Home » Știință » Astronomii au descoperit asteroizi gemeni ”adorabili” în apropierea Pământului – GIF

Astronomii au descoperit asteroizi gemeni ”adorabili” în apropierea Pământului – GIF

Publicat: 18.07.2018
„Surpriză, sunt gemeni!” - aceasta a fost reacţia astronomilor de la NASA în iunie după ce au studiat un corp numit 2017 YE5, care de fapt reprezintă doi asteroizi care orbitează unul în jurul celuilalt.

Cei doi asteroizi de dimensiuni mici au fost detectaţi cu ajutorul a trei telescoape radio, scrie Space.

Este suprinzător că cele două corpuri sunt similare în dimensiune, fiecare cu o circumferinţă de circa 900 de metri. Până acum, savanţii au detectat doar 3 astfel de perechi cu corpuri egale. Cele mai multe sisteme de asteroizi binari sunt inegali, cu un asteroid mai mic ce orbitează în jurul unuia mai mare.

Observaţiile asupra 2017 YE5 au arătat şi că perechea nu este de gemeni identici. Un asteroid este mai întunecat decât celălalt, sugerând că sunt alcătuite din materiale diferite sau poate au alte texturi.

Totuşi, poate trece multă vreme până când savanţii să realizeze noi studii. Studiul de faţă a profitat  de apropierea de Terra, începând apoi să se îndepărteze. Vor trece mai mult de 170 de ani până când sistemul binar să se apropie la această distanţă relativ mică de 6 milioane de kilometri.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

O nouă descoperire poate rescrie teoriile cu privire la formarea primilor asteroizi şi poate rezolva anumite mistere ale meteoriţilor

Dinozaurii au avut ghinion! Conform unui nou studiu, dacă asteroidul ar fi lovit în altă parte, aceştia ar fi supravieţuit

Un asteroid de aproximativ 30 de metri se va apropia de Pământ. Care vor fi efectele în cazul prăbuşirii obiectului spaţial

Pământul a fost lovit, în urmă cu 13.000 de ani, de o cometă, iar cursul istoriei a fost schimbat total

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Un obicei simplu și surprinzător ar putea să îmbunătățească relațiile de cuplu
Un obicei simplu și surprinzător ar putea să îmbunătățească relațiile de cuplu
Egiptenii antici sacrificau slujitorii faraonilor pentru a-i servi și în viața de apoi
Egiptenii antici sacrificau slujitorii faraonilor pentru a-i servi și în viața de apoi
Animalele ar fi evoluat cu 200 de milioane de ani mai devreme decât credeam, indică noi fosile
Animalele ar fi evoluat cu 200 de milioane de ani mai devreme decât credeam, indică noi fosile
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu
Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor
Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?
Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?
Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme
Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme
Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile
Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa
Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină
Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină
Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul
Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul
La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?
La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?
Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri
Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani
De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani
Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate
Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate
Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat
Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat