Home » D:News » Erori fatale ale implanturilor medicale. Ce au descoperit cercetătorii când au verificat software-ul

Erori fatale ale implanturilor medicale. Ce au descoperit cercetătorii când au verificat software-ul

Erori fatale ale implanturilor medicale. Ce au descoperit cercetătorii când au verificat software-ul
Publicat: 12.12.2016
O echipă de cercetători, de la Universitatea Birmingham, din Marea Britanie, şi Universitatea Leuven, din Belgia, a găsit potenţiale erori medicale în zece implanturi diferite.

Aceştia au descoperit vulnerabilităţi la nivelul sofware-ului şi transmisiunii care asigură comunicarea cu stimulatorul cardiac implantat. Software-ul este utiizat pentru a updata aparatul şi pentru a aduna date care radiografiază starea de sănătate e pacientului, potrivit BusinessInsider.

În demersul de remediere a erorilor, cercetătorii au reuşit să opereze modificările necesare la nivelul dispozitivelor implantate şi, în unele cazuri, chiar să le oprească funcţionarea, dar şi să obţină informaţii vitale despre pacient. Software-ul utilizat pentru astfel de aparate medicale precum stimulatorul cardiac îi ajută pe medici să monitorizeze evoluţia pacientului şi să se asigure că funcţionează în parametri normali. Cu toate acestea, cercetătorii au putut să restarteze software-ul şi regimul impulsurilor electrice transmise, alterând astfel comenzile. 

„Am demonstrat, astfel, că resetarea comenzilor poate avea loc foarte facil, dacă persoana are acces la software şi nu referim din punct de vedere fizic. Ipotetic, un atacator care ar avea echipamentul necesar la o distanţă de cinci metri faţă de dispozitivul implantat ar putea să facă ce vrea”, arată cercetătorii.

De exemplu, un atacator ar putea să colecteze informaţii vitale cu privire la pacient şi să schimbe comenzile dispozitivului, ceea ce poate fi fatal. 

Pe de altă parte, cercetătorii au arătat că au putut să menţină stimulatorul pornit, deşi au selectat opţiunea „standby mode”, ceea ce ar conduce la slăbirea mult mai rapidă a bateriei şi la punerea sub risc a pacientului.

„Este clar că toate aceste consecinţe ar putea fi foarte severe pentru pacienţi”, mai susţin cercetătorii. 

Studii anterioare au dovedit că este posibilă infiltrarea în raportul de comunicaţii ce există între echipamentul medical şi software.

Sursa: Gândul

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Este sau nu adevărat că 1 din 200 de bărbați este un descendent direct al lui Ginghis Han?
Este sau nu adevărat că 1 din 200 de bărbați este un descendent direct al lui Ginghis Han?
Creierul are mai multe sisteme de apărare decât am crezut, indică un studiu
Creierul are mai multe sisteme de apărare decât am crezut, indică un studiu
Cât timp ar putea trăi pe Marte microbii de pe Pământ?
Cât timp ar putea trăi pe Marte microbii de pe Pământ?
Oamenii de știință au aflat cum comunică omizile cu furnicile
Oamenii de știință au aflat cum comunică omizile cu furnicile
Cea mai veche vomă fosilizată dezvăluie victimele unei vânători vechi de 290 de milioane de ani
Cea mai veche vomă fosilizată dezvăluie victimele unei vânători vechi de 290 de milioane de ani
Un coral negru gigant, vechi de 400 de ani, i-a uimit pe cercetătorii marini din Noua Zeelandă
Un coral negru gigant, vechi de 400 de ani, i-a uimit pe cercetătorii marini din Noua Zeelandă
Un studiu a descoperit că senzorii anvelopelor mașinii ar putea fi folosiți pentru a te urmări
Un studiu a descoperit că senzorii anvelopelor mașinii ar putea fi folosiți pentru a te urmări
Un parazit care nu mai fusese văzut la oameni provoacă o serie de simptome diverse și ciudate
Un parazit care nu mai fusese văzut la oameni provoacă o serie de simptome diverse și ciudate
Copilul tău este pretențios la mâncare? Iată ce trebuie să faci!
Copilul tău este pretențios la mâncare? Iată ce trebuie să faci!
Test de cultură generală. Care a fost prima democrație din istorie?
Test de cultură generală. Care a fost prima democrație din istorie?
Cea mai mare fotografie făcută vreodată cu rețeaua de telescoape ALMA dezvăluie ce se ascunde în „inima” Căii Lactee
Cea mai mare fotografie făcută vreodată cu rețeaua de telescoape ALMA dezvăluie ce se ascunde în „inima” Căii Lactee
Cel mai toxic oraș de pe Pământ: cum a decăzut de la 10.000 de locuitori și a rămas un oraș-fantomă?
Cel mai toxic oraș de pe Pământ: cum a decăzut de la 10.000 de locuitori și a rămas un oraș-fantomă?
Au trecut 90 de ani de la moartea unui mare fiziolog rus. Învăţăm şi astăzi despre experimentele lui
Au trecut 90 de ani de la moartea unui mare fiziolog rus. Învăţăm şi astăzi despre experimentele lui
Cât de posibil este ca Inteligența Artificială să declanșeze o criză majoră în societate?
Cât de posibil este ca Inteligența Artificială să declanșeze o criză majoră în societate?
Tocmai frica de îmbătrânire ne face să îmbătrânim mai repede, dezvăluie un studiu
Tocmai frica de îmbătrânire ne face să îmbătrânim mai repede, dezvăluie un studiu
Care este cel mai însorit loc de pe Pământ?
Care este cel mai însorit loc de pe Pământ?
Schimbările climatice „influențează cine se naște și cine nu se naște”, arată un studiu de la Oxford
Schimbările climatice „influențează cine se naște și cine nu se naște”, arată un studiu de la Oxford
A fost descoperită o legătură surprinzătoare între furtunile solare și cutremure
A fost descoperită o legătură surprinzătoare între furtunile solare și cutremure