Home » Știință » Astronomii au detectat o gaură neagră monstruoasă care consumă stele într-un ritm şocant de rapid

Astronomii au detectat o gaură neagră monstruoasă care consumă stele într-un ritm şocant de rapid

Publicat: 18.05.2018
Cercetătorii de la Australian National University (ANU) au detectat o gaură neagră care are cea mai mare viteză de creştere a unui asemenea corp observat până acum în Univers.

Gaura neagră se află la o distanţă de 12 miliarde de ani lumină, ceea ce înseamnă că obiectul este văzut aşa cum arăta acum 12 miliarde de ani, la scurt timp după Big Bang, scrie Science Alert.

Gaura neagră, sau mai degrabă orizontul evenimenţial, este vizibilă doar datorită luminozităţii sale. Dacă se afla în mijlocul Căii Lactee, corpul lucea mai puternic pe cer decât o lună plină.

„Dacă aveam acest monstru în centrul galaxiei noastre, apărea de 10 ori mai luminos decât o lună plină”, a precizat Christian Wolf, unul dintre membrii echipei.

Mai mult, ar distruge întreaga viaţă pe planetă, din cauza radiaţiilor X emanate de consumarea corpurilor din apropierea găurii negre.

Savanţii au estimat că acest corp, cunoscut cu numele tehnic de QSO SMSS J215728.21-360215.1, are o mărime de 20 de miliarde de sori şi creşte cu o rată de 1% pe un milion de ani. Având în vedere masa consumată de corp, acesta se califică drept quasar, unul dintre cele mai rare şi luminoase obiecte cosmice, cunoscut pentru poziţionarea în centrul galaxiilor.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

O gaură neagră uriaşă a fost descoperită în mijlocul Căii Lactee. Este de 100 de mii de ori mai mare decât Soarele

Fenomen descoperit în premieră în cadrul unei găuri negre supermasive

Astronomii au descoperit prima gaură neagră cu masă intermediară

Cercetătorii au descoperit o gaură neagră uriaşă care contrazice teoria creşterii acestor formaţiuni

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cum au schimbat Universul primele stele? Noi simulări fără precedent au aflat răspunsul

Cele mai misterioase scrieri ale lumii antice, pe care nimeni nu a reușit să le descifreze

Limbile în care „stânga” și „dreapta” nu sunt reperele principale. Cum se orientează vorbitorii lor

Mai puține alimente ultraprocesate, simptome mai ușoare de depresie? Ce arată un studiu din 2026

Ce poți face la 30 de ani pentru a îmbătrâni mai sănătos

Ce ne dezvăluie anestezia generală despre creier și misterul conștiinței

Sonda Juice tocmai a folosit Pământul drept o praștie gravitațională pentru a ajunge la Jupiter

Scădere alarmantă înregistrată de cea mai mare colonie de pinguini din lume. Care este cauza?

Euro continuă să se deprecieze în raport cu dolarul. Care este motivul?

O metodă ingenioasă deschide o cale nouă de a detecta leziunile cerebrale după AVC

Un oraș foarte bogat este și cel mai poluat de pe planetă

Un studiu recent a recalculat când se va destrăma Sistemul Solar

Industria invizibilă care susține alimentația globală: ce este sectorul alimentar informal?

Cel mai mare furt de vin din istoria Italiei: au fost luate zeci de mii de sticle

16-28 octombrie 1962 – Criza rachetelor din Cuba. Cele 13 zile în care lumea s-a apropiat de războiul nuclear

De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul

Un pui de țestoasă cu două capete a fost găsit la Cape Cod. Este al treilea caz în cinci ani

14 octombrie 1947 – Chuck Yeager sparge bariera sunetului