Home » D:News » Exemplul de eficienţă în Japonia. În cât timp au reuşit muncitorii japonezi să repare acest drum surpat

Exemplul de eficienţă în Japonia. În cât timp au reuşit muncitorii japonezi să repare acest drum surpat

Publicat: 16.11.2016
O secţiune de drum din centrul oraşului japonez Fukuoka s-a surpat după ce un canal de scurgere s-a deschis în asfalt, riscând să ducă la surparea clădirilor din zonă.

Într-o demonstraţie tipică de eficienţă japoneză, muncitorii au reuşit să repare secţiune de drum în doar două zile, deschizându-l pentru trafic pietonal, notează The Guardian.

Fiind una dintre cele mai tranzitate zone din Fukuona, japonezii au fost nevoiţi să repare toate daunele produse de surparea asfaltului.

Drumul a fost reconstruit în doar 48 de ore, iar în restul zilelor s-a lucrat la reparaţia canalizării ;i a re’elei de gaze, instalarea de noi felinare şi alte lucrări de verificare. Drumul a fost redeschis pentru circulaţie marţi 15 noiembrie.

Primarul oraşului Fukuoka, Soichiro Takashima, a spus că terenul afectat este acum de 30 de ori mai puternic decât înainte şi că un grup de experţi încearcă să afle cauza prăbuşirii.

Japonezii au reparat în doar două zile o groapă imensă din mijlocul oraşului Fukuoka (Sursa: The Guardian)

Media locală japoneză scrie că groapa avea 30 pe 27 de metri şi 15 metri adâncime şi a fost cauzată de o extensie a unei linii de metrou.

Muncitorii care au umplut groapa cu 6.200 de meri cubi de nisip şi ciment în 48 de ore au fost intens lăudaţi pe reţelele de socializare.

Surse: Gândul, Mediafax

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cine a supraviețuit erupției Vezuviului? Urmele lăsate de oamenii care au fugit din Pompeii

De ce noul film al lui Christopher Nolan a stârnit controverse, deși a devenit unul dintre cele mai mari succese ale anului

Ce înseamnă „brain rot”? Termenul care descrie unul dintre cele mai discutate obiceiuri ale Internetului

O cauză neurologică neobișnuită se ascunde în spatele dilatării pupilelor noastre

Vorbești mai multe limbi străine? Creierul tău ar putea fi cu 13 ani mai tânăr

Ce este efectul Mandela: De ce mii de oameni își amintesc același lucru, deși nu s-a întâmplat niciodată

Dolly Parton, „Păpușa Blondă” a muzicii country: Cum și-a transformat imaginea publică într-o strategie de carieră

Cel mai nou telescop spațial al NASA se apropie cu pași repezi de lansare

Țara în care casele abandonate pot fi cumpărate cu mai puțin de 1 euro

Secretul pentru un somn odihnitor poate fi găsit în fructe

Maica Tereza, călugăriţa care a primit Premiul Nobel pentru Pace

Cel puțin 35.000 de oameni au murit în Europa din cauza căldurii extreme din această vară

Cel mai frumos sat din lume, sufocat de turiști. Ce pregătesc autoritățile?

Cum vapatul îți poate afecta ochii fără să-ți dai seama?

China avertizează SUA că își va „apăra ferm drepturile și interesele”

Un satelit cât o valiză ar putea detecta primul semnal cosmic dinaintea apariției stelelor

Rechinul care poate trăi 400 de ani: este cel mai longeviv vertebrat cunoscut de pe Pământ

ADN-ul străvechi dezvăluie cum s-a schimbat Europa după căderea Romei