Home » Știință » Medicul care s-a întors din SUA pentru a-i trata pe români ca pe americani

Medicul care s-a întors din SUA pentru a-i trata pe români ca pe americani

Medicul care s-a întors din SUA pentru a-i trata pe români ca pe americani
Publicat: 03.05.2018
Pentru bolnavii cu dureri cronice, terapia durerii este un progres pe care medicina îl face, inclusiv, în ţara noastră, unde doctorul anestezist Ovidiu Palea a adus ceea ce a învăţat peste ocean, sperând că şi bolnavii români vor putea fi trataţi cu ajutorul acestei terapii.

„Când cineva are o suferinţă, orice simptom dureros, în mod natural trebuie să treacă într-un timp de o săptămână, două. Durerea care depăşeşte un interval de o lună, o lună şi jumătate devine durere cronică şi nu este un lucru firesc. (…) Când durerea nu este rezolvată devine cronică, dintr-un simptom devine boală, cu foarte multe complicaţii pe lângă, iar pacienţii sunt cei mai nefericiţi. Terapia durerii vine să ajute acest segment de pacienţi, care este în creştere, în special în ţările dezvoltate pentru că foarte des această durere cronică este legată de stilul de viaţă pe care îl avem”, a declarat, pentru MEDIAFAX, dr. Ovidiu Palea, medic anestezist şi specialist în terapia durerii.

Medicul precizează că este nevoie de această terapie atunci când nu mai există nicio altă soluţie pentru starea pe care o are pacientul.

În urma statisticilor, spune acesta, s-a constatat că o treime dintre pacienţii care au peste 40 de ani suferă de o durere cronică cel puţin două, trei luni pe an.

„Terapia aceasta vine să le ofere o soluţie. Pacienţii sunt deja, teoretic, investigaţi, deci nu au lucruri care se văd pe examenele imagistice, însă, au simptomul şi trebuie rezolvată această stare care le dăunează. (…) Patologia este din categoria durerilor de spate, în mod majoritar, cam 60-70%, de asemenea, sunt dureri de cap, nevralgii, sunt dureri pelvine, dureri abdominale cronice. Un segment foarte în creştere este durerea oncologică. Pacienţii cu cancer au speranţa de viaţă foarte lungă, se trăieşte luni şi ani de zile cu cancer şi, atunci, aceşti pacienţi au diverse forme de dureri, din varii motive, evident că ei cred că îi doare din cauza cancerului, dar nu este întotdeauna adevărat”, a adăugat Palea.

În terapia durerii, spune medicul, tratamentul poate fi atât medicamentos, dar şi intervenţional, prin diverse proceduri minim invazive, ceea ce conduce, în marea majoritate a cazurilor, la dispariţia simptomelor sau, cel puţin, la atenuarea acestora.

Doctorul Ovidiu Palea a explicat că, în mod normal, pacientul trebuie să ajungă la terapia durerii după ce a fost investigat şi diagnosticat de către un medic specialist. În schimb, de multe ori, se poate întâmpla ca bolnavul să scape de o operaţie complicată tocmai pentru că a venit, mai întâi, la medicul în terapia durerii.

„Această terapie este, aşa cum se spune «fund de sac», adică pacientul a fost investigat şi diagnosticat, nu mai au soluţii şi această specializare devine, să zicem aşa, ultima speranţă a bolnavului. În momentul de faţă, terapia durerii vine, de multe ori, înaintea celorlalte specializări pentru că, prin intervenţii, poţi scăpa de operaţii. Aşa că din «fundul sacului» devenim un fel de «nod de cale ferată» pentru că poţi tria pacienţii şi, prin intervenţiile pe care le faci, pacienţii ajung mai puţin la operaţie. La cel puţin două treimi din pacienţi, durerea dispare sau scade foarte tare”, a adăugat medicul specialist în terapia durerii.

Pentru ca un pacient să ajungă la terapia durerii, are nevoie de o trimitere din partea medicului specialist sau din partea medicului de familie, lucru care nu se întâmplă pentru că încă nu există deschidere şi încredere în ceea ce acest tratament ar putea însemna astfel că mulţi pacienţi ajung aici după ce se uită singuri pe internet.

“Teoretic, ca pacientul să ajungă la tine, trebuie să fie trimis de la un medic specialist sau de la medicul de familie. Practic, aceste intervenţii nu pot fi făcute de ei, dar dacă aceşti medici ştiu ceea ce poţi să faci cu terapia durerii, pacientul ar putea ajunge direct la tine, astfel, ar fi o şansă ca acesta să scape de o eventuală intervenţie chirurgicală. De aceea, educarea colegilor este importantă din perspectiva înţelegerii prin ceea ce facem. Încercăm să educăm şi să explicăm cât mai mult despre ceea ce înseamnă terapia durerii pentru că percepţia generală despre această ramură e că tratezi pacientul cu morfină, lucru total fals”, a spus specialistul.

Ovidiu Palea s-a specializat în terapia durerii în Statele Unite ale Americii, acolo unde acest domeniu a apărut de mai bine de 20 de ani.

