Home » Știință » Acesta ar putea deveni unul dintre cele mai importante butoane de pe costumul unui astronaut. Iată ce poate face

Acesta ar putea deveni unul dintre cele mai importante butoane de pe costumul unui astronaut. Iată ce poate face

Publicat: 29.12.2017
Butonul ''Take Me Home'' reprezintă o nouă tehnologie care le va uşura astronauţilor ieşirile în spaţiu. Cu ajutorul sistemului, astronauţii vor fi ghidaţi înapoi la navetă atunci când se îndepărtează de aceasta.

Conceptul este cofinanţat de NASA şi compania Draper. The Verge notează că astronauţii de pe ISS îşi iau nenumărate măsuri de protecţie atunci când ies în spaţiu. 

În primul rând sunt legaţi în permanenţă de staţia spaţială atunci când se află în costumele de astronauţi, dar în cazul nefericit al deconectării, astronauţii poartă şi un propulsor denumit SAFER pe care îl pot utiliza pentru a se ghida înapoi pe staţie. Însă astronauţii trebuie să controleze manual echipamentul prin intermediul unei manete ataşate costumului, însă în situaţii de urgenţă poate apărea dezorientarea. 

Butonul ”Take Me Home” va înlocui cutia de comenzi din cadrul SAFER. În locul acesteia, astronauţii vor putea apăsa pe un singur buton pentru activarea sistemului. De asemenea, ar putea fi activat şi din interiorul staţiei spaţiale. Însă dezvoltarea unui astfel de sistem nu este simplu, spun specialiştii. În primul rând este nevoie de un sistem de navigare în spaţiu, precum şi de un sistem de ghidare. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
14 octombrie 1947 – Chuck Yeager sparge bariera sunetului

Cum ne anesteziază medicamentele și ce ne pot spune despre conștiință

De ce avem nevoie de grăsime corporală și de ce prea puțină poate fi periculoasă

Cafeaua decofeinizată ar putea avea un avantaj surprinzător pentru creier

În ce țară vor putea fi văzute prețurile combustibililor direct în Google Maps?

Ce s-a întâmplat după ce oamenii de știință au turnat 300.000 de litri de apă sărată într-o pădure

Italia este „invadată” de mașini cu numere străine. Mașinile din care țări sunt în top?

Restituire istorică în Franța: o vioară confiscată de naziști a fost înapoiată moștenitorilor după 80 de ani

Fermierii scot din pământ cartofi tot mai mici. De ce apar „cartofii pitici”?

Ce s-a întâmplat după ce un fulger a lovit un avion cu peste 100 de pasageri?

Un mecanic italian explică la câți kilometri trebuie să schimbi uleiul de motor ca să nu afectezi turbina

Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazinele din Marea Britanie

Un compus produs de bacteriile intestinale ar putea accelera modificările asociate bolii Alzheimer

Babilonul chiar a fost primul oraș al lumii? Imnul pierdut descifrat după milenii

Turnul Babel a existat? Povestea biblică, urmele descoperite în Babilon și capodoperele inspirate de el

Un experiment pe Pământ întărește ipoteza că Enceladus ar putea găzdui viață

Oamenii de știință au descoperit cum se repară singură retina afectată

Roca din care a fost construit Sfinxul ascundea un crocodil vechi de 45 de milioane de ani