Home » Istorie » Furat în secolul XVIII, degetul lui Galileo Galilei poate fi admirat în cadrul Museo Galileo

Furat în secolul XVIII, degetul lui Galileo Galilei poate fi admirat în cadrul Museo Galileo

Publicat: 15.04.2017
Rămăşiţele lui Galileo Galilei se află îngropate în interiorul unei cripte din faimoasa Basilica di Santa Croce, principala biserică franciscană a Florenţei.

Cercetătorul din secolul XVI împarte locul de veci cu alte personalităţi italiene precum Michelangelo, Machiavelli, poetul Foscolo, filozoful Gentile şi compozitorul Rossini, notează Amusing Planet. 

În momentul morţii lui Galileo, ducele Toscanei a dorit să fie îngropat în mormântul tatălui său, dar deoarece cercetătorul s-a declarat în timpul vieţii un eretic, un inamic al bisericii, acesta a fost îngropat într-o cameră mică din apropierea capelei. 

După moartea lui Galileo, lucrările sale au fost uitate până când Isaac Newton a publicat o carte 54 de ani mai târziu intitulată ,,Principiile matematice ale Filozofiei Naturale.” În 1718, biserica a ridicat interdicţia, iar Galileo a fost exhumat şi înmormântat cu onoruri în basilică. 

Înaintea înmormântării, unii dintre admiratorii săi au dezmembrat corpul bărbatului şi au luat trei degete de la o mână, un dinte şi o coastă din corp. Coasta a ajuns la Univeristatea din Padua, unde Galileo au folosit-o la predat timp de mulţi ani, în timp ce dintele şi degetele au fost lăsate moştenire din generaţie în generaţie colecţionarilor, până în 1905, când au dispărut. 

 Credit: Anna Fox/Flickr

Un secol mai târziu, degetele şi dintele au apărut în mod misterios în cadrul unei licitaţii organizate în 2009. Obiectele au fost vândute ca fiind artefacte neidentificate, cumpărătorul fiind Alberto Bruschi, un cunoscut colecţionar din Florenţa. Atunci când bărbatul împreună cu fiica sa au observat că pe cutia artefactelor se află bustul lui Galileo au contactat muzeul. Testele şi studiile au confirmat că erau rămăşiţele lui Galileo. 

În prezent, vizitatorii Muzeului Galileo poate fi observată urna cu degetul mijlociu al cercetătorului. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: 

 
 
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile
Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Marea Britanie este așteptată înapoi în UE. Franța: „Reveniți și veți avea un loc la masa negocierilor”
Marea Britanie este așteptată înapoi în UE. Franța: „Reveniți și veți avea un loc la masa negocierilor”
Un bărbat a fost prins în aeroport cu zece păsări vii în chiloți
Un bărbat a fost prins în aeroport cu zece păsări vii în chiloți
A împlinit 80 de ani și vrea să fie primul om care a alergat un maraton în fiecare deceniu al vieții. Totuși, ceva l-a oprit
A împlinit 80 de ani și vrea să fie primul om care a alergat un maraton în fiecare deceniu al vieții. Totuși, ceva ...
Au fost descoperite materiale necunoscute până acum pentru producerea și stocarea energiei curate
Au fost descoperite materiale necunoscute până acum pentru producerea și stocarea energiei curate
Unde le place românilor să meargă în vacanță?
Unde le place românilor să meargă în vacanță?
Noi reguli cu privire la alcool ar putea fi adoptate curând în Polonia
Noi reguli cu privire la alcool ar putea fi adoptate curând în Polonia
Care țări UE le oferă cei mai mulți bani profesorilor?
Care țări UE le oferă cei mai mulți bani profesorilor?
Cum au schimbat Universul primele stele? Noi simulări fără precedent au aflat răspunsul
Cum au schimbat Universul primele stele? Noi simulări fără precedent au aflat răspunsul
Cele mai misterioase scrieri ale lumii antice, pe care nimeni nu a reușit să le descifreze
Cele mai misterioase scrieri ale lumii antice, pe care nimeni nu a reușit să le descifreze
Limbile în care „stânga” și „dreapta” nu sunt reperele principale. Cum se orientează vorbitorii lor
Limbile în care „stânga” și „dreapta” nu sunt reperele principale. Cum se orientează vorbitorii lor
Mai puține alimente ultraprocesate, simptome mai ușoare de depresie? Ce arată un studiu din 2026
Mai puține alimente ultraprocesate, simptome mai ușoare de depresie? Ce arată un studiu din 2026
Ce poți face la 30 de ani pentru a îmbătrâni mai sănătos
Ce poți face la 30 de ani pentru a îmbătrâni mai sănătos
Ce ne dezvăluie anestezia generală despre creier și misterul conștiinței
Ce ne dezvăluie anestezia generală despre creier și misterul conștiinței
Sonda Juice tocmai a folosit Pământul drept o praștie gravitațională pentru a ajunge la Jupiter
Sonda Juice tocmai a folosit Pământul drept o praștie gravitațională pentru a ajunge la Jupiter
Scădere alarmantă înregistrată de cea mai mare colonie de pinguini din lume. Care este cauza?
Scădere alarmantă înregistrată de cea mai mare colonie de pinguini din lume. Care este cauza?
Euro continuă să se deprecieze în raport cu dolarul. Care este motivul?
Euro continuă să se deprecieze în raport cu dolarul. Care este motivul?