Home » Istorie » Cât de ,,Român” a fost Partidul Comunist Român?

Cât de ,,Român” a fost Partidul Comunist Român?

Cât de ,,Român” a fost Partidul Comunist Român?
Publicat: 09.05.2017
Partidul Comunist Român, "forţa politică conducătoare a întregii societăţi româneşti" de dinainte de 1989, a luat naştere la 9 mai 1921 şi şi-a dat obştescul sfârşit la 22 decembrie 1989, la venerabila, însă deloc respectabila vârstă de 68 de ani.
Că a fost „Partid”, e limpede, că a fost „Comunist”, ştim. A rămas întrebarea: Cât de „Român” a fost Partidul Comunist Român?
 
Răspunsul la această întrebare îl putem căuta şi făcând o scurtă incursiune în onomastica unor membri marcanţi ai PCR, cei din echipa descălecător-întemeietoare, relatează Mediafax.
 
Astfel:
 
– pe Silviu Brucan, secretar general de redacţie la ziarul Scânteia, unde a militat pentru condamnarea la moarte a „criminalilor” Iuliu Maniu, Gheorghe I. Brătianu, Corneliu Coposu şi mulţi alţii, îl chema, de fapt, Saul Bruckner;
 
– pe soţia celui amintit mai înainte, acuzator public la „Tribunalul poporului” (1945-1946) în procesele intentate elitei politice şi culturale româneşti, o chema Alexandra Sidorovici;
 
– numele real al lui Vasile Luca, ministru de finanţe al României în perioada 5 noiembrie 1947 – 9 martie 1952, era, de fapt, Luka Laszlo;
 
– pe activista comunistă şi distinsa soţie a lui Luka Laszlo a chemat-o Betty Birman;
 
– tovarăşul Petre Borilă, membru al CC al PCR (1948-1965), al Biroului Politic şi al Comitetului Executiv (1965-1969), şeful Direcţiei politice a Armatei (1948-1950) avea trecut în certificatul de naştere numele de Iordan Dragan Rusev;
 
– Ana Pauker, prima femeie vicepremier şi ministru de externe atât din istoria României cât şi din lume, a fost numele de scenă politică al Hannei Rabinsohn;
 
– şefa de birou a Anei Pauker şi directoarea editurii „Cartea Rusă” defila sub numele de Ilca Melinescu, dar o chema, de fapt, Ilka Wasserman;
 
– József Rangecz a fost membru în Comitetul Central al PCR, director al serviciului de cadre între 1945 -1948, adoptând numele de Iosif Rangheţ;
 
– pe celebrul torţionar Alexandru Nicolschi, care nu mai are nevoie de nicio prezentare, îl chema Boris Grünberg;
 
– Gheorghe Pintilie, şeful Securităţii, ţinea ascuns sub pat un certificat de naştere cu numele de Pantelei Bodnarenko;
 
– acuzatorul public în procesele de la finele războiului, apoi ministru al Justiţiei (1948-1952), Avram I. Bunaciu era, de fapt, tovarăşul Abraham Gutman;
 
– Alexandru Moghioroş, membru al Biroului Politic (din 1948) şi secretar CC al PMR (1948-1954) se născuse cu numele de Balogh Joszef;
 
– Gheorghe Apostol, o altă mărime comunistă, era pseudonimul politic al lui Aaron Gerschwin;
 
– numele lui Valter Roman, şef al Direcţiei de Educaţie, Cultură şi Propagandă a Armatei, şi şef al Direcţiei Superioare Politice a Armatei, era de fapt, Ernst Neulander.
 
De altfel, în toată istoria sa, Partidul Comunist Român a avut zece secretari generali, dintre care doar trei de etnie română: primul SG – Gheorghe Cristescu (un plăpumar), penultimul – Gheorghe Gheorghiu-Dej şi (cu voia dumneavoastră, ultimul pe listă) Nicolae Ceauşescu.
 
