Home » D:News » De ce nu este bine să consumi pastile pentru a scăpa de durerile de dinţi

De ce nu este bine să consumi pastile pentru a scăpa de durerile de dinţi

Publicat: 30.04.2018
Supradozele cu paracetamol, înregistrate în cazul celor cu dureri de dinţi, au determinat 150 de internări într-un spital din Marea Britanie.

Din 436 de cazuri înregistrate la Centrul Medical Nottingham’s Queen’s, peste o treime vizează doze accidentale, rezultate în urma încercării pacienţilor de a scăpa de durerea de dinţi, scrie BBC.

Un studiu desfăşurat în decursul a doi ani a avertizat că aceşti pacienţi au riscat o deteriorare severă a ficatului şi costurile medicale în cazul lor a fost de peste 50.000 lire sterline. Asociaţia Dentară Britanică a declarat că vieţile acestora au fost puse „în pericol”, în urma lipsei unui tratament de urgenţă.

Autorii studiului au precizat că pericolele „nu au fost conştientizate exact de pacienţi, stomatologi sau medicii generalişti” şi au cerut mai multe informaţii despre nivelurile sigure de paracetamol. De asemenea, cercetătorii au resimţit nevoia unei implicări mai mari în zona medicinei dentare de urgenţă.

O tabletă de 500 mg ar trebui luată de cel mult opt ori în 24 de ore. Un număr de peste 10 tablete poate duce la deteriorarea ficatului.

Circa 50.000 de persoane ajung la spital în Marea Britanie, în fiecare an, din cauza supradozelor cu paracetamol. Potrivit Oficiului Naţional de Statistici, 219 decese au fost cauzate în 2016 de paracetamolul administrat în exces, în creştere de la 182 cazuri, înregistrate în 2012.

Citeşte continuarea pe Gândul

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Un nou crater pe Lună, cu un diametru de 225 de metri, a fost fotografiat cu o sondă NASA

De ce europenii au încetat să construiască morminte megalitice acum 5.000 de ani?

Oamenii de știință s-au înșelat! Cât de mult contează genele cu adevărat?

O gaură neagră s-a trezit după 100 de milioane de ani și a erupt ca un vulcan cosmic

Un peisaj antic dezvăluie rămășițele oamenilor care au trăit acum 100.000 de ani

Cercetătorii au descoperit un nou comportament al furnicilor

Care este legătura dintre noua strategie de „maximizare a aspectului fizic” folosită de tineri și bovinele crescute pentru carne?
Care este legătura dintre noua strategie de „maximizare a aspectului fizic” folosită de tineri și bovinele crescute ...
Test de cultură generală. Care este diferența dintre antropologie și sociologie?

Un nou telescop a detectat zeci de asteroizi în apropierea Pământului

Titanic, dincolo de mit. 10 lucruri neştiute despre cea mai cunoscută tragedie maritimă din istorie

Prognoza actualizată de la ANM: Cât de caldă va fi vremea și unde va ploua?

Chefir versus iaurt: care aduce mai multe beneficii pentru sănătate?

Ce sfaturi au experții pentru tinerii care încă mai depind financiar de părinți?

„Țara cea mai puțin vizitată” din Europa cu peisaje și castele spectaculoase

Ce este fenomenul „manosphere” și de ce politicienii britanici cer măsuri ferme pentru protejarea bărbaților?

Ce s-a întâmplat după ce un agent de Inteligență Artificială a halucinat și a invitat mai mulți oameni la o petrecere?

Noul decalaj digital din familie. Copiii folosesc Inteligența Artificială zilnic, dar părinții nu știu

Utilizatorii de social media devin tot mai pasivi. Ce a dus la schimbarea comportamentului din online?