“Anesteziştii, ceea ce sunt şi eu, au fost primii care au păşit în domeniul acesta pentru că sunt cei mai preocupaţi de durere. America a reuşit să acrediteze pregătirea specialiştilor, proces care a durat şi la ei vreo 15 ani, nu s-a petrecut peste noapte. Europa a venit un pic în urmă în treaba asta. Nu toate ţările au programe pe terapia durerii, dar sunt în curs de dezvoltare. În vest, toată lumea învaţă din timpul rezidenţiatului. (…) În România, de abia acum creşte interesul. Sunt organizaţii care vin în vizită, le place şi vor să înveţe. Nu este uşor. Eu, în primii doi, trei ani, am avut pacienţi doar rude şi prieteni pentru că nu îţi trimite nimeni pacienţi pentru că nu ştiu şi nu au încredere”, a precizat Palea.

După ani de zile de studiu şi muncă în Statele Unite ale Americii, Ovidiu Palea a decis să se întoarcă în România şi să aducă şi aici această specilizare.

“Când m-am întors, a fost o decizie pur emoţională, nu am venit pentru medicină. Cred că cei care se întorc se întorc pentru alte lucruri care îi atrag, în niciun caz din ambiţii profesionale. Este evident că oportunităţile de dezvoltare sunt mult mai mari afară. Pentru toţi cei care se întorc, este absolut critic şi vital să aibă o performanţă profesională la acelaşi nivel. Am colegi care s-au întors, toţi din motive emoţionale, este legătura cu familia, cu cei apropiaţi sufleteşte. Practic, după ce m-am întors, m-am dezvoltat foarte mult în terapia durerii ”, a afirmat Ovidiu Palea.

Palea susţine că, astăzi, este mult mai uşor să te întorci, ca medic, în România, să profesezi pentru că sistemul medical din privat oferă foarte multe oportunităţi.

“La stat este mai greu, în primul rând, din motive de mentalităţi. Adică vii dintr-un sistem care funcţionează într-un fel , iar aici este totul total diferit, problemele sunt mari, presiunea pe stat este foarte mare, doctorii din spitalele de stat sunt hărţuiţi şi alergaţi într-un fel în care le afectează starea de echilibru şi nu mai au timp de nimic”, a mai spus medicul.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cum salvăm planeta alegând să consumăm un alt tip de pește decât cel de obicei?
Cum salvăm planeta alegând să consumăm un alt tip de pește decât cel de obicei?
Cum s-au răzbunat germanofilii pe membrii guvernul român care au hotărât intrarea în război împotriva Puterilor Centrale
Cum s-au răzbunat germanofilii pe membrii guvernul român care au hotărât intrarea în război împotriva Puterilor Centrale
Pitagora, între matematică și învățăturile despre nemurirea sufletului
Pitagora, între matematică și învățăturile despre nemurirea sufletului
Test de cultură generală. Cât de veche este Cascada Niagara?
Test de cultură generală. Cât de veche este Cascada Niagara?
Gerard Peter Kuiper, pionier în explorarea Sistemului Solar. Părintele științei planetare moderne
Gerard Peter Kuiper, pionier în explorarea Sistemului Solar. Părintele științei planetare moderne
Ce amendă a primit un turist care s-a apropiat prea mult de o morsă din arhipelagul norvegian Svalbard
Ce amendă a primit un turist care s-a apropiat prea mult de o morsă din arhipelagul norvegian Svalbard
O politiciană din SUA a stârnit controverse după ce a recunoscut că și-a împușcat câinele
O politiciană din SUA a stârnit controverse după ce a recunoscut că și-a împușcat câinele
Un copil a găsit o piesă rară de Lego pe o plajă din Marea Britanie
Un copil a găsit o piesă rară de Lego pe o plajă din Marea Britanie
Astăzi se împlinesc 79 de ani de când Hitler o lua de soţie pe Eva Braun, în buncărul în care aveau să se sinucidă a doua zi
Astăzi se împlinesc 79 de ani de când Hitler o lua de soţie pe Eva Braun, în buncărul în care aveau să se sinucidă ...
Un drog „neobișnuit de puternic” a omorât un om și a băgat alți opt în spital
Un drog „neobișnuit de puternic” a omorât un om și a băgat alți opt în spital
România este paradisul băncilor
România este paradisul băncilor
Alphabet, compania care deține Google, depășește o capitalizare de 2.000 de miliarde de dolari
Alphabet, compania care deține Google, depășește o capitalizare de 2.000 de miliarde de dolari
O femeie din India a inhalat un ac decorativ care i-a ajuns în plămâni
O femeie din India a inhalat un ac decorativ care i-a ajuns în plămâni
Harriet Quimby, prima femeie care a traversat în zbor Canalul Mânecii
Harriet Quimby, prima femeie care a traversat în zbor Canalul Mânecii
Un rezervor uriaș de apă a fost găsit ascuns adânc sub suprafața Pământului
Un rezervor uriaș de apă a fost găsit ascuns adânc sub suprafața Pământului
Frații Montgolfier, inventatorii balonului cu aer cald. Pionierii zborului cu echipaj uman
Frații Montgolfier, inventatorii balonului cu aer cald. Pionierii zborului cu echipaj uman
7 celebrități despre care nu ai știut că au fost inventatori
7 celebrități despre care nu ai știut că au fost inventatori
Carl Benz, inventatorul primului automobil modern. „Primul meu client a fost nebun. Al doilea voia să moară”
Carl Benz, inventatorul primului automobil modern. „Primul meu client a fost nebun. Al doilea voia să moară”