Home » Natură » Porumbeii pot distinge între conceptul de spaţiu şi timp

Porumbeii pot distinge între conceptul de spaţiu şi timp

Publicat: 08.12.2017
Porumbeii sunt capabili să facă distincţia între conceptele abstracte timp şi spaţiu, după cum fac oamenii şi maimuţele mari, conform unor experimente care arată că aceste păsări sunt mai deştepte decât se credea.
„Capacitatea cognitivă a păsărilor este chiar mai aproape de cea a oamenilor şi maimuţelor mari”, spune Edward Wasserman, profesor de psihologie experimentală la Universitatea din Iowa şi autor principal al unui studiu publicat luni în „Current Biology”.
 
„De fapt, aceste sisteme nervoase aviare au mult mai multe abilităţi decât sugerează expresia peiorativă: ‘creier de pasăre’”, spune el ironic. Pentru acest experiment, cercetătorii le-au arătat porumbeilor o linie orizontală statică, care apărea timp de două sau opt secunde, pe ecranul unui computer. Linia măsura uneori 6 centimetri lungime şi, alteori, 24 de centimetri. Porumbeii puteau alege între patru simboluri vizuale pentru a indica dacă linia pe care o vedeau era lungă sau scurtă sau dacă ea apărea mai mult sau mai puţin timp. Orice răspuns bun era recompensat cu mâncare. Oamenii de ştiinţă au complicat apoi testul prin afişarea liniei pe ecran, dar variind dimensiunea şi durata apariţiei acesteia. Şi au făcut acest lucru aleatoriu.
 
Citeşte continuarea pe Rador
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
De ce neanderthalienii colecționau cranii cu coarne?

Alcoolul schimbă profund modul în care creierul nostru comunică, arată un nou studiu

Cartierele mai bogate au mai mulți copaci și, prin urmare, mai multă umbră vara, arată un nou studiu

Îndulcitorii artificiali pot provoca un declin cognitiv mai rapid, indică un studiu

Test de cultură generală. Ce alt drog a mai creat inventatorul aspirinei?

Invențiile invizibile fără de care lumea modernă s-ar opri: de la GPS la fibra optică

Pățania unui român care a întâlnit un alt român la bordul unui avion

De ce experiență a avut parte un bărbat care a plătit 14.000 dolari pentru un zbor la clasa întâi

O nouă tehnică de terapie neinvazivă poate trata depresia într-un timp record

Ziua în care Winston Churchill a anunţat că Marea Britanie a dezvoltat bomba atomică

Cercetătorii chinezi au inventat o baterie care ar putea revoluționa industria energetică

Merită sau nu să cumpărăm șampoanele mai scumpe?

Iată de ce este recomandat să-ți încarci telefonul înainte să se descarce complet

Medicii trag un semnal de alarmă: tot mai multe femei vor suferi de boli cardiovasculare

Un crater de impact în formă de potcoavă, descoperit în China, ar putea fi cel mai „tânăr” din lume

Galen din Pergamon: medicul gladiatorilor care a pus bazele neurologiei moderne

Una dintre cele mai mari stele cunoscute și-a schimbat culoarea. Este aceasta pe cale să explodeze?

Este adevărat că urechelnițele intră în urechile oamenilor și le afectează timpanul?