Ceilalţi şapte secretari generali sunt, în ordine cronologică: Elek Köblös, Vitali Holostenko, Alexandru Danieluk Ştefanski, Eugen Iacobovici, Boris Ştefanov, Mikló Goldberger şi István Fóris (care-şi spunea Ştefan Foriş).
 
Aşadar: Cât de Român a fost Partidul Comunist Român şi cui avem a-i cânta, la ceas de sărbătoare, tradiţionalul cântec „Mulţumim din inimă Partidului”?
 
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: 
 

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Uniunea Europeană a majorat puternic importurile de gaze naturale din Rusia
Uniunea Europeană a majorat puternic importurile de gaze naturale din Rusia
40.000 de oameni au pornit o revoluţie care a schimbat cu totul soarta unui mare stat european
40.000 de oameni au pornit o revoluţie care a schimbat cu totul soarta unui mare stat european
Care este orașul din lume în care este ilegal să mori?
Care este orașul din lume în care este ilegal să mori?
Una dintre cele mai iubite brânzeturi din lume, în pericol din cauza valurilor de căldură
Una dintre cele mai iubite brânzeturi din lume, în pericol din cauza valurilor de căldură
Republica Moldova primește 120 de milioane de euro de la Uniunea Europeană
Republica Moldova primește 120 de milioane de euro de la Uniunea Europeană
Emmanuel Macron avertizează țările europene că strategiile militare separate sunt o „absurditate”
Emmanuel Macron avertizează țările europene că strategiile militare separate sunt o „absurditate”
Rocile străvechi dezvăluie elementul care a influențat masiv Pământul în urmă cu 3,1 miliarde de ani
Rocile străvechi dezvăluie elementul care a influențat masiv Pământul în urmă cu 3,1 miliarde de ani
Pentru prima dată, cercetătorii au văzut cum s-a „născut” o bucată din scoarța oceanică a Pământului
Pentru prima dată, cercetătorii au văzut cum s-a „născut” o bucată din scoarța oceanică a Pământului
Un super-prădător din Africa stârnește mai multă frică decât „regele junglei”
Un super-prădător din Africa stârnește mai multă frică decât „regele junglei”
Un nasture găsit pe un câmp s-a dovedit a fi o monedă rară din timpul ultimului rege viking al Norvegiei
Un nasture găsit pe un câmp s-a dovedit a fi o monedă rară din timpul ultimului rege viking al Norvegiei
Poate sunetul să reducă stresul? Cum începe industria auto să folosească neuroștiința pentru experiențe de călătorie mai relaxante
Poate sunetul să reducă stresul? Cum începe industria auto să folosească neuroștiința pentru experiențe de călătorie ...
Oamenii de știință au descoperit cheia pentru prevenirea unei extincții în masă
Oamenii de știință au descoperit cheia pentru prevenirea unei extincții în masă
Cele mai reci stele din galaxie ar putea fi, de fapt, megastructuri extraterestre
Cele mai reci stele din galaxie ar putea fi, de fapt, megastructuri extraterestre
Un medicament injectabil pentru bronzare ar putea face mult mai mult rău decât bine
Un medicament injectabil pentru bronzare ar putea face mult mai mult rău decât bine
Cercetătorii au descoperit ce se ascunde în spatele celor mai întunecate impulsuri ale oamenilor
Cercetătorii au descoperit ce se ascunde în spatele celor mai întunecate impulsuri ale oamenilor
Test de cultură generală. Din ce sunt făcuți atomii?
Test de cultură generală. Din ce sunt făcuți atomii?
Optica cuantică ar putea transforma un fenomen vizual rar într-un test de vedere
Optica cuantică ar putea transforma un fenomen vizual rar într-un test de vedere
Zelenski anunță una dintre cele mai importante schimbări politice din Ucraina din ultimul an
Zelenski anunță una dintre cele mai importante schimbări politice din Ucraina din ultimul an