Home » D:News » Cum ajung femeile să aibă probleme sexuale

Cum ajung femeile să aibă probleme sexuale

Publicat: 19.08.2017
Criza cu care o femeie se poate confrunta la un moment dat are la bază o traumă din trecutul ei, mai apropiat sau mai îndepărtat.
Astfel, acest proces poate avea legătură cu o problemă din copilărie sau cu suferinţa resimţită în urma pierderii sau despărţirii de o persoană iubită, ori cu o relaţie defectuoasă.
 
„O criză nu este dată de un număr din buletin, ci de o cauză profundă. De asemenea, aceste crize nu apar la o vârstă rotundă: 30, 40. Pot foarte bine să apară şi la 37 de ani şi trei luni, pentru că m-a părăsit prietenul, sau la 46 de ani şi aproape 6 luni, pentru că mi-am dat seama că am construit o carieră remarcabilă, dar nu am reuşit să îmi fac o familie sau să mă bucur de viaţă. Doar în urma unor astfel de stimuli se declanşează o criză, nu în urma rotunjirii vârstei,’’ spune psihoterapeutul Constantin Cornea pentru CSID.
 
Crizele ţin de două coordonate:
 
1. Elemente interne. Acestea ţin de relaţia pe care femeia o are cu ea (legătura eu-eu: traume, tulburări de personalitate sau de comportament.
 
„Aceste probleme psihologice sau psihice nu o lasă să vadă prezentul sau îi modifică percepţia legată de viitor, făcând-o să îşi perceapă viitorul ca pe un lung şir de suferinţe, similare cu ceea ce ea a mai trăit până atunci. Traumele nasc tulburări, iar acestea se constituie într-un filtru care o pot face să vadă viaţa în tonuri de negru sau de roz’’, adaugă psihoterapeutul.
 
Citeşte continuarea pe CSID
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
De ce unii oameni caută filme de groază, deși știu că îi vor speria?

Au construit mesopotamienii o baterie cu aproape 2.000 de ani înaintea lui Volta? Misterul „bateriei din Bagdad”

Cum a ajuns lumea să mănânce fără să coboare din mașină? Istoria neașteptată a restaurantelor drive-thru

De ce continuăm să facem lucruri despre care știm că ne fac rău? Creierul preferă adesea recompensa de acum

Când au început oamenii să vorbească? Ce pot spune cercetătorii despre originea limbajului

Ce miros aveau parfumurile egiptenilor acum 3.500 de ani? Cercetătorii încearcă să le recreeze

Donald Trump s-a autointitulat „cel mai bun președinte” din istoria SUA

Surpriza dintr-o grădină de lângă Strasbourg: Ce fel de păianjen și-a făcut apariția?

Omul care a făcut din regele Ludovic al XIV unul dintre cei mai puternici monarhi. Cum îi pedepsea pe cei care fabricau lucruri proaste
Omul care a făcut din regele Ludovic al XIV unul dintre cei mai puternici monarhi. Cum îi pedepsea pe cei care fabricau ...
De ce uneori copiii încalță pantofii părinților?

Un îndulcitor folosit în alimente, guma de mestecat și pasta de dinți ar putea crește riscul de AVC

Statele Unite au încheiat „cel mai mare acord petrolier din istoria lumii”, a anunțat Donald Trump

Un vaccin deja în circulație ar putea funcționa și împotriva demenței, au descoperit cercetătorii

Cine i-a creat pe zei? Cum a apărut ideea de ființe supranaturale

Ce este sindromul impostorului și de ce îi afectează inclusiv pe oamenii de succes

De ce ne pasă atât de mult ce cred ceilalți despre noi? Psihologia unei nevoi pe care nu o putem opri

Istoria șervețelului. Cum a evoluat de la bucata de pânză a romanilor la șervețelul de hârtie

Povestea oglinzii. Cum au ajuns oamenii să își vadă pentru prima dată chipul și cine a inventat oglinda modernă