Home » Istorie » Oraşul pierdut al lui Alexandru cel Mare a fost descoperit prin intermediul imaginilor realizate de spionii americani în 1960

Oraşul pierdut al lui Alexandru cel Mare a fost descoperit prin intermediul imaginilor realizate de spionii americani în 1960

Publicat: 30.09.2017
''Oraşul Pierdut'' al lui Alexandru cel Mare era un loc magic în care oamenii consumau vin, iar filosofii dezbrăcaţi îşi împărtăşeau înţelepciunea. Cel puţin asta aflăm din vechile scrieri. În prezent, la mai bine de 2.000 de ani după moartea marelui războinic, arheologii susţin că au descoperit în final oraşul, în regiunea Irakului de astăzi.

Specialiştii au descoperit rămăşiţe antice importante în aşezările din Irak, după ce au urmărit filmări declasificate, realizate de spioni în 1960. Mail Online relatează că, în prezent, prin utilizarea imaginilor realizate cu drona, arheologii au stabilit că în regiune a existat un oraş în timpul primului şi celui de-al doilea secol î.Hr., care prezinta influenţe greceşti şi romane. 

De neînfrânt în lupte, Alexandru a reuşit să realizeze un imperiu vast care se întindea din Macedonia şi Grecia până în Persia şi zone din nordul Indiei. În prezent, cercetătorii susţin că Qalatga Darband, care se traduce din kurdă ”castelul din trecătoarea dintre munţi”, a reprezentat una dintre rutele pe care Alexandru cel Mare a urmat-o în momentul atacului lui Darius al-III-lea din Perisa, în anul 331 î.Hr.

Sursa: British Museum

Oraşul ar fi fost un important loc de întâlnire dintre vest şi est. Primele cercetări au fost realizate prin intermediul imaginilor realizate de spioni în 1960. Săpăturile arheologice nefiind posibile din cauza controlului exercitat de Saddam Hussein asupra Irakului. Dar îmbunătăţirea securităţii din prezent a permis membrilor British Museum să exploreze zona. 

În urma excavărilor au fost descoperite ţigle din teracotă şi statui romane şi greceşti, fapt ce sugerează că locuitorii din zonă făceau parte din imperiul lui Alexandru. De asemenea, în zonă a fost descoperită o monedă a lui Orodes al-II-lea, rege al Parthian din 57 î.Hr. până în 37 î.Hr. Oraşul este situat pe o terasă naturală de 60 de hectare.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: 

 
 
 
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Zahărul îi face hiperactivi pe copii? Ce spun studiile despre unul dintre cele mai răspândite mituri
Zahărul îi face hiperactivi pe copii? Ce spun studiile despre unul dintre cele mai răspândite mituri
Credite de nevoi personale cu dobândă fixă în România: cum compari băncile în 2026 (P)
Credite de nevoi personale cu dobândă fixă în România: cum compari băncile în 2026 (P)
Când zăpada nu este din apă: spectacolul înghețat și roșiatic de pe Pluto
Când zăpada nu este din apă: spectacolul înghețat și roșiatic de pe Pluto
Bombă de 100 de kilograme, descoperită într-un cartier din Berlin
Bombă de 100 de kilograme, descoperită într-un cartier din Berlin
Ce pregătește Pentagonul în privința trupelor americane din Europa?
Ce pregătește Pentagonul în privința trupelor americane din Europa?
Mănăstirea care „atârnă” la 1.200 de metri altitudine. Ce spun legendele despre acest lăcaș de cult?
Mănăstirea care „atârnă” la 1.200 de metri altitudine. Ce spun legendele despre acest lăcaș de cult?
Cum l-a împiedicat Biserica pe Goethe să devină jurist
Cum l-a împiedicat Biserica pe Goethe să devină jurist
O importantă descoperire arheologică ar fi fost făcută pe un șantier din București
O importantă descoperire arheologică ar fi fost făcută pe un șantier din București
Românii, mai puțin dispuși decât europenii să plătească pentru vizionarea de filme online
Românii, mai puțin dispuși decât europenii să plătească pentru vizionarea de filme online
Stocuri neobișnuit de mici la gaze naturale în Europa. Care este situația României?
Stocuri neobișnuit de mici la gaze naturale în Europa. Care este situația României?
Polonia „nu dorește” arme nucleare pe teritoriul său, a transmis ministrul adjunct al Apărării
Polonia „nu dorește” arme nucleare pe teritoriul său, a transmis ministrul adjunct al Apărării
Cine controlează, de fapt, un cântec: o scurtă istorie a drepturilor muzicale
Cine controlează, de fapt, un cântec: o scurtă istorie a drepturilor muzicale
Muzica country are o istorie mult mai surprinzătoare decât ai crede! De la influențe africane și cântăreți de operă până la artiști pe care industria i-a uitat
Muzica country are o istorie mult mai surprinzătoare decât ai crede! De la influențe africane și cântăreți de operă ...
Tim Curry, actorul care a făcut din personaje imposibile roluri de neuitat
Tim Curry, actorul care a făcut din personaje imposibile roluri de neuitat
Civilizațiile antice din mitologia greacă purtau bijuterii create din meteoriți
Civilizațiile antice din mitologia greacă purtau bijuterii create din meteoriți
Oamenii de știință au injectat, în premieră, mitocondrii din piciorul unei femei, în ochi
Oamenii de știință au injectat, în premieră, mitocondrii din piciorul unei femei, în ochi
Cum funcționează verificarea identității digitale: De la selfie la cipul din buletin (P)
Cum funcționează verificarea identității digitale: De la selfie la cipul din buletin (P)
Oamenii de știință au decoperit substanța chimică din creier care ne ajută să rămânem motivați
Oamenii de știință au decoperit substanța chimică din creier care ne ajută să rămânem motivați