Home » D:News » Consumatorii de marijuana întreţin cu 20% mai multe relaţii sexuale

Consumatorii de marijuana întreţin cu 20% mai multe relaţii sexuale

Consumatorii de marijuana întreţin cu 20% mai multe relaţii sexuale
Publicat: 31.10.2017
Persoanele care consumă canabis au cu 20% mai multe relaţii sexuale decât cei care se abţin de la acest drog, concluzionează un studiu american.

Participanţii din cadrul studiului au fost întrebaţi de câte ori au avut relaţii sexuale heterosexuale în decursul a patru săptămâni şi cât de frecvent au fumat marijuana în ultimele 12 luni. The Guardian notează că cercetătorii din cadrul Universităţii Standford au descoperit că femeile care fumau zilnic marijuana făceau sex de 7,1 ori în ultimele patru săptămâni, comparabil cu de 6 ori în patru săptămâni de către cei care au negat că au consumat marijuana în ultimul an. 

În cazul bărbaţilor, cei care au consumat zilnic drogul au declarat că au întreţinut relaţii intime de 6,9 ori comparabil cu 5,6 ori în cazul celor care nu au consumat. Astfel, cercetătorii au ajuns la o concluzie după analizarea a 50.000 de americani cu vârste cuprinse între 25 şi 45 de ani. ”Cu alte cuvinte, cei care consumă marijuana fac cu 20% mai mult sex decât cei ce se abţin de la acest viciu,” a declarat principalul autor al studiului dr. Michael Eisenberg, din cadrul Universităţii Standford. Însă, Eisenberg susţine că rezultate studiului nu ar trebui interpretat greşit ca fiind o legătură cauzală. 

Conform studiului, fiecare cuplu care consuma marijuana întreţinea de 20 de ori mai multe relaţii sexuale anual. În România, consumul de droguri, inclusiv marijuana este interzis conform legii 143/2000. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarle articole:

 
 
 
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Ce este efectul Mandela: De ce mii de oameni își amintesc același lucru, deși nu s-a întâmplat niciodată
Ce este efectul Mandela: De ce mii de oameni își amintesc același lucru, deși nu s-a întâmplat niciodată
Dolly Parton, „Păpușa Blondă” a muzicii country: Cum și-a transformat imaginea publică într-o strategie de carieră
Dolly Parton, „Păpușa Blondă” a muzicii country: Cum și-a transformat imaginea publică într-o strategie de carieră
Cel mai nou telescop spațial al NASA se apropie cu pași repezi de lansare
Cel mai nou telescop spațial al NASA se apropie cu pași repezi de lansare
Țara în care casele abandonate pot fi cumpărate cu mai puțin de 1 euro
Țara în care casele abandonate pot fi cumpărate cu mai puțin de 1 euro
Secretul pentru un somn odihnitor poate fi găsit în fructe
Secretul pentru un somn odihnitor poate fi găsit în fructe
Maica Tereza, călugăriţa care a primit Premiul Nobel pentru Pace
Maica Tereza, călugăriţa care a primit Premiul Nobel pentru Pace
Cel puțin 35.000 de oameni au murit în Europa din cauza căldurii extreme din această vară
Cel puțin 35.000 de oameni au murit în Europa din cauza căldurii extreme din această vară
Cel mai frumos sat din lume, sufocat de turiști. Ce pregătesc autoritățile?
Cel mai frumos sat din lume, sufocat de turiști. Ce pregătesc autoritățile?
Cum vapatul îți poate afecta ochii fără să-ți dai seama?
Cum vapatul îți poate afecta ochii fără să-ți dai seama?
China avertizează SUA că își va „apăra ferm drepturile și interesele”
China avertizează SUA că își va „apăra ferm drepturile și interesele”
Un satelit cât o valiză ar putea detecta primul semnal cosmic dinaintea apariției stelelor
Un satelit cât o valiză ar putea detecta primul semnal cosmic dinaintea apariției stelelor
Rechinul care poate trăi 400 de ani: este cel mai longeviv vertebrat cunoscut de pe Pământ
Rechinul care poate trăi 400 de ani: este cel mai longeviv vertebrat cunoscut de pe Pământ
ADN-ul străvechi dezvăluie cum s-a schimbat Europa după căderea Romei
ADN-ul străvechi dezvăluie cum s-a schimbat Europa după căderea Romei
Descoperire istorică pentru fizica modernă! Ce au observat oamenii de știință pentru prima dată?
Descoperire istorică pentru fizica modernă! Ce au observat oamenii de știință pentru prima dată?
Cercetătorii au creat plasticul care se evaporă la căldură și se reasamblează singur
Cercetătorii au creat plasticul care se evaporă la căldură și se reasamblează singur
„Spin & Splash by CSID.ro”, două zile de sport, joacă, sănătate și surprize pentru întreaga familie, la THERME București
„Spin & Splash by CSID.ro”, două zile de sport, joacă, sănătate și surprize pentru întreaga familie, la THERME ...
Astronomii au descoperit, în premieră, un metal esențial pentru viață în jurul unei supergigante rare
Astronomii au descoperit, în premieră, un metal esențial pentru viață în jurul unei supergigante rare
China pregătește o nouă misiune pe Lună
China pregătește o nouă misiune pe Lună