Home » Știință » Super-Luna ne-a dat întâlnire astăzi. Cerurile şi inimile se deschid

Super-Luna ne-a dat întâlnire astăzi. Cerurile şi inimile se deschid

Super-Luna ne-a dat întâlnire astăzi. Cerurile şi inimile se deschid
Publicat: 14.11.2016
Cea mai mare Super Lună din ultimii 70 de ani se va vedea astăzi, începând cu 15.54 şi va dura pe tot parcursul noptii, potrivit Observatorului Astronomic Amiral "Vasile Urseanu".

„Luna se află în constelaţia Taurus, nu departe de două roiuri deschise. Ambele roiuri sunt în stânga Lunii, deasupra fiind Pleiadele, iar sub, Hyadele”, potrivit site-ului astro-urseanu.ro. Luna se va afla în această perioadă la cea mai mică distanţă faţă de Terra de după anul 1948 şi nu nu va mai fi atât de aproape decât în 2034. Astăzi, Luna va fi prietenă cu Taurus, cea mai strălucitoare dintre stelele Hyade. Şi va trece pe cer însoţită de Pleiade sau „Cloşca cu Pui”.

Luna aceasta se vede o dată pe generaţie. Au văzut-o bunicii şi părinţii noştri în 1948. O putem vedea noi, cei din generaţia născută după anii 1960-1970, împreună cu copiii noştri. În 2034 va fi văzută de copiii noştri împreună cu proprii lor feciori şi fecioare. Putem sta să privim cerul şi cerul să ne scrie aşa destinul. Să ne arate împreună.

Luna acesta ne scoate natura în cale. Va cădea perpendicular pe traficul de pe Magheru, cel infernal, sau lângă Academia Militară de mergem spre Drumul Taberei. Luna te cheamă în natură. Fugi în pădurea Mociar sau la Cozia, în Letea cailor sălbatici sau în Caraormanul stejarilor necuprinşi. Du-te să vezi SuperLuna din Pădurea Bogăţii sau de la Băneasa Grădinii Zoologice.

Ia cu tine ce ţi-e drag. E moment irepetabil în viaţa asta. Ar fi bună o ţuică de prune sau un whisky single-malt, dragostea cea dintâi sau cea veşnică, un pui rumenit cu pită fierbinte şi nuci noi sau o şaorma de vită cu roşii date pe grătar şi doi ardei iuţi rătăciţi. Şi să stai să priveşti luna, SuperLuna, urcat pe capota maşinii. Şi cum are şi Cloşca cu pui după ea, este moment de deschidere a cerurilor şi inimilor. Recomandabile selfie-urile, în sistem Android şi iOs. Totuşi, îmbrăcămintea să nu-ţi lipsească. Se anunţă spre zero termometrele, în zonele urbane. În pădure, sub zero grade Celsius.

SuperLuna poate fi văzută şi de Trump, şi de Dragnea, şi de Dodon, de rromi şi de români, de americani şi de afgani, de ruşi şi de tot neamul omenesc. Este SuperLuna care nu discriminează pe nimeni. Este SuperLuna înaintea a ceeea ce va veni.

Sursa: Mediafax

Citeşte şi:

Super-Luna, totul despre evenimentul astronomic din 14 noiembrie, care nu a mai avut loc de 70 de ani

După 70 de ani, un fenomen astronomic magnific va putea fi admirat din nou pe cer

LUNA PLINĂ. Insomnii, animale agresive şi vrăjitorii, iată cum afectează Super Luna oamenii şi animalele

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Guglielmo Marconi, inventatorul telegrafiei fără fir. Părintele radioului modern
Guglielmo Marconi, inventatorul telegrafiei fără fir. Părintele radioului modern
Dorothy Dandridge, primul star de culoare de la Hollywood. „Nu pot juca în rolul unei sclave”
Dorothy Dandridge, primul star de culoare de la Hollywood. „Nu pot juca în rolul unei sclave”
Test de cultură generală. Care compozitor a fost înmormântat fără inimă?
Test de cultură generală. Care compozitor a fost înmormântat fără inimă?
Max Planck, creatorul Teoriei Cuantice. „Nu cunoașterea adevărului, ci succesul care însoțește căutarea lui este ceea ce îl îmbogățește pe om și îi aduce fericirea”
Max Planck, creatorul Teoriei Cuantice. „Nu cunoașterea adevărului, ci succesul care însoțește căutarea lui este ...
Cum pot duce sărbătorile la conflicte în familie? Sfaturile unui psiholog
Cum pot duce sărbătorile la conflicte în familie? Sfaturile unui psiholog
Parola prea ușoară care a fost interzisă de Guvernul Marii Britanii
Parola prea ușoară care a fost interzisă de Guvernul Marii Britanii
Meteorologii anunță că vremea va fi schimbătoare în luna mai
Meteorologii anunță că vremea va fi schimbătoare în luna mai
Au trecut 505 ani de la moartea marelui Leonardo da Vinci. Moştenirea lui este încă vie şi admirată de o lume întreagă
Au trecut 505 ani de la moartea marelui Leonardo da Vinci. Moştenirea lui este încă vie şi admirată de o lume întreagă
Ce mai înseamnă Paștele pentru români și cum vor petrece cei mai mulți sărbătorile pascale?
Ce mai înseamnă Paștele pentru români și cum vor petrece cei mai mulți sărbătorile pascale?
47 de copii migranți au dispărut în Europa în fiecare zi începând cu anul 2021
47 de copii migranți au dispărut în Europa în fiecare zi începând cu anul 2021
Câți dintre români cred că România are o problemă cu tutunul?
Câți dintre români cred că România are o problemă cu tutunul?
Unde aleg românii să plece de Paște?
Unde aleg românii să plece de Paște?
Nebuloasa Cap de Cal, observată în detalii fără precedent cu Telescopul Webb
Nebuloasa Cap de Cal, observată în detalii fără precedent cu Telescopul Webb
El Niño se va transforma în La Niña, iar 2024 ar putea fi cel mai cald an înregistrat vreodată
El Niño se va transforma în La Niña, iar 2024 ar putea fi cel mai cald an înregistrat vreodată
„Vezică biliară de porțelan”, găsită într-un mormânt vechi de 100 de ani
„Vezică biliară de porțelan”, găsită într-un mormânt vechi de 100 de ani
Enzimele descoperite în bacteriile intestinale pot schimba grupele de sânge ale unui donator
Enzimele descoperite în bacteriile intestinale pot schimba grupele de sânge ale unui donator
Oamenii de știință au creat o celulă cerebrală funcțională din sare și apă
Oamenii de știință au creat o celulă cerebrală funcțională din sare și apă
Test de cultură generală. Ce sărbătorim de 1 Mai?
Test de cultură generală. Ce sărbătorim de 1 Mai?