Fenomenul straniu observat în Groenlanda. O reţea uriaşă de crăpături seacă lacurile din regiune

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Glaciologii au fost martori la un astfel de eveniment pentru prima oară în 2006, când lacul de 5,6 kilometri pătraţi a secat în mai puţin de două ore. Conform Live Science, în prezent specialiştii observă des fenomenul ce are loc în mod regulat în Groenlanda. În fiecare an,  apar sute de lacuri temporare pe suprafaţa Groenlandei, însă după câteva săptămâni sau luni acestea seacă, apa scurgându-se prin crăpăturile din calota de gheaţă. 

În cadrul unei expediţii recente, cercetătorii au putut observa un aspect alarmant al lacurilor ce dispar misterios. Lacurile ce seacă au început să apară tot mai des în zonele interioare ale ţărmului. Conform studiului, fenomenul se poate produce deoarece lacurile apărute pe timpul verii sunt secate printr-o reacţie în lanţ produsă de o reţea vastă, interconectată de crăpături aflate sub gheaţă. De asemenea, în ultima perioadă creşerea temperaturilor a dus la mărirea acestor crăpături. 

”Lacurile care seacă într-o anumită regiune produc alte crăpături ale gheţii ce duc la secarea lacurilor din alte zone,” a declarat coautorul studiului Marion Bougamont, glaciolog din cadrul Universităţii din Cambridge. În cadrul studiului, Bougamont şi colegii săi au utilizat modele 3D ale reţelei de crăpături şi imagini din satelit ale calotei de gheaţă din Groenlanda pentru a studia reacţia în lanţ. Ei au descoperit că secarea unui singur lac poate destabiliza alte zone îngheţate din apropiere. Astfel se formează noi crăpături zilnic care seacă alte lacuri şi reacţia se intensifică zilnic. Într-un incident, cercetătorii au observat secarea a 124 de lacuri în doar cinci zile. Chiar şi lacurile formate cu mult în interiorul ţărmului au fost vulnerabile reacţiei de secare în lanţ. 

”Stratul de gheaţă ce se întinde pe 1,7 milioane de kilometri pătraţi a fost realativ stabil timp de 25 de ani, dar acum se pierd miliarde de tone de gheaţă zilnic,” a declarat principalul autor Poul Christoffersen, din cadrul Universităţii Cambridge. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: