O carte pe zi: „Eminescu poem cu poem”, de Alex Ştefănescu. „Cum să pretind că sunt critic literar dacă ajung la sfârşitul vieţii fără să fi scris despre cel mai mare poet al nostru?”

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Alex Ştefănescu este un critic literar mult prea cunoscut pentru a-l mai prezenta cititorilor. „Istoria (sa a) literaturii române contemporane 1941-2000”, în egală măsură lăudată şi criticată, rămâne un monument literar, cea mai bună istorie postbelică a literaturii române, până şi detractorii iniţiali, din felurite motive, acceptând că, odată cu trecerea timpului, cartea câştigă teren, scrie Mediafax.

Şi totuşi Alex Ştefănescu declara cu câteva luni în urmă că ţine mai mult la volumul de faţă decât la Istoria publicată acum mai bine de zece ani. Întâi de toate pentru că are dorinţa de a-l prezenta pe Eminescu altfel decât a descoperit, cu oroare, că se întâmplă în manulalele şcolare – limbaj critic rebarbativ, cu pretenţii de limbaj ştiinţific, fără vreo legătură cu frumuseţea limbii lui Eminescu. Atunci, declară el, s-ar fi hotărât să scrie o carte despre toate poeziile lui Eminescu, analizate una câte una, într-un limbaj accesibil.

Într-un text introductiv declară că a lucrat la această carte patru ani. „Cum să pretind că sunt critic literar dacă ajung la sfârşitul vieţii fără să fi scris despre cel mai mare poet al nostru şi unul dintre cei mai mari poeţi ai lumii?”. A fost întrebat de ce scrie încă o carte despre Eminescu? „Nu s-a scris destul despre Eminescu? Crezi că o să găseşti interpretări mai originale ale operei lui decât cele dinaintea ta?”. „Dar eu nu-mi doream să fiu, cu orice preţ, original – răspunde criticul. Dorinţa de originalitate i-a făcut pe mulţi exegeţi să se îndepărteze de textul eminescian. Este ca şi cum, la un concurs de tir, după ce primii participanţi au nimerit ţinta, următorii ar trage intenţionat în afara ei, fiecare tot mai departe, ca să nu-i imite pe cei dintâi! S-a ajuns la aberaţii, la consideraţii critice cu totul străine de poeziile lui Eminescu. Multe cărţi de specialitate, până şi manualele şcolare sunt pline de ele. Iniţiativa mea critică s-ar putea numi «întoarcerea la text». Să citim încă o dată, cu atenţie, poeziile lui Eminescu şi să încercăm să înţelegem ce anume ne emoţionează şi prin ce mijloace. Am avut surprize revizitând (cum se spune azi) poemele eminesciene. Am constatat cât de mult se înşală (sau cu câtă dezinvoltură falsifică realitatea) cei care susţin că succesul lui Eminescu ca poet se datorează exclusiv muzicalităţii versurilor lui. Am mai descoperit că părţi considerabile din poemele eminesciene sau chiar poeme întregi n-au fost examinate şi comentate niciodată de criticii şi istoricii literari”.

Urmează un volum masiv în care criticul analizează toate antumele poetului. Pe care cititorul le poate regăsi în întregime, republicate la sfârşitul volumului.

O muncă de titan, dar care, aşa cum s-a întâmplat cu Istoria…, va atrage, probabil, nu puţini detractori. Anul trecut, după de criticul a publicat în fascicole trei din analizele unor poeme (care se regăsesc, fireşte, în volumul definitiv), s-au găsit repede voci care să susţină că Alex Ştefănescu „s-ar fi ratat ca eminoscolog”. Asemenea aiureli vor reizbucni. Fără să împiedice însă difuzarea unei cărţi absolut remarcabile şi esenţiale, pe care ar trebui s-o citească şi s-o aibă în bibliotecă orice iubitor de Eminescu şi de poezie. Şi pe care s-o consulte, mai ales, noile generaţii de elevi.

Alex Ştefănescu – „Eminescu poem cu poem. La o nouă lectură”. Editura All. 432 pag.