Home » Știință » Un nou studiu arată motivul extrem de simplu pentru care nu am găsit extratereştri până acum

Un nou studiu arată motivul extrem de simplu pentru care nu am găsit extratereştri până acum

Un nou studiu arată motivul extrem de simplu pentru care nu am găsit extratereştri până acum
Publicat: 07.10.2018
Un nou calcul arată că spaţiul este ca un ocean în care abia l-am încercat cu degetul. Volumul spaţiului observabil care a fost studiat pentru posibila prezenţă a vieţii extraterestre este comparabil cu căutarea într-un volum al unei căzi pentru dovezile existenţei peştilor în oceanele Pământului. Aceasta este concluzia la care au ajuns Jason Wright şi colegii săi de la Penn State, într-o lucrare publicată recent în arXiv.org.

„Dacă te uiţi în ocean la o cantitate de apă care ar încăpea într-o cadă, nu ai vedea mereu un peşte”, a precizat Wright.

„Totuşi, aceasta este o cantitate mult mai mare decât spaţiul căutat în 2010 pentru a 50-a aniversare a căutării pentru viaţă extraterestră, sau SETI. În acel studiu, pionierul Jill Tarter şi colegii săi şi-au imaginat un „car cu fân” de unde radio în care ar căuta „acul”, adică viaţa extraterestră. „Fânul” său a inclus şi alte elemente în afară de spaţiul fizic precum durata semnalului, frecvenţa, variaţia şi tăria, precum şi senzitivitatea telescoapelor radio terestre, scrie Science News.

A ajuns la concluzia că aceste căutări au acoperit doar un pahar din întregul ocean – imposibil de ajuns la concluzia că oceanul nu are peşti.

Wright şi colegii săi Shubham Kanodia şi Emily Lubar au îmbunătăţit aceste calcule, incluzând factori precum frecvenţa şi lungimea de bandă pe care ar putea emite extratereştri. De asemenea, a inclus şi studii mai recente ale SETI.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Un fost cercetător din cadrul NASA susţine că extratereştrii există, iar guvernele încearcă să muşamalizeze apariţiile. ”Nu aveţi nicio idee ce se află acolo”

Noul plan al NASA pentru descoperirea vieţii extraterestre

Exoplanetele ce conţin apă cresc şansele descoperirii vieţii extraterestre

Caracatiţele sunt extratereştri din afara spaţiului aduşi pe Terra de meteoriţi?! Această ipoteză nu este atât de neverosimilă

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Ce ne dezvăluie anestezia generală despre creier și misterul conștiinței
Ce ne dezvăluie anestezia generală despre creier și misterul conștiinței
Sonda Juice tocmai a folosit Pământul drept o praștie gravitațională pentru a ajunge la Jupiter
Sonda Juice tocmai a folosit Pământul drept o praștie gravitațională pentru a ajunge la Jupiter
Scădere alarmantă înregistrată de cea mai mare colonie de pinguini din lume. Care este cauza?
Scădere alarmantă înregistrată de cea mai mare colonie de pinguini din lume. Care este cauza?
Euro continuă să se deprecieze în raport cu dolarul. Care este motivul?
Euro continuă să se deprecieze în raport cu dolarul. Care este motivul?
O metodă ingenioasă deschide o cale nouă de a detecta leziunile cerebrale după AVC
O metodă ingenioasă deschide o cale nouă de a detecta leziunile cerebrale după AVC
Un oraș foarte bogat este și cel mai poluat de pe planetă
Un oraș foarte bogat este și cel mai poluat de pe planetă
Un studiu recent a recalculat când se va destrăma Sistemul Solar
Un studiu recent a recalculat când se va destrăma Sistemul Solar
Industria invizibilă care susține alimentația globală: ce este sectorul alimentar informal?
Industria invizibilă care susține alimentația globală: ce este sectorul alimentar informal?
Cel mai mare furt de vin din istoria Italiei: au fost luate zeci de mii de sticle
Cel mai mare furt de vin din istoria Italiei: au fost luate zeci de mii de sticle
16-28 octombrie 1962 – Criza rachetelor din Cuba. Cele 13 zile în care lumea s-a apropiat de războiul nuclear
16-28 octombrie 1962 – Criza rachetelor din Cuba. Cele 13 zile în care lumea s-a apropiat de războiul nuclear
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Un pui de țestoasă cu două capete a fost găsit la Cape Cod. Este al treilea caz în cinci ani
Un pui de țestoasă cu două capete a fost găsit la Cape Cod. Este al treilea caz în cinci ani
14 octombrie 1947 – Chuck Yeager sparge bariera sunetului
14 octombrie 1947 – Chuck Yeager sparge bariera sunetului
Cum ne anesteziază medicamentele și ce ne pot spune despre conștiință
Cum ne anesteziază medicamentele și ce ne pot spune despre conștiință
De ce avem nevoie de grăsime corporală și de ce prea puțină poate fi periculoasă
De ce avem nevoie de grăsime corporală și de ce prea puțină poate fi periculoasă
Cafeaua decofeinizată ar putea avea un avantaj surprinzător pentru creier
Cafeaua decofeinizată ar putea avea un avantaj surprinzător pentru creier
În ce țară vor putea fi văzute prețurile combustibililor direct în Google Maps?
În ce țară vor putea fi văzute prețurile combustibililor direct în Google Maps?
Ce s-a întâmplat după ce oamenii de știință au turnat 300.000 de litri de apă sărată într-o pădure
Ce s-a întâmplat după ce oamenii de știință au turnat 300.000 de litri de apă sărată într-o pădure