Home » D:News » Acum este dovedit ştiinţific: copilul se simte mai în siguranţă atunci când părintele se află în apropiere

Acum este dovedit ştiinţific: copilul se simte mai în siguranţă atunci când părintele se află în apropiere

Publicat: 02.04.2018
Un nou studiu efectuat de cercetătorii de la Columbia University a scos la iveală că dacă un părinte este lângă copilul său în timpul unei situaţii periculoase, acesta din urmă se teme mai puţin.

Altfel spus, lângă părintele lor, copilul se simte mai în siguranţă, scrie Science News.

Copiiilor cu vârste între 3 şi 5 ani li s-au arătat două forme – un triunghi verde şi un pătrat albastru. Pătratul albastru era acompaniat de un sunet tare. Unii copii aveau un părinte care stătea lângă ei atunci când vedeau formele; iar alţii stăteau cu un cercetător. După ce părinţii au plecat, copii au ales uşa pe care trebuia să o deschidă pentru a primi un cadou: una cu pătratul albastru „înfricoşător”, cealaltă cu triunghiul verde.

Copiii care au stat cu cercetătorul au evitat uşa cu pătrat albastru, dar cei care au stat cu părinţii au arătat o preferinţă pentru acea uşă, chiar dacă ştiau că se află acelaşi cadou după ea.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Cum îţi poţi învăţa copilul să fie econom

Câte beneficii îţi poate aduce un animal de companie

Motivul neaşteptat pentru care copiii devin supraponderali. Totul porneşte de la mame

Cât de benefic este sportul pentru dezvoltarea copilului

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Au fost descoperite materiale necunoscute până acum pentru producerea și stocarea energiei curate

Unde le place românilor să meargă în vacanță?

Noi reguli cu privire la alcool ar putea fi adoptate curând în Polonia

Care țări UE le oferă cei mai mulți bani profesorilor?

Cum au schimbat Universul primele stele? Noi simulări fără precedent au aflat răspunsul

Cele mai misterioase scrieri ale lumii antice, pe care nimeni nu a reușit să le descifreze

Limbile în care „stânga” și „dreapta” nu sunt reperele principale. Cum se orientează vorbitorii lor

Mai puține alimente ultraprocesate, simptome mai ușoare de depresie? Ce arată un studiu din 2026

Ce poți face la 30 de ani pentru a îmbătrâni mai sănătos

Ce ne dezvăluie anestezia generală despre creier și misterul conștiinței

Sonda Juice tocmai a folosit Pământul drept o praștie gravitațională pentru a ajunge la Jupiter

Scădere alarmantă înregistrată de cea mai mare colonie de pinguini din lume. Care este cauza?

Euro continuă să se deprecieze în raport cu dolarul. Care este motivul?

O metodă ingenioasă deschide o cale nouă de a detecta leziunile cerebrale după AVC

Un oraș foarte bogat este și cel mai poluat de pe planetă

Un studiu recent a recalculat când se va destrăma Sistemul Solar

Industria invizibilă care susține alimentația globală: ce este sectorul alimentar informal?

Cel mai mare furt de vin din istoria Italiei: au fost luate zeci de mii de sticle