Ce este suspinul?

Într-o serie de studii, psihologul norvegian Karl Halvor Teigen, alături de echipa sa, a studiat acest fenomen pentru prima oară, pentru a descoperi ce se află în spatele suspinului.

Este cumva acesta asociat cu emoţii specifice, cu situaţii specifice? Reacţionăm în acelaşi fel la fiecare suspin? Mai mult, suspinul este, de fapt, doar un simplu suspin?

• Cât de repede poate crește un om?
• De ce ne simțim mai bine atunci când înjurăm?

În ceea ce priveşte demararea acestui studiu, iniţial li s-a cerut unui grup de studenţi să explice asociaţiile suspinului prin folosirea unor chestionare standard ce urmăreau înregistrarea emoţiilor (precum plictiseala, dragostea), a activităţilor şi a forţei. Astfel, aceştia au aflat că atunci când suspinul relevă sentimentele negative, precum tristeţea, dezamăgirea, frustrarea sau iritarea, nu este văzut ca un suspin care exprimă un sentiment deosebit de intens, ci este asociat cu înfrângerea, cu dorinţa de a renunţa. Mai mult, spre deosebire de zâmbete, suspinele sunt considerate ca o manifestare privată, nu publică, aşa cum este cazul celui dintâi.

Însă, cât de reale sunt aceste asociaţii? Următorul pas este acela de a le testa în contextul social, în momentul în care o persoană este aşezată pe o bancă, se află într-o cofetărie, deschide o scrisoare sau vorbeşte la telefon cu un prieten. În aceste momente, oamenii se confruntă cu emoţii negative de 10 ori mai des decât cu cele pozitive şi, mai mult, apar alte 2 noi elemente. Primul, suspinul, este perceput diferit atunci când acesta are loc în public, decât atunci când acesta are loc în mediul privat. Al doilea, suspinul diferă de la om la om, astfel, ce cred ceilalţi oameni când văd o persoană că suspină? Probabil că se gândesc că este obosită, plictisită, dar nicidecum supărată. Acest fenomen are o strânsă legătură cu principiul psihologic de percepere a celor din jurul nostru: avem tendinţa de a îi vedea pe ceilalţi diferiţi de cum ne vedem pe noi înşine.

În partea finală a experimentului, Teigen şi colegii săi le-au prezentat studenţilor 2 probleme, prima dificilă, dar care putea fi rezolvată, şi a doua, care părea uşoară, dar era imposibil de rezolvat. Studenţii au fost instruiţi că pot lucra la ele cât timp doresc şi că pot, de asemenea, să renunţe în orice moment vor simţi nevoia. În acelaşi timp, observatorii au urmărit cât de des şi cum suspină aceştia.

Ceea ce au concluzionat a fost faptul că acele suspine au apărut în momentul în care aveau dificultăţi în ceea ce privea rezolvarea problemelor. Mai mult, foarte mulţi dintre ei nu şi-au amintit că au suspinat, pe când alţii chiar au negat că au făcut asta până în momentul în care li s-a spus că au fost observaţi.

Astfel, au concluzionat că suspinul apare în momente de frustare, atunci când o persoană se află în imposibilitatea de a rezolva anumite probleme ce apar în diferite situaţii.

Sursa: Big Think

Citeşte şi:

Ce provoacă ,,mirosul de bătrân”?

Ce este Zidul lui Hadrian?

De ce alegerile din SUA au loc întotdeauna într-o zi de marţi a lunii noiembrie?

Ce a fost Criza Suezului?