Home » D:News » Academia Română, despre strategia educaţională propusă de Ministerul Educaţiei Naţionale: inoportună şi neadecvată

Academia Română, despre strategia educaţională propusă de Ministerul Educaţiei Naţionale: inoportună şi neadecvată

Academia Română, despre strategia educaţională propusă de Ministerul Educaţiei Naţionale: inoportună şi neadecvată
Publicat: 07.07.2018
Academia Română consideră că proiectul Ministerului Educaţiei Naţionale de legiferare a unui sistem de educaţie parentală este "inoportun şi inadecvat pentru învăţământul şi educaţia românilor, meniţi să-şi conserve specificul naţional în cadru european", potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

„Proiectul Ministerului Educaţiei Naţionale (MEN, n,r,), de legiferare a unui sistem de educaţie parentală fără nici un specific românesc, cu implicaţii enunţate explicit împotriva familiei tradiţionale, ca nucleu al vieţii sociale, culturale, morale şi creştine, milenare a românilor, presupune o educaţie uniformă a copiilor, fără diferenţe de sex, de particularităţi antropologice şi psihologice, de mediu comunitar (rural, urban), etnic. Proiectul echivalează cu o încercare, asemănătoare celor din statele cu regimuri totalitare internaţionaliste sau globaliste, de obţinere a ceea ce s-a numit mereu «omul nou», fără familie, fără naţionalitate, fără ţară, fără identitate”, se arată în comunicat.

Academia Română consideră că, „în anul Centenarului Marii Uniri a românilor, când se face şi bilanţul realizărilor de excepţie ale românilor, educaţi în spiritul tradiţiilor noastre, renunţarea la aceste tradiţii ar însemna un act de trădare naţională”, potrivit Mediafax.

„Faptul că Strategia amintită a fost precedată de numeroase cercetări, făcute de instituţii internaţionale şi ONG-uri, cu fonduri private străine, nu îndreptăţeşte cu nimic ridicarea ei la nivel de «strategie naţională» a României. Acceptarea ei ar însemna dublarea învăţământului tradiţional cu unul susţinut de instituţii străine, finanţate de Statul Român, cu sume imense, care ar putea fi destinate unor obiective stringente de igienizare, eficientizare şi bună administrare a şcolilor”, se mai arată în document.

Academia Română mai este de părere că strategia propusă ar agrava situaţia disperată a copiilor orfani, „care ar urma să fie educaţi într-un spirit inadecvat nevoilor noastre sociale”.

„Publicaţiile mai mult sau mai puţin ştiinţifice pe tema educaţiei parentale sunt, fireşte, libere să exprime diferite puncte de vedere, dar ipotezele educaţionale aşa-zis «moderniste» nu pot şi nu trebuie să devină obligatorii într-un stat naţional, independent şi democratic”, potrivit comunicatului.

Ministerul Educaţiei Naţionale a lansat, luna trecută, în dezbatere publică, proiectul „Strategia naţională de educaţie parentală 2018-2025”. Acesta este pus în discuţie până pe 10 iulie.

Propunerea prevede înfiinţarea unei reţele de educatori parentali, care, timp de două ore pe săptămână, să-i înveţe pe elevi să nu aibă „mentalităţi conservatoare” şi atitudine care „idealizează familia tradiţională”.

De asemenea, strategia include o propunere potrivit căreia părinţii vor urma cursuri de parenting, în cazul în care copilul parcurge un nou ciclu de învăţământ. Pentru această etapă de formare a părinţilor, MEN informează că este necesară o alocare bugetară de 295.041.105 lei în primul an, pentru 2.553.861 de părinţi.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Animalele ar fi evoluat cu 200 de milioane de ani mai devreme decât credeam, indică noi fosile
Animalele ar fi evoluat cu 200 de milioane de ani mai devreme decât credeam, indică noi fosile
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu
Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor
Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?
Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?
Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme
Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme
Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile
Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa
Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină
Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină
Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul
Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul
La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?
La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?
Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri
Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani
De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani
Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate
Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate
Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat
Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat
Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile
Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă