Home » Știință » Câte ceşti de cafea trebuie să bei pe zi pentru a ţine la distanţă bolile cardiace

Câte ceşti de cafea trebuie să bei pe zi pentru a ţine la distanţă bolile cardiace

Publicat: 07.04.2018
Trei ceşti de cafea pe zi ajută la curăţarea arterelor şi pot ajuta în lupta cu bolile cardiace, potrivit unui nou studiu.

Oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Sao Paulo au cules înformaţii despre diete şi despre calcificările din artera coronară de la peste 4.400 de participanţi la studiu. Aproape toţi dintre ei consumau cafea. 

În acest fel, specialiştii au descoperit că cei care beau cantităţi mai mari de cafea aveau mai puţine calcificări arteriale, însemnând că ei aveau mai puţine depozite de calciu pe arterele lor, având, totodată, o mai bună circulaţie arterială. 

Cercetătorii au stabilit şi o cantitate maximă de cafea pe care o persoană o poate bea într-o zi, aceasta fiind de trei ceşti. 

Studiul a fost publicat în Journal of the American Heart Association. 

Nu este încă clar de ce cafeaua este atât de bună pentru inimă, cu toate că oamenii de ştiinţă cred că antioxidanţii din cafea ar putea fi responsabili pentru o parte dintre beneficiile acesteia. 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Arheologii au descoperit cele mai vechi unelte de lemn din istoria omenirii

Acidificarea oceanelor distruge viața socială a peștilor de recif

Uneltele antice arată ce foloseau chirurgii din dinastia Ming pe post de anestezic

Un proces inspirat de păianjeni transformă proteinele din porumb într-un material similar plasticului

Sucul de roșii și soia reduce inflamația la adulții cu obezitate

Activitățile care te ajută să îmbătrânești sănătos fără efort fizic

Test de cultură generală. Care este cea mai rară culoare din natură?

Premieră mondială: rezervă uriașă de „apă reîmprospătată”, descoperită la 200 de metri sub fundul mării

Incident medical fără precedent la bordul ISS: Un astronaut NASA a rămas brusc fără voce

Jumătate dintre elevii români s-au gândit la sinucidere, arată un raport îngrijorător

România va avea primul centru de date din lume cu Inteligență Artificială Cuantică

Au avut nevoie de 22 de ani pentru a-l restaura. Semnificaţiile incredibile ascunse de Leonardo da Vinci în acest tablou

Un tânăr cercetător a reușit să producă benzină și motorină din plastic reciclat

Unde pleacă românii în 2026? Destinațiile exotice sunt în topul preferințelor!

De ce bananele nu sunt tocmai bune de adăugat la smoothie-uri?

Dimineața sau seara: când este cel mai bine să udăm plantele?

Erbicidarea culturilor în luna mai – ghid complet (P)

O proteză dentară rară din secolul al XIX-lea, purtată de o persoană avută, a fost găsită în Portugalia