Home » Cultură » Ultimul lungmetraj din cariera lui Robert Redford a fost primit cu ovaţii

Ultimul lungmetraj din cariera lui Robert Redford a fost primit cu ovaţii

Ultimul lungmetraj din cariera lui Robert Redford a fost primit cu ovaţii
Publicat: 13.09.2018
Actorul american Robert Redford, în vârstă de 81 de ani, şi-a prezentat la Festivalul de Film de la Toronto (6 - 16 septembrie), Canada, ultimul lungmetraj din carieră în care a jucat, "The Old Man & the Gun", în aplauzele publicului, potrivit Reuters.
În film, pe care Redford l-a descris drept „minunat”, actorul joacă rolul unui spărgător de bănci care a existat în realitate şi care a fost prins de 17 ori pe parcursul a 60 de ani şi de fiecare dată a reuşit să scape din închisoare, scrie Mediafax.
 
„Întotdeauna am fost atras de ideea de răufăcător, încă de când eram copil, şi am interpretat astfel de personaje de multe ori”, a spus Redford la premiera care a avut loc luni seară.
 
Luna trecută, Redford a anunţat că acesta a fost ultimul său rol din carieră. El a adăugat că vrea să petreacă mai mult timp dedicându-se artelor şi regiei.
 
Filmul „The Old Man & the Gun”, în care mai joacă Sissy Spacek, Danny Glover şi Casey Affleck, este programat să fie lansat pe marile ecrane pe 28 septembrie.
 
Robert Redford – cunoscut pentru rolurile sale din filme precum „Butch Cassidy şi Sundance Kid /Butch Cassidy and Sundance Kid”, „Cacealmaua/ The Sting” şi „Toţi oamenii preşedintelui/ All the President’s Men”, pentru o serie de lungmetraje pe care le-a regizat („Oameni obişnuiţi/ Ordinary People”, „Cândva, pe aici, trecea un râu/ A River Runs Through It”, „Spune-mi cu cine te însoţeşti/ The Company You Keep”), celebru pe Broadway („Desculţ în parc/ Barefoot in the Park”) şi pentru sprijinul ferm acordat cinematografiei independente ca fondator al Institutului Sundance şi al festivalul omonim – a mai vorbit şi în trecut despre planurile sale de retragere. În 2016, acesta povestea că actoria l-a obosit: „Sunt o persoană neliniştită, aşa că este greu pentru mine să aştept să fac dublă după dublă”.
 
De-a lungul timpului, începând cu banii primiţi pentru rolul Sundance Kid, Redford a cumpărat o întreagă staţiune de schi pe latura estică a Muntelui Timpanogos, în Utah. Iniţial şi-a numit domeniul Timp Haven, dar ulterior l-a redenumit Sundance. Redford a fondat apoi Institutul Sundance, festivalul, cinematografele, catalogul şi canalul de televiziune omonime, toate dedicate producţiei de film independent şi amplasate în fostul orăşel minier Park City din Utah (la mai puţin de 50 de kilometri de staţiunea cumpărată de actor).
 
Începând cu anii 1980, Robert Redford a trecut de multe ori în spatele camerei de filmat, fiind şi un regizor foarte apreciat. În 1981, lungmetrajul „Oameni obişnuiţi/ Ordinary People” i-a adus două premii Oscar, inclusiv pentru regie.
 
În 2002, Robert Redford a primit un premiu Oscar onorific.
 

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Iți recomandăm
Cele mai noi articole
NASA a descoperit găuri ciudate pe Marte, iar oamenii de știință nu știu ce le-a format
NASA a descoperit găuri ciudate pe Marte, iar oamenii de știință nu știu ce le-a format
Fizicienii au bombardat un material cuantic cu lasere, apoi au urmărit cum acesta se reconstruiește singur
Fizicienii au bombardat un material cuantic cu lasere, apoi au urmărit cum acesta se reconstruiește singur
Scoarța terestră se desface ca un fermoar sub Italia, afirmă oamenii de știință
Scoarța terestră se desface ca un fermoar sub Italia, afirmă oamenii de știință
Ce s-a întâmplat după ce voluntarii unui studiu au mâncat pastă de tomate timp de 3 luni?
Ce s-a întâmplat după ce voluntarii unui studiu au mâncat pastă de tomate timp de 3 luni?
Fumătorii au un risc mai mic de Parkinson și nimeni nu a știut până acum de ce
Fumătorii au un risc mai mic de Parkinson și nimeni nu a știut până acum de ce
De ce trebuie întotdeauna să lași jos capacul toaletei înainte să tragi apa?
De ce trebuie întotdeauna să lași jos capacul toaletei înainte să tragi apa?
Inteligența Artificială descifrează secretele arhivelor medievale
Inteligența Artificială descifrează secretele arhivelor medievale
Energia întunecată ar fi în curs de evoluție, arată un studiu pe 3.000 de supernove
Energia întunecată ar fi în curs de evoluție, arată un studiu pe 3.000 de supernove
O țară a cerut Națiunilor Unite o nouă modificare a hărții lumii
O țară a cerut Națiunilor Unite o nouă modificare a hărții lumii
Dosar secret despre „Îngerul Morții” Josef Mengele, publicat de autoritățile elvețiene
Dosar secret despre „Îngerul Morții” Josef Mengele, publicat de autoritățile elvețiene
Mesajul transmis de Ursula von der Leyen, la 25 de ani de la atentatele din 11 septembrie
Mesajul transmis de Ursula von der Leyen, la 25 de ani de la atentatele din 11 septembrie
Donald Trump nu regretă războiul cu Iran: „Dacă ar fi să o fac din nou, aș face exact ceea ce am făcut”
Donald Trump nu regretă războiul cu Iran: „Dacă ar fi să o fac din nou, aș face exact ceea ce am făcut”
Avertismentul FMI după 6 luni de război în Orientul Mijlociu: „Plasa de siguranță” se epuizează
Avertismentul FMI după 6 luni de război în Orientul Mijlociu: „Plasa de siguranță” se epuizează
România va găzdui din nou titlul de Capitală Europeană a Culturii
România va găzdui din nou titlul de Capitală Europeană a Culturii
Când începe toamna cu adevărat? Prognoza actualizată de la ANM
Când începe toamna cu adevărat? Prognoza actualizată de la ANM
Pentru prima dată, osul de la un denisovan a fost descoperit într-o peșteră din China
Pentru prima dată, osul de la un denisovan a fost descoperit într-o peșteră din China
Modificările vocii ar putea ascunde un semn timpuriu al demenței, indică un studiu amplu
Modificările vocii ar putea ascunde un semn timpuriu al demenței, indică un studiu amplu
Telescopul Spațial James Webb „a demascat” două galaxii extreme din Universul timpuriu
Telescopul Spațial James Webb „a demascat” două galaxii extreme din Universul timpuriu