La Muzeul Naţional al Literaturii Române va avea loc spectacolul „Ileana, Principesă de România”

Spectacolul, realizat şi interpretat de Liana Ceterechi (video şi sunet: Luca Achim, Teodora Toader), este o dramatizare realizată de Edith Negulici după romanul autobiografic „Trăiesc din nou” al Principesei Ileana, scrie Mediafax.

Spectacolul îşi propune să omagieze memoria celei care a fost Principesa Ileana a României, Arhiducesa de Austria, un destin care s-a desfăşurat între palat şi mănăstire, pe fundalul celor două războaie mondiale, într-o perioadă de mari frământari din istoria Europei. Spectacolul „Ileana, Principesă de România” aduce la lumină o parte esenţială din istoria Bucureştiului şi a României.

• Au trecut 90 de ani de la moartea unui mare fiziolog rus. Învăţăm şi astăzi despre…
• Ziua în care s-a deschis oficial cel mai vechi muzeu din România

Spectacolul despre viaţa principesei Ileana este o evocare plină de farmec şi dramatism a principalelor momente din viata autoarei şi a istoriei trăite.

„Da, să trăiesc din nou, pentru că după ce am plecat de acasă, care pentru mine a fost întotdeauna România, am fost ca şi moartă. Nu împrejurările au fost greu de suportat, ci însăşi nevoia de a trăi. Nu m-am îndoit nicio clipă de necesitatea fizică a prezenţei mele pentru cei şase copii ai mei…Dar în interior, «eul» care există independent de mama, soţia, prietena care eram – «eul» esenţial, pe care tot restul era construit – a suferit un şoc mortal când am fost îndepărtată de poporul meu.” – Principesa Ileana

Privit prin prisma celor 100 de ani de la naşterea sa, destinul Principesei Ileana se distinge ca fiind emblematic pentru cursul istoriei contemporane. El stă sub zodia refugiului, începând cu frageda copilărie, ce i-a fost marcată de refugiului la Iaşi, în timpul Primului Război Mondial, apoi refugiată într-un exil impus de fratele ei Carol II, care nu i-a permis să se reîntoarcă în România, nici măcar pentru a-şi îngriji mama, nu ca fiică iubitoare, ci ca infirmieră de meserie. Urmează refugiul impus de nou instauratul regim prosovietic, şi deci anti-german, ceea ce o afectează fiind căsătorită cu Arhiducele Anton de Habsburg, considerat inamic. Odată cu abdicarea Regelui Mihai, urmează refugiul impus tuturor membrilor Casei Regale, mai apoi, neacordarea azilului în Elveţia, Argentina, deloc prietenoasă sub Peron şi în final Statele Unite ale Americii, care o primesc. Iar la 52 de ani, autorefugiul său la mănăstire, pe calea deschisă ei de Domnul, cum singură mărturiseşte: „Aceasta este unica şi singura cale deschisă pentru mine… răspunsul la orice fel de îndoiala stă în chiar cuvintele Domnului Nostru Isus Christos: «Ce-i aceasta pentru tine? Urmează-mă!» Aşa voi face! Aşa să mă ajute Dumnezeu! Facă-se voia Ta!”

Dar tot acest parcurs a fost unul exemplar, a fost traiectoria unei luptătoare, Principesa Ileana s-a luptat pentru alţii, a fost în slujba poporului ei, în slujba celor în nevoie… A realizat spitale, cantine, şcoli de infirmiere, tot felul de modalităţi de a strânge fonduri pentru răniţi, orfani, bolnavi, săraci, cei mai putin norocoşi decât ea, care era fiica unui Rege important, Ferdinand Integratorul şi a unei Regine de excepţie, Regina Maria a României.

Viaţa Principesei Ileana, devenită Maica Alexandra, o impune ca model demn de urmat şi o legitimează în faţa posterităţii.