De la dezertori străini la francezi până în măduva oaselor: oamenii loiali ai lui Napoleon care l-au ajutat să creeze un imperiu

„Vechii francezi”

Nucleul dur al armatei lui Napoleon era format din oameni din „vechea Franţa”, o zonă care a fost franceză înainte de Revoluţie, dar şi din urma campaniilor militare ale lui Napoleon. Aceşti oameni erau francezi până în măduva oaselor, luptând într-o armată naţională pentru o cauză naţională, scrie War History Online.

• Cea mai veche artă botanică cunoscută dovedește o gândire matematică timpurie
• Ziua în care Consiliul Dirigent al Transilvaniei decide organizarea administrativă a teritoriilor unite cu România

MESAJE DE FLORII. Cele mai frumoase mesaje, urări, sms-uri şi felicitări de Florii

Deşi au fost recrutaţi din acelaşi teritoriu, soldaţii lui Napoleon erau un grup diferit faţă de cei care luptau înainte de Revoluţia Franceză. Corpul de ofiţeri a fost transformat de politicile revoluţionare. Până în 1789, armata franceză a fost condusă de aristocraţi, precum multe armate europene. Pierderea puterii şi ameninţarea ghilotinei a făcut ca mulţi oameni să fugă din Franţa.

Cei care au rămas şi au supravieţuit decimării au fost colegi cu cei cu o origine mai umilă, dar care aveau aptitudinile necesare. De asemenea, soldaţii normali erau un grup diferit.

Franţa, odată cu declanşarea Revoluţiei, a devenit un pericol pentru ţările din jur. Pentru a lupta în eventualele războaie, era nevoie de mai mulţi oameni decât a fost nevoie vreodată, astfel, recrutarea a fost introdusă pentru prima dată în Europa modernă. Bărbaţii din toată Franţa au fost atraşi de această idee, care includea nu numai interesele convenţionale ale unui soldat – jefuirea şi câştigurile. Exista şi un simţ de identitate care s-a dezvoltat în acea perioadă de sfârşit de secol XVIII şi început de secol XIX.

Deşi aceştia erau nucleul armatei, nu formau majoritatea. Între o treime şi două cincimi ai soldaţilor lui Napoleon erau francezi. Restul proveneau din afara graniţelor.

Oamenii din departamentele non-franceze

Multe regiuni înfrânte au devenit parte din imperiul său. De la Roma în sud, la Hamburg în nord, Barcelona în vest şi Croaţia în est, o regiune întinsă a devenit Imperiul Francez.

Zonele acestea au devenit noi zone de recrutare. Ca în orice război, existau colaboratori precum şi cei care rezistau cuceririi. Existau de asemenea şi cei care îşi acceptau soarta. Pentru soldaţii profesionişti din aceste regiuni, alegerea era să lupte pentru Napoleon sau să plece din ţara lor.

În unele regiuni era ceva obişnuit ca ţara mică să lupte pentru un imperiu în războaie care nu vizau în mod direct acea ţară.

Mai mult decât atât, principiile revoluţionare au prins rădăcini şi în afara Franţei, iar adepţii aveau şansa să lupte pentru aceste principii.

Trupe auxiliare de la statele satelit

În afară de teritoriile controlate direct, Franţa imperială avea şi un număr de state satelit, precum Regatul Spaniei şi Regatul Italiei. După ce au fost înfrânte de armata franceză, Napoleon şi-a pus liderii loiali acestuia.

Cu ajutorul lor, Marea Britanie putea fi ţinută la distanţă, mai ales în ceea ce priveşte influenţa pe mare. Flota înfrântă la Trafalgar de amiralul Nelson era constituită atât din nave franceze, cât şi din nave spaniole.

De asemenea, la fel ca Imperiul Roman, Franţa avea trupe auxiliare din aceste state satelit. Aceştia aveau cea mai ambiguă poziţie în cadrul armatei. Teoretic, luptau pentru ţara lor şi aveau resentimente faţă de comandanţii francezi. Însă, în ultimă instanţă, interesul Franţei este cel care prima. Un exemplu elocvent este Spania, unde trupele auxiliare spaniole au luptat împotriva conaţionalilor într-un război brutal care ne-a dat termenul de „gherilă”.

Dezertori străini şi voluntari

Cauza politicilor revoluţionare franceze a atras oameni de pe tot continentul european. De la irlandezi, prusaci, portughezi şi alţii, au existat mulţi oameni care au decis să lupte pentru ideile Revoluţiei Franceze.

Desigur, aceştia erau mai de încredere decât cei din statele satelit şi au fost integraţi în unităţile franceze, având posibilitatea să se stabilească în Franţa şi să devină o parte din naţiune.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Napoleon, o legenda fara sfarsit

Începutul sfârşitului: Ziua în care Napoleon îşi începea exilul

În urmă cu 196 de ani, murea Napoleon Bonaparte. Cum a ajuns din simplu caporal un lider marcant al secolului XIX – VIDEO

Dezastrele din timpul războaielor lui Napoleon. Conflictele care au dus la pierderea a milioane de vieţi omeneşti