”O certitudine într-o lume incertă”? Ce stă la baza apariţiei multitudinii de teorii şi date ale apocalipsei

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Dr. Michelle Arnold de la Flinders University School of Psychology precizează că diferite tipuri de profeţie atrag diferite credinţe, scrie New York Post.

Profeţiile par convingătoare pentru că se bazează pe „regula degetului mare”, sau pe euristică, ceea ce reprezintă un raţionament simplu şi practic, dar care nu garantează că va ajunge la un rezultat perfect, dar este suficient pentru scopurile imediate.

Anul a început cu 1 ianuarie, dar şi cu prima profeţie, care anunţa exterminarea omenirii. Adepţii cultului Sword of God (Sabia lui Dumnezeu) erau convinşi că acesta este sfârşitul pentru că Sfântul Gavril li s-a arătat şi le-a spus că pe Pământ va fi dezlănţuit „focul iadului”. Doar câţiva (bineînţeles, ei) ar fi supravieţuit. 

Alt cult biblic se baza pe profeţiile lui Daniel şi spunea că cel de-al 120-lea Jubileu, care a picat în 2017, va aduce o schimbare cataclismică. Jubileele sunt perioade de celebrare, dar pot fi şi perioade de schimbări majore. Desigur, ceva, undeva, nu a mers cum trebuie.

Plecând din zona creştină, ajungem în zona extraterestră a planetei ipotetice (şi conform specialiştilor de la NASA şi nu numai, inexistente) Nibiru. Aceasta este o lume ocupată de extratereştri şi este asociată multor evenimente apocaliptice, inclusiv apocalipsa din 2012 (acea apocalipsă din 2012).

Având sursele în scrierile sumeriene, David Meade, autor (celebru) de profeţii, a creat o teorie care a amestecat interpretările biblice, numerologia şi astrologia. Da, Biblia interzice în mod explicit astrologia, dar acest lucru nu contează pentru o profeţie de succes.

Din 2012, Meade a modificat data apocalipsei de mai multe ori numai în acest an. Prima a fost 23 septembrie, unde o aliniere „rar întâlnită” a Soarelui, a Lunii şi a constelaţiei Fecioare a creat panică şi anticipare. Nu s-a întâmplat nimic.

După reinterpretări şi ceva gimnastică matematică, a fost enunţată o nouă dată: 15 octombrie. Nu s-a întâmplat nimic. Apoi a urmat 19 noiembrie, în care din nou, nu s-a întâmplat nimic.

Planeta Nibiru nici măcar nu există

În tot acest timp, astronomii şi specialiştii s-au săturat să spună „v-am spus noi”. Aceştia au arătat în nenumărate rânduri că o planetă ca Nibiru nu poate xista. O planetă de dimensiuni mari care se deplasează prin Sistemul Solar nu are cum să nu fie observată datorită influenţei gravitaţionale pe care o exercită pe alte lumi şi lumina solară pe care o reflectă.

Poate exista într-adevăr Planeta X, dar orbita sa este prea îndepărtată, iar dovezile existenţei sale sunt relativ puţine.

Culturile umane sunt pline de „sfârşituri ale lumii”

Toate acestea nu pot opri profeţiile şi nici fascinaţia omului pentru propriul sfârşit. Şi alte religii şi culturi abundă în astfel de profeţii, fie că vorbim de Talmud sau de Coran. Conform acestora două, lumea s-ar termina undeva la mijlocul secolului al XXIII-lea, mult prea departe pentru a prezenta un interes.

Michelle Arnold explică această fascinaţie, precizând că reprezintă „o certitudine într-o lume incertă”. De asemenea, trăind sub bombardamentele ştirilor cu privire la Al Treilea Război Mondial, răboi nuclear, încălzire globală, atacuri teroriste etc., profeţiile apocaliptice pot ajuta omul să facă faţă anxietăţii produse de acest gen de ştiri.

„Pentru profeţiile religioase, scopul poate fi acela că omul se poate pune în poziţia salvării în Ziua Judecăţii, iar în cazul profeţiilor seculare, scopul este pregătirea de condiţiile grele care urmează”, a adăugat cercetătoarea.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Credeaţi că aţi scăpat de apocalipsa din 2012?! Aceasta revine pe 21 decembrie acest an, deoarece calendarul mayaş a fost interpretat eronat

Se anunţă, din nou, sfârşitul lumii. Adepţii teoriei spun că este mult mai aproape decât se aşteaptă oricine

Pe măsură ce panica Apocalipsei cuprinde China, apar „sferele de supravieţuire” rezistente la tsunami (GALERIE FOTO)

Textul prin care ”Iisus” îşi transmitea învăţăturile către fratele său Iacob a fost descoperit după 1.600 de ani