Home » D:News » Cât de eficientă este mamografia pentru depistarea cancerului de sân

Cât de eficientă este mamografia pentru depistarea cancerului de sân

Publicat: 12.11.2016
Cancerul de sân se numără printre principalele cauze ale mortalităţii în rândul femeilor din întreaga lume. Anual, sunt diagnosticate peste un milion şi jumătate cazuri, iar la originea bolii, pot sta moştenirea genetică, menstruaţia precoce, dar şi consumul de alcool, obezitatea şi sedentarismul.

Însă cancerul poate apărea şi la femei care au un stil de viaţă sănătos. Prevenţia devine, astfel, cea mai importantă armă cu care femeile pot lupta împotriva apariţiei acestei afecţiuni. Vizitele periodice la medic pentru controale de rutină sunt cea mai frecventă recomandare pe care cadrele medicale o fac doamnelor. Scopul acestor vizite este realizarea mamografiilor.

Mamografiile le pot speria pe femei, însă, potrivit medicilor şi, mai mult, având în vedere frecvenţa cu care trebuie făcută această procedură, acestea nu reprezintă un pericol pentru sănătate. 

„Eu sunt chirurg şi sfătuiesc femeile să meargă regulat la controale mamare anuale, după vârsta de 30 de ani. Apoi, înainte de vârsta de 40 de ani, la o perioadă de 3 ani, fiecare femeie trebuie să facă o ecografie mamară, după examinarea de rutină făcută de un medic. Iar după vârsta de 40 de ani: o mamografie o dată la doi ani. Să nu uităm de importanţa autopalpării, dacă o femeie simte un nodul sau dacă se confruntă cu o secreţie mamară suspectă, un edem sau dermatită la nivelul sânilor, trebuie să meargă urgent la medic. În anumite cazuri, dacă suspectăm ceva, putem recurge şi la o puncţie biopsie sub ghidaj ecografic”, recomandă medicul Tamer Karsidag, unul dintre experţii europeni specializaţi în depistarea şi tratarea cancerului de sân.

Dacă autopalparea şi ecografia mamară nu au niciun fel de risc, mamografia recomandată după 40 de ani a stârnit tot felul de controverse în ultimii ani. Totuşi, specialiştii recomandă această procedură.

Citeşte continuarea în Gândul!

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Animalele ar fi evoluat cu 200 de milioane de ani mai devreme decât credeam, indică noi fosile
Animalele ar fi evoluat cu 200 de milioane de ani mai devreme decât credeam, indică noi fosile
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu
Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor
Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?
Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?
Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme
Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme
Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile
Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa
Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină
Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină
Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul
Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul
La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?
La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?
Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri
Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani
De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani
Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate
Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate
Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat
Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat
Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile
Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă