Ziua în care s-a strigat pentru prima dată ”Jos Ceauşescu”. Mulţi oameni au fost maltrataţi, arestaţi şi deportaţi în urma acestui gest. Torţionarii lor nu au fost pedepsiţi nici astăzi

La acea vreme, Braşovul era unul din cele mai puternice centre muncitoreşti din ţară, cu mai mult de 61% din forţa de muncă angajată în industrie, pe platformele Rulmentul Braşov, IAR Ghimbav, Tractorul Braşov sau Steagul Roşu.

Declinul industrial din România şi restul Europei de Est de la mijlocul anilor ’80, marcat de scăderi de venituri şi disponibilizări, a lovit din plin Braşovul şi lucrătorii acestuia. Totodată, reducerile cotelor de consum ale populaţiei pentru ca statul să plătească datoriile externe i-a nemulţumit din plin. În 14 noiembrie 1987, salariaţii de la Întreprinderea de Autocamioane Steagul Roşu au primit salariile înjumătăţite pe motive „sociale”. Nemulţumiţi de acest lucru şi de faptul că şefii nu le-au dat explicaţii, muncitorii de la Secţia 440 „Matriţe” au decis să nu mai lucreze, iar schimbul de noapte nici nu a pornit utilajele. 

În dimineaţa zilei de 15 noiembrie, schimbului de noapte i s-a alăturat şi următorul schimb. În jurul orei 8:00, circa patru mii de muncitori erau adunaţi la porţile întreprinderii, iar o parte dintre ei au spart geamurile fabricii. 

 

După nici trei ore, câteva sute au pornit către Organizaţia Judeţeană de Partid, actuala Prefectură, pentru a-şi face auzite nemulţumirile. Pe drum, muncitorilor li s-au alăturat şi alţi braşoveni, asfel încât, la un moment dat, mulţimea ajunsese la peste 10.000 de oameni, o parte dintre ei fiind angajaţi de la fabrica Tractorul Braşov, fabrica Hidromecanica, elevi sau studenţi.

 

Securitatea îi fotografia din Dacii cu geamuri fumurii

 

În timpul marşului, printre manifestanţi s-au infiltrat membri ai Securităţii deghizaţi în muncitori, cu scopul de a observa şi de a reţine figuri. Alţii au rămas pe margine ca ”spectatori”, fotografiind sau chiar filmând prin „trecători” sau Dacii cu geamuri fumurii.

 

La început, demonstranţii au scandat revendicări sociale: „Vrem mâncare şi căldură!”, „Vrem banii noştri!”, „Vrem lumină şi căldură!” şi „Vrem pâine fără cartelă!”. În dreptul Spitalului Judeţean, ei au cântat imnul revoluţiei de la 1848, „Deşteaptă-te, române!”.

 

Ajunşi la Organizaţia Judeţeană de Partid, oamenii au constatat că pentru alegerile care erau organizate în aceea zi fusese aranjată o masă cu bunătăţi la care majoritatea românilor nu aveau acces. Furioşi au dat jos de pe clădire portretul lui Ceauşescu şi i-au dat foc. Pentru prima dată în comunismul românesc, s-a strigat „Jos Ceauşescu!”, „Jos comunismul!”, „Jos dictatura!” sau „Jos tiranul!”.

 

Protestatarii furioşi au distrus mobilier, telefoane, televizoare şi au spart geamuri. O serie de membrii nomenclaturii braşovene au fost agresaţi, inclusiv primarul Calancea, care s-a ales cu o arcadă spartă în urma bătăii. Unul din miliţieni a fost bătut, apoi dezbrăcat în pielea goală, iar uniforma i-a fost sfâşiată de mulţime.

 

Totodată, documente de partid şi de propagandă au ars ore bune pe un rug amplasat în piaţa din centrul Braşovului. 

 

Sursa foto: memorialsighet.ro

 

Li s-au strivit degetele în uşă şi li s-a smuls părul

 

Odată cu venirea serii, armata şi forţele Securităţii au intervenit pentru a înăbuşi revolta şi împrăştia oamenii. Au fost folosite inclusiv gaze lacrimogene, câini şi maşini blindate. Sute de protestatari au fost arestaţi, o parte fiind duşi la Bucureşti, anchetaţi şi bătuţi cu pumnii, cu picioarele, cu scaune sau cu picioare de scaun, cu băte sau pari, cu bastonul de cauciuc sau loviţi de calorifer. Organele lovite în mod constant erau capul, ficatul, rinichii, testiculele şi stomacul. Li s-au strivit degetele în uşă, li s-a smuls părul, au fost înfăşuraţi în cearşafuri ude şi bătuţi astfel sau ţinuţi în pielea goală, în frig.

 

Arestaţii au fost aşezaţi în poziţii incomode, obositoare şi dureroase: siliţi să stea într-un picior (uneori, supravegheaţi de un câine-lup), pe vine, să ţină un creion cu bărbia, să sprijine cu nasul tabloul lui Ceauşescu, să facă genoflexiuni, să stea într-o mână sau să sară ca broasca. Unii anchetaţi au fost închişi împreună cu detinuţi de drept comun, legaţi cu lanţuri şi cu bile de oţel, iar alţii ameninţaţi cu pistolul la tâmplă. Securitatea a folosit intens şi tortura psihică, anchetatorii străduindu-se să provoace gemete sau urlete de la cei anchetaţi, pentru a-i înspăimânta pe ceilalţi din acelaşi lot.

 

Pentru a ascunde ideea că revolta de la Braşov fusese una anticomunistă, protestatarii au fost judecaţi pentru tulburarea liniştii publice şi ultraj contra bunelor moravuri. Procesul s-a ţinut la Întreprinderea de Autocamioane şi a fost unul înscenat, cu sentinţe stabilite dinainte, asemenea celor din anii ’50. Spectatorii la proces au fost atent selectaţi şi verificaţi nominal la intrare, printre ei fiind infiltraţi mulţi securişti. Pe perioada procesului, intrarea în oraş a fost păzită, iar circulaţia în jurul întreprinderii întreruptă. Mai multe unităţi militare din Braşov au fost puse în stare de alarmă, iar în uzină au fost plasate unităţi speciale, pregătite să intervină în orice moment.

 

Deportaţi pentru totdeauna

 

61 dintre cei arestaţi au primit sentinţe cuprinse între 6 luni şi 3 ani de închisoare, fără privare de libertate, cu executare la locul de muncă în diferite întreprinderi din ţară, deşi anterior, în numeroase şedinţe de partid, se ceruse chiar pedeapsa cu moartea pentru participanţii la revoltă, pentru a constitui un exemplu. 

 

Liderilor comunişti le-a fost frică de repetarea evenimentelor din toamna lui 1987, aşa că o parte dintre braşovenii care au ieşit în stradă (fotografiaţi de pe margine de către securişti) au fost deportaţi în alte judeţe în mare grabă. Acestora li s-a permis să-şi ia cu ei doar câteva lucruri, apoi au fost despărţiţi de familii, urcaţi în dube în care se aflau însoţitori din cadrul forţelor de represiune şi transportaţi în localităţile unde li se fixase domiciliul. Aceştia au ajuns în întreprinderi din Filiaşi, Târgovişte, Brăila sau Bârlad, fiind supravegheaţi continuu de către reprezentanţi locali ai miliţiei şi Securităţii. Mulţi dintre aceştia nu s-au mai întors niciodată în locul natal. 

 

Nici până în ziua de astăzi celor bătuţi, maltrataţi, închişi şi deportaţi în urma revoltei de la Braşov nu li s-a făcut dreptate şi nimeni dintre cei care i-au supus la tratamente crude nu a fost anchetat sau judecat.