O carte pe zi: „Cină cu ficat şi inimă”, de Mihaela Apetrei

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

În 1985 apărea în Elveţia un roman superb, „Parfumul”, semnat de Patrick Süskind: povestea unei hipersensibilităţi olfactive, dar şi a unor monstruoase crime. Eroul, Jean-Baptiste Grenouille, se născuse, în secolul al XVIII-lea, cu un simţ supranatural al mirosului. Trupul lui, în schimb, nu avea niciun fel de miros şi toată viaţa se străduieşte să obţină un miros pentru sine, prin care să se facă iubit de către cei din jur. Ucide, pe rând, douăzeci şi cinci de fete, cărora le fură miresmele şi din amestecul lor obţine mirosul suprem, cu efect răvăşitor pentru cei din jur, scrie Mediafax.

Mihaela Apetrei a scris un roman care te duce cu gândul la „Parfumul” (de altfel romanul este şi amintit la un moment dat în cartea sa). Eroul, un obez de vreo sută cincizeci de kilograme, cult, iubitor de artă şi de mâncăruri fine, e lipsit de anumite simţuri, între care al gustului, şi, pentru a supravieţui, invită la anumite intervale la cină câte un necunoscut pe care îi selectează după criterii de el ştiute în discuţii pe Facebook, iar aceştia îi devin la scurt timp după plecare victime. Cel care îi invitase „s-a înfruptat” din ceva ce era al lor. Invitaţii n-au un anume tipar, sunt tineri, bătrâni, de vârstă medie, femei, bărbaţi, heterosexuali, gay. Victimelor li se usucă organele – mucoasa nazală, organele genitale, rinichii, pancreasul, creierul. Obezul are grijă să amestece în mâncărurile fine oferite mirodenii speciale, „urmând indicaţiile unei cărţi şamanice vechi, pe care le citise din scoaţă în scoarţă de zeci de ori. Dar cantităţile în care pusese narcoticele nu puteau ucide”. Plantele sunt aparent nevinovate: leandru, ciumăfaie, mărul lupului, iarba fiarelor, crăciuniţa, limba soacrei, iedera, cucuta şi altele – dar fiecare în parte are proprietăţi dăunătoare. Concentraţiile de otravă din plantele folosite atacă exact organele afectate. Fiecărui organ îi corespunde o emoţie. Nasul şi plămânii sunt pentru curiozitate, genitalele pentru tandreţe şi apetit sexual, rinichii pentru introvertire, tăcere, ochii pentru liniştea minţii, creierul pentru profunzimea judecăţii şi pentru înţelepciune, urechile pentru veselie şi voie bună, pielea pentru generozitate şi bunătate, gura pentru sensibilitate, ficatul pentru amărăciune, tristeţe, inima – încredere.

Pe aceste date, Mihaela Apetrei construieşte un roman poliţist care are tot ce-i trebuie: mister, crime, răsturnări de situaţie, suspans, originalitate. Acţiunea e uşor complicată, apar dubluri de persoane, obezul erou are un frate geamăn de care fusese despărţit la naştere, şi el cu preocupări în domeniul culinar, care contribuie din plin la dispariţia invitaţilor, nu intrăm în amănunte.
„Poţi rezolva enigme, dar nu ai cum să «rezolvi» oameni. Pentru că omul, să-i zicem personaj, e o matrioşkă de enigme şi oricât de bine ai înţelege, până la urmă, cum într-o situaţie s-a ajuns de la cauză la efect, e doar o pojghiţă de înţelegere care, odată spartă, te aruncă-n apa adâncă şi foarte rece”.

„Mihaela Apetrei – prezintă Ana Barton romanul pe coperta a patra – construieşte cu acribia, pasiunea şi talentul unui pictor de boabe de orez personaje atât de verosimile, de palpabile, încât le simţi respiraţia, parfumul, le trăieşti stările, chiar şi atunci când n-ai vrea deloc asta, dându-ţi senzaţia că aceste personaje au scris singure povestea asta extraordinară, deci, şi tu. Or, asta se numeşte arta de a scrie un roman”.

Cine este Mihaela Apetrei? A absolvit, în 1994, Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti, a fost jurnalist timp de zece ani, apoi trainer de Public Speaking mai bine de 15 ani, a publicat, în 2012, cartea „Mai bun, mai încrezător, mai puternic, ca prezentator”, dedicată tuturor celor care vor să-şi îmbunătăţească abilităţile de prezentare. Este coach certificat internaţional. Acesta este primul ei roman.

Şi mai important, se înscrie în lista foarte scurtă a maratoniştilor români de elită: în 2016, după participarea la două semimaratoane, a parcurs într-o lună, pe jos (cum se face, de altfel!), cei 800 de kilometri ai celebrului Camino de Santiago, având ca punct final oraşul spaniol Santiago de Compostela. Se alătură, astfel, celebrului profesor şi doctor în geografie Ion Nicolae, primul român care a parcurs acest traseu (şi care a făcut-o de numeroase alte ori), după care a scris o carte masivă în două volume. Mihaela Apetrei îi calcă oarecum pe urme: pe blogul ei e-literaria.ro şi în ediţia online a ziarului Adevărul este în curs de publicare un jurnal de călătorie din acest pelerinaj, scris sub formă de roman bazat pe întâmplări reale din timpul călătoriei.

Mihaela Apetrei – „Cină cu ficat şi inimă”. Editura Trei. Colecţia Fiction Connection Crime. 302 pag.