Moartea regelui Carol al II-lea. În timp ce doctorul o consulta pe Elena Lupescu, fostul suveran îşi dădea duhul – 100 de ani în 100 de momente

Despre momentul morţii fostului rege Carol al II-lea există mai multe mărturii. Una îi aparţine celebrei Elena Lupescu, pentru care Carol al II-lea renunţase la prerogativele sale regale în 1925 (a revenit asupra deciziei în 1930) şi pe care o luase în căsătorie în exil, în 3 iulie 1947. În „Memoriile“ sale (Editura Teşu, 2012), Elena Lupescu a detaliat cum a murit fostul  suveran:

 

„Era 4 aprilie 1953, ne întorseserăm din oraş, unde luasem masa. Carol, ca de obicei, a mâncat languste şi fructe de mare. Ascultam muzică şi deodată am auzit un strigăt de durere. L-am văzut pe Carol ghemuit pe un fotoliu, strângându-şi cu braţul partea stângă a pieptului. N-am ştiut ce să fac, de disperare înlemnisem. Carol se uita neputincios la mine şi mi-a şoptit calm: >. Când a sosit doctorul, durerea din piept şi din braţul stâng îi trecuse. Eu, însă, tremuram. Carol i-a spus zâmbind doctorului: >. 

 

În timp ce doctorul mă consulta pe mine, am auzit iarăşi un strigăt de durere. Carol îşi dăduse duhul. Zăcea prăbuşit în fotoliu, cu ochii larg deschişi, minunaţii lui ochi albaştri, acum fără strălucirea vieţii. Doctorul încerca să-l readucă la viaţă, în timp ce eu umblam disperată. Pe neaşteptate, Carol mă lăsase singură“. 

 

Doctorul îl avertizase anterior

 

O altă relatare despre moartea lui Carol al II-lea îi aparţine scriitoarei Barbara Cartland. În lucrarea sa „Viaţa scandaloasă a regelui Carol. Iubirile şi pasiunile sale“ (Editura Sturion, 1992), aceasta scria: 

 

„La 3 aprilie 1953, după cină, se plânse de o indigestie. Nu era nimic neobişnuit. Lui Carol îi plăcuse întotdeauna să mănânce şi să bea bine şi făcuse firescul păcat al oamenilor trecuţi de vârsta mijlocie de a nu-şi modifica regimul alimentar, corespunzător cu reducerea activităţii fizice. Mânca în continuare prea mult, iar doctorul îl avertizase deja că depăşise greutatea normală. De data aceasta însă durerile erau grave. Puţin înainte de miezul nopţii, chiar după ce Elena Lupescu se retrăsese să se culce, fu doborât de un atac de inimă. Rămase conştient până la sfârşit, dar nu mai putu vorbi coerent“.

 

„Mihăiţă n-a venit să-şi vadă pentru ultima data tatăl“

 

Carol al II-lea a murit la o săptămână după ce a decedat Zizi Lambrino, prima sa soţie (a decedat în 26 martie 1953).

 

Carol al II-lea a fost înmormântat în cimitirul regal al mănăstirii San Vincente din Lisabona, însă la funeralii nu a mai participat nimeni din familia regală a României, cu excepţia fratelui său Nicolae. 

 

„Mihăiţă n-a venit să-şi vadă pentru ultima data tatăl, nici la înmormântare n-a participat. Din întreaga familie regală, doar Prinţul Nicolae a participat. Dar tot neîmpăcat cu fratele său mai mare era. Nu mi-a spus nicio vorbă de compasiune, dar printre dinţi mi-a clarificat: >“, a descris Elena Lupescu în „Memoriile“ sale.

 

Deoarece Carol nu şi-a scris testamentul, a urmat un lung proces între Elena Lupescu şi Mircea Lambrio, fiul lui Carol cu Zizi.

 

Abia în februarie 1957 Tribunalul Suprem al Portugaliei l-a declarat pe Mircea Grigore Lambrino fiul legitim a lui Carol al II-lea, obţinând astfel drept de moştenitor. Elena Lupescu a mai trăit încă 24 de ani, decedând la 7 iulie 1977, la vârsta de 81 de ani. În 2003, rămăşiţele lui Carol al II-lea au fost aduse în ţară şi depuse la Mănăstirea Curtea de Argeş, însă regele Mihai nu a participat la ceremonie.