Home » Istorie » Arheologii au descoperit artefacte incredibile într-un mormânt din Franţa care datează din Epoca Fierului

Arheologii au descoperit artefacte incredibile într-un mormânt din Franţa care datează din Epoca Fierului

Publicat: 21.10.2016
În Franţa există o cameră funerară imensă, unde arheologii au descoperit obiecte care ar fi aparţinut unui prinţ celt care ar fi trăit în secolul al V-lea î.Hr. Printre obiecte se numără o trăsură, un cazan din bronz, un vas pe care era pictat un zeu grec şi un cuţit mare.

Comoara a fost descoperită în regiunea Champagne, iar experţii consideră că fac parte ,,din înalta elită de la sfârşitul Epocii de Fier”

Mormântul este mai mare decât catedrala din apropiere, numită Troyes. Arheologii au descoperit în interiorul mormântului părţi dintr-un schelet, însă nu au identificat încă al cărui prinţ aparţine. Lângă acesta au fost descoperite urne cu cenuşă pe care experţii le-au datat ca fiind din 1400 î.Hr.

Mormântul a fost descoperit când era cercetat terenul pentru construirea unui nou centru comercial. Arheologii consideră că cea mai importantă descoperire este un cazan din bronz cu un diametru de un metru. De asemenea, este decorat cu 8 capete de lei. Aceştia consideră că obiectul era piesa principală de la petrecerile celţilor.

Celţii s-au răspândit pe întreg continentul european. Până la ascensiunea Imperiului Roman, celţii erau o putere de temut, de fapt ei au reuşit să jefuiască Roma în 385 î.Hr.

Cuchulainn al Irlandei a fost unul dintre cei mai importanţi eroi celţi. Acesta a murit la o vârstă fragedă, apărând în mod eroic provincia istorică Ulster. 

Dagda a fost conducătorul Zeului celtic al irlandezilor, el era foarte înţelept, învăţat şi un bun magician. Dagda îşi putea ucide inamicii cu o lovitură de ciomag, de asemenea putea să-şi resusciteze şi să-şi vindece aliaţii cu celălalt ciomag. 

În timpul unui armistiţiu predecesor bătăliei din Magh Tuireadh, Dragda a vizitat tabăra inamicilor. După cum i-au cerut inamicii, acesta trebuia să mănânce un terci din făină, grăsime, lapte, capră şi porc, cât pentru 50 de oameni, sau l-ar fi putut ucide. 

,,Acest test l-a făcut pe Dagda să arate precum un bătrân, însă acest fapt nu l-a împiedicat să facă sex cu o fată a Fomorilor”

Sursa: Vintage News

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: 

 
 
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
16-28 octombrie 1962 – Criza rachetelor din Cuba. Cele 13 zile în care lumea s-a apropiat de războiul nuclear
16-28 octombrie 1962 – Criza rachetelor din Cuba. Cele 13 zile în care lumea s-a apropiat de războiul nuclear
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Un pui de țestoasă cu două capete a fost găsit la Cape Cod. Este al treilea caz în cinci ani
Un pui de țestoasă cu două capete a fost găsit la Cape Cod. Este al treilea caz în cinci ani
14 octombrie 1947 – Chuck Yeager sparge bariera sunetului
14 octombrie 1947 – Chuck Yeager sparge bariera sunetului
Cum ne anesteziază medicamentele și ce ne pot spune despre conștiință
Cum ne anesteziază medicamentele și ce ne pot spune despre conștiință
De ce avem nevoie de grăsime corporală și de ce prea puțină poate fi periculoasă
De ce avem nevoie de grăsime corporală și de ce prea puțină poate fi periculoasă
Cafeaua decofeinizată ar putea avea un avantaj surprinzător pentru creier
Cafeaua decofeinizată ar putea avea un avantaj surprinzător pentru creier
În ce țară vor putea fi văzute prețurile combustibililor direct în Google Maps?
În ce țară vor putea fi văzute prețurile combustibililor direct în Google Maps?
Ce s-a întâmplat după ce oamenii de știință au turnat 300.000 de litri de apă sărată într-o pădure
Ce s-a întâmplat după ce oamenii de știință au turnat 300.000 de litri de apă sărată într-o pădure
Italia este „invadată” de mașini cu numere străine. Mașinile din care țări sunt în top?
Italia este „invadată” de mașini cu numere străine. Mașinile din care țări sunt în top?
Restituire istorică în Franța: o vioară confiscată de naziști a fost înapoiată moștenitorilor după 80 de ani
Restituire istorică în Franța: o vioară confiscată de naziști a fost înapoiată moștenitorilor după 80 de ani
Fermierii scot din pământ cartofi tot mai mici. De ce apar „cartofii pitici”?
Fermierii scot din pământ cartofi tot mai mici. De ce apar „cartofii pitici”?
Ce s-a întâmplat după ce un fulger a lovit un avion cu peste 100 de pasageri?
Ce s-a întâmplat după ce un fulger a lovit un avion cu peste 100 de pasageri?
Un mecanic italian explică la câți kilometri trebuie să schimbi uleiul de motor ca să nu afectezi turbina
Un mecanic italian explică la câți kilometri trebuie să schimbi uleiul de motor ca să nu afectezi turbina
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazinele din Marea Britanie
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazinele din Marea Britanie
Un compus produs de bacteriile intestinale ar putea accelera modificările asociate bolii Alzheimer
Un compus produs de bacteriile intestinale ar putea accelera modificările asociate bolii Alzheimer
Babilonul chiar a fost primul oraș al lumii? Imnul pierdut descifrat după milenii
Babilonul chiar a fost primul oraș al lumii? Imnul pierdut descifrat după milenii
Turnul Babel a existat? Povestea biblică, urmele descoperite în Babilon și capodoperele inspirate de el
Turnul Babel a existat? Povestea biblică, urmele descoperite în Babilon și capodoperele inspirate de el