișnuită făcută de polițiștii din Croația într-un aeroport: un „rege” și un „prinț”
Captură neobișnuită făcută de polițiștii din Croația într-un aeroport: un „rege” și un „prinț”
Paramount fuzionează cu Warner Bros. pe 6 octombrie. Care a fost prețul tranzacției?
Paramount fuzionează cu Warner Bros. pe 6 octombrie. Care a fost prețul tranzacției?
Florile umplu acum cel mai arid deșert de pe planetă. Cum este posibil?
Florile umplu acum cel mai arid deșert de pe planetă. Cum este posibil?