Home » Istorie » Textul prin care ”Iisus” îşi transmitea învăţăturile către fratele său Iacob a fost descoperit după 1.600 de ani

Textul prin care ”Iisus” îşi transmitea învăţăturile către fratele său Iacob a fost descoperit după 1.600 de ani

Publicat: 09.12.2017
O copie rară a unui text grecesc în care ''Iisus'' îl învaţă pe fratele său Iacob a fost descoperită de cercetătorii biblici.

Fragmentele vechi de 1.600 de ani ale documentului eretic descriu modul în care Iisus transmite cunoştinţele sale despre ceruri şi evenimente viitoare, inclusiv moartea inevitabilă a lui Iacob. Conform Mail Online, textul din ”Prima Apocalipsă a lui Iacob” face referire la Iacob ca fiind fratele lui Iisus, însă nu din punct de vedere ”material”.

Povestea este considerată ”interzisă” deoarece textul poate modifica sau schimba cu totul Noul Testament. Acesta face parte din biblioteca Nag Hammadi, o serie de 52 de texte religioase scrise în timpul secolelor II şi VI d.Hr. Textul a fost scris pe 13 pergamente din piele şi a fost descoperit în Egipt

Sursa: Universitatea Oxford

”Creştinii încă citeau şi studiau texte la o lungă perioadă de timp după ce liderii creştinătăţii le-au catalogat ca fiind eretice,” a declarat Geoffrey Smith, profesor de studii religioase din cadrul Universităţii Texas din Austin, unul dintre specialiştii care au realizat descoperirea. 

Textul face parte dintr-o tradiţie eretică cunoscută ca gnosticism, multe dintre manuscrisele din Nag Hammadi fiind scrise în coptă, o limbă egipteană tradiţională. Biblioteca a fost descoperită îngropată sub oraşul Nag Hammadi din prezent, documentele fiind păstrate, în prezent, în Universitatea Oxford. Spre surprinderea specialiştilor, în cadrul bibliotecii au fost descoperite fragmente de text scrise şi în greacă din secolele V şi VI ale poveştii Primei Apocalipse a lui Iacob, despre care se credea anterior că au fost conservate doar copiile în coptă. 

Cercetătorii din cadrul Universităţii Texas susţin că textul a fost utilizat pentru a-i ajuta pe tinerii egipteni să înveţe greaca. Manuscrisul este faimos pentru învăţăturile pe care Iisus le-a transmis lui Iacob pentru care utiliza deseori sintagma ”fratele meu”. Iisus susţinea că Iacob nu este fratele său real. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: 

 
 
 
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase