Home » Știință » Elementele esenţiale care ajută la vindecarea cancerului mamar

Elementele esenţiale care ajută la vindecarea cancerului mamar

Elementele esenţiale care ajută la vindecarea cancerului mamar
Publicat: 18.10.2017
Cancerul de sân rămâne ameninţarea numărul 1 pentru sănătatea femeilor din întreaga lume, cu peste un milion şi jumătate de cazuri diagnosticate anual. Însă pe cât de gravă este boala, pe atât de complexe au devenit metodele de diagnostic şi tratament. Acestea pot creşte rata de vindecare pe termen lung până la 90 la sută, spun specialiştii cu experienţă în depistarea şi tratarea cancerului. Pentru că la ora actuală, una din 8 femei aparent sănătoasă este diagnosticată cu cancer mamar, medicii atrag atenţia asupra a 5 aspecte importante care pot reduce riscul de boală şi pot schimba cursul afecţiunii spre vindecarea pe termen lung.
1. Stilul de viaţă. Fie că vorbim de dietă dezechilibrată, de sedentarism, stres, consum de alcool sau de fumat, oricare dintre aceste obiceiuri nesănătoase poate creşte riscul de cancer. În aceste condiţii, prevenirea bolii trebuie să înceapă cu schimbarea stilului de viaţă. ”Dieta bogată în nutrienţi sănătoşi este o componentă importantă care luptă împotriva cancerului. Sportul moderat, plimbările lungi de 30 de minute pe zi pot contribui mult la prevenirea cancerului mamar. Şi joggingul este foarte bun, însă mersul pe jos este uşor şi eficient”, este de părere prof. dr. Mustafa Erkin Aribal, expert în imagistica sânului la Spitalul ACIBADEM Altunizade.
 
2. Evaluarea riscului de cancer. Deşi medicina a evoluat mult, la ora actuală, nu se poate spune cu precizie de ce apare cancerul mamar. Însă medicii menţionează instalarea precoce a menstruaţiei, menopauza tardivă, administrarea hormonilor de substituţie, lipsa naşterilor sau prea multe la activ drept factori de risc. “Toate aceste criterii de risc fac parte dintr-un protocol numit Gail, bazat pe câteva întrebări simple. Evaluarea riscului de cancer este foarte importantă: dacă o persoană are un risc mai mare de 20 la sută, atunci trebuie să urmeze un protocol medical mai special, trebuie să fie mult mai atentă, să-şi facă controalele şi evaluările regulate şi nu trebuie să se rezume doar la mamografie”, adaugă specialistul.
 
3. Testarea genetică. Se ştie că există două gene BRCA1 şi BRCA2 implicate în apariţia cancerului, iar acestea pot fi transmise de la mamă la fiică. Astfel, existenţa unui cancer la mamă sau soră trebuie să orienteze orice femeie către o analiză genetică. “Dacă o femeie este pozitivă pentru BRCA, atunci noi îi recomandăm o monitorizare multidisciplinară. În primul rând, este importantă consilierea psihologică pentru că aflarea riscului de cancer, care merge până la 80 la sută, poate fi extrem de stresantă. În unele cazuri, prevenţia poate însemna dubla mastectomie, exact ca în cazul Angelinei Jolie. Însă femeia aflată în această situaţie trebuie să fie pregătită din punct de vedere mental pentru această intervenţie”, este de părere prof. dr. Mustafa Erkin Aribal.
 
4. Diagnosticări de mare fineţe. Pentru că într-o proporţie de 80 la sută cancerele mamare sunt sporadice, doar 20 la sută având o componentă genetică, ecografia anuală înainte de 40 de ani şi mamografia după această vârstă sunt obligatorii pentru a depista o eventuală problemă în stadiu incipient. Însă investigaţiile s-au rafinat mult în ultima vreme, iar medicii le fac personalizat, în funcţie de scorul de risc şi densitatea mamară. “În cazul unui sân cu densitate mare, mamografia nu permite o vizualizare completă, iar acest lucru a dus la aplicarea unor tehnologii performante, cum este tomosinteza, metodă ce permite o vizualizare mamografică mult mai bună. În cazul în care depistăm un risc crescut la pacientele cu o densitate mare a sânului, putem recurge şi la o altă metodă de ultimă generaţie, screeningul cu rezonanţă magnetică, care se face cu substanţă de contrast injectabilă”, explică specialistul. 
 
5. Terapii revoluţionare, conduse de echipe multidisciplinare. Aplicate corect şi ţintit, terapiile pentru cancerul de sân pot creşte şansele de vindecare până la 90 la sută, mai ales în stadiile incipiente. Mai mult, echipele de medici compuse din chirurg, oncolog, radioterapeut şi anatomopatolog reuşesc să trateze tumorile şi să evite extirparea sânilor în multe dintre cazuri. “Chimioterapia devine din ce în ce mai importantă pentru că acum dispunem de terapii noi, care sunt ţintite, vizând doar celulele maligne. Poate că, în viitorul apropiat, va deveni terapie unică. Cert este că acum speranţa de viaţă a pacientelor cu cancer mamar depistat la timp şi tratat corect creşte tot mai mult datorită îmbunătăţirii medicamentelor. În anii ’80, chirurgia domina în tratamentul pentru cancere mamare, astăzi, chimioterapia a trecut pe primul loc”, concluzionează profesorul. 
 
 
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Un obicei simplu și surprinzător ar putea să îmbunătățească relațiile de cuplu
Un obicei simplu și surprinzător ar putea să îmbunătățească relațiile de cuplu
Egiptenii antici sacrificau slujitorii faraonilor pentru a-i servi și în viața de apoi
Egiptenii antici sacrificau slujitorii faraonilor pentru a-i servi și în viața de apoi
Animalele ar fi evoluat cu 200 de milioane de ani mai devreme decât credeam, indică noi fosile
Animalele ar fi evoluat cu 200 de milioane de ani mai devreme decât credeam, indică noi fosile
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu
Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor
Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?
Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?
Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme
Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme
Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile
Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa
Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină
Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină
Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul
Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul
La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?
La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?
Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri
Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani
De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani
Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate
Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate
Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat
Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat