Home » Cultură » Primul volum „Marea istorie ilustrată a României şi a Republicii Moldova” a fost publicat la Litera

Primul volum „Marea istorie ilustrată a României şi a Republicii Moldova” a fost publicat la Litera

Primul volum „Marea istorie ilustrată a României şi a Republicii Moldova” a fost publicat la Litera
Publicat: 18.10.2018
Primul volum din "Marea istorie ilustrată a României şi a Republicii Moldova" a apărut marţi la chioşcurile de vânzare a presei, anunţă editura Litera, care va publica zece volume din lucrarea lansată în an centenar.
Următoarele volume vor apărea săptămânal, până în luna decembrie, arată un comunicat remis MEDIAFAX.
 
„Al doilea volum, lansat în 23 octombrie, va aduce cititorilor un cadou special: harta României Mari, cu cele mai importante locuri de vizitat în an centenar. Realizată în urma unei documentări care se întinde pe parcursul unui deceniu, «Marea istorie ilustrată a României şi a Republicii Moldova» este una dintre cele mai cuprinzătoare şi mai amănunţite lucrări despre istoria românilor. Coordonatorii acestui proiect cultural sunt Ioan-Aurel Pop, preşedintele Academiei Române, şi Ioan Bolovan, profesor-doctor la Facultatea de Istorie din Cluj. Cei 12 autori ai acestei lucrări sunt reputaţi profesori universitari din Cluj şi Iaşi, cercetători ştiinţifici de la institute de istorie, de arheologie sau de istoria artei din Cluj, Iaşi şi Bucureşti. În cele 700 de pagini ilustrate color, colecţia «Marea Istorie Ilustrată a României şi a Republicii Moldova» poartă cititorul prin toate epocile istorice, de la preistorie, până în prezent, punând accent pe evenimentele care au condus la Marea Unire a românilor de la 1918”, notează editorii.
 
„România este astăzi membră a Uniunii Europene, exprimă şi apără tradiţia istorică a bătrânului continent, veghează asupra prezentului şi pregăteşte viitorul generaţiilor tinere. Românii nu sunt azi o naţiune de succes, cu o prosperitate model şi cu încredere nelimitată în propriile instituţii şi în cele europene. Dar aceşti români, ai căror strămoşi au făurit România, se simt capabili să contribuie la coagularea continentului, la reducerea şi eliminarea faliilor, la instaurarea climatului de dialog”, declară Ioan-Aurel Pop, preşedinte al Academiei Române.
 
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cele mai misterioase scrieri ale lumii antice, pe care nimeni nu a reușit să le descifreze
Cele mai misterioase scrieri ale lumii antice, pe care nimeni nu a reușit să le descifreze
Limbile în care „stânga” și „dreapta” nu sunt reperele principale. Cum se orientează vorbitorii lor
Limbile în care „stânga” și „dreapta” nu sunt reperele principale. Cum se orientează vorbitorii lor
Mai puține alimente ultraprocesate, simptome mai ușoare de depresie? Ce arată un studiu din 2026
Mai puține alimente ultraprocesate, simptome mai ușoare de depresie? Ce arată un studiu din 2026
Ce poți face la 30 de ani pentru a îmbătrâni mai sănătos
Ce poți face la 30 de ani pentru a îmbătrâni mai sănătos
Ce ne dezvăluie anestezia generală despre creier și misterul conștiinței
Ce ne dezvăluie anestezia generală despre creier și misterul conștiinței
Sonda Juice tocmai a folosit Pământul drept o praștie gravitațională pentru a ajunge la Jupiter
Sonda Juice tocmai a folosit Pământul drept o praștie gravitațională pentru a ajunge la Jupiter
Scădere alarmantă înregistrată de cea mai mare colonie de pinguini din lume. Care este cauza?
Scădere alarmantă înregistrată de cea mai mare colonie de pinguini din lume. Care este cauza?
Euro continuă să se deprecieze în raport cu dolarul. Care este motivul?
Euro continuă să se deprecieze în raport cu dolarul. Care este motivul?
O metodă ingenioasă deschide o cale nouă de a detecta leziunile cerebrale după AVC
O metodă ingenioasă deschide o cale nouă de a detecta leziunile cerebrale după AVC
Un oraș foarte bogat este și cel mai poluat de pe planetă
Un oraș foarte bogat este și cel mai poluat de pe planetă
Un studiu recent a recalculat când se va destrăma Sistemul Solar
Un studiu recent a recalculat când se va destrăma Sistemul Solar
Industria invizibilă care susține alimentația globală: ce este sectorul alimentar informal?
Industria invizibilă care susține alimentația globală: ce este sectorul alimentar informal?
Cel mai mare furt de vin din istoria Italiei: au fost luate zeci de mii de sticle
Cel mai mare furt de vin din istoria Italiei: au fost luate zeci de mii de sticle
16-28 octombrie 1962 – Criza rachetelor din Cuba. Cele 13 zile în care lumea s-a apropiat de războiul nuclear
16-28 octombrie 1962 – Criza rachetelor din Cuba. Cele 13 zile în care lumea s-a apropiat de războiul nuclear
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Un pui de țestoasă cu două capete a fost găsit la Cape Cod. Este al treilea caz în cinci ani
Un pui de țestoasă cu două capete a fost găsit la Cape Cod. Este al treilea caz în cinci ani
14 octombrie 1947 – Chuck Yeager sparge bariera sunetului
14 octombrie 1947 – Chuck Yeager sparge bariera sunetului
Cum ne anesteziază medicamentele și ce ne pot spune despre conștiință
Cum ne anesteziază medicamentele și ce ne pot spune despre conștiință