Home » D:News » SUA: Adolescenţii preferă comunicarea prin text scris celei faţă în faţă

SUA: Adolescenţii preferă comunicarea prin text scris celei faţă în faţă

Publicat: 16.09.2018
Adolescenţii americani preferă comunicarea prin intermediul textelor scrise întâlnirilor faţă în faţă, iar platforma online favorită este Snapchat, potrivit unui studiu publicat de organizaţia independentă de media şi tehnologie Common Sense Media.

Astfel, 35% dintre tinerii cu vârste cuprinse între 13 şi 17 ani ar trimite mai degrabă un text scris unei persoane decât să o întâlnească în realitate, faţă de 32% dintre respondenţi care preferă comunicarea faţă în faţă, scrie Mediafax.

Cifra este în scădere faţă de cea mai recentă ediţie a studiului, din 2012, când 49% dintre respondenţi preferau comunicarea faţă în faţă şi 33%, pe cea prin intermediul textului scris.

Potrivit noului studiu, peste două treimi dintre adolescenţii americani preferă comunicarea la distanţă – text, social media, conversaţie video şi convorbiri telefonice -, atunci când este posibil.

În 2012, mai puţin de jumătate dintre ei manifestau preferinţe similare.

În cei şase ani care s-au scurs între cele două studii, proporţia de adolescenţi care posedă telefoane inteligente a crescut de la 41% la 89%.

În ceea ce priveşte reţelele de socializare de pe internet, 81% dintre respondenţi au declarat că este parte din viaţa lor comunicarea online, iar 32% o consideră „extrem de” sau „foarte” importantă.

Cea mai folosită platformă în rândul adolescenţilor americani este Snapchat (63%), urmată de Instagram (61%) şi Facebook (43%).

40% dintre adolescenţii americani spun că timpul petrecut pe reţelele de socializare online îi împiedică să se vadă mai mult cu prietenii în realitate.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Ce se întâmplă în creierul femeilor după două sarcini?

Cercetătorii au găsit o metodă mai precisă de a măsura caloriile arse

Test de cultură generală. Cât cântărește cel mai mare fluture din lume?

O echipă de astronomi ar fi descoperit o verigă lipsă din evoluție galaxiilor

Cindy Crawford și secretul îmbătrânirii frumoase: Cum se menține în formă la 60 de ani?

Un studiu a identificat cel mai eficient și economic sistem de încălzire pentru locuințe

Ziua în care accesul la informaţie nu a mai depins de avere

Un obicei zilnic comun contribuie decisiv la riscul de cancer, avertizează oncologii

România este campioană absolută la cazurile de rujeolă din Europa

Amendă de peste 12 milioane de euro pentru divizia europeană a JPMorgan

Cum a reușit cel mai poluat oraș din Polonia să-și curețe aerul?

Oamenii de știință au dezvăluit harta ascunsă a modului în care gândește creierul uman

Cum și cât ne putem schimba personalitatea?

Poluarea provocată de reintrarea rachetelor în atmosferă a fost măsurată pentru prima dată

Proiectul „Învierea”: Suntem pregătiți să împărțim planeta cu speciile pe care le-am crezut pierdute?

O specie de pisică latră precum un câine. Unde trăiește „Felis margarita”?

Santiago Ramón y Cajal, părintele neuroștiinței moderne. Omul care a descoperit structura reală a creierului

Ar putea fi monogamia calea către fericire? Iată ce spune știința despre satisfacția în cuplu!