Home » Cultură » Scriitoarea Maryse Condé a câştigat premiul Nobel alternativ pentru literatură

Scriitoarea Maryse Condé a câştigat premiul Nobel alternativ pentru literatură

Scriitoarea Maryse Condé a câştigat premiul Nobel alternativ pentru literatură
Publicat: 12.10.2018
Scriitoarea Maryse Condé a câştigat premiul pentru literatură care a fost anunţat, vineri, la Stockholm, în Suedia, ca reacţie la blocajul în care se găseşte Academia Suedeză după acuzaţiile de abuz sexual ce au dus la anularea decernării Nobelului literar în 2018.
Numele câştigătoarei a fost anunţat într-o conferinţă difuzată în direct pe site-ul oficial al organizatorilor, scrie Mediafax.
 
Născută în 1937, în Pointe-à-Pitre, Guadelupa, Maryse Condé este considerată unul dintre cei mai importanţi scriitori din Caraibe. Este autoare a aproximativ 20 de romane şi a câştigat mai multe premii prestigioase, printre care Le Grand Prix Litteraire de la Femme (1986) şi Le Prix de L’Académie Francaise (1988). A fost profesor emerit la Universitatea Columbia din New York, SUA, dar în prezent trăieşte în Guadelupa şi Franţa. În opera sa, a descris modul în care colonialismul a schimbat lumea şi cum cei afectaţi de acest lucru încearcă să îşi recupereze moştenirea culturală.
 
Distincţia înfiinţată în urma scandalului sexual care a dus la amânarea ceremoniei de decernare a premiului Nobel pentru literatură pe 2018, susţinută de peste 100 de personalităţi din lumea culturală suedeză, i-a avut pe lista scurtă a finaliştilor pe scriitorii britanic Neil Gaiman, Maryse Condé şi canadian de origine vietnameză Kim Thuy.
 
Scriitorul japonez Haruki Murakami a cerut să fie eliminat de pe lista finaliştilor premiului, iar motivul solicitării a fost acela că romancierul doreşte să se concentreze asupra scrisului.
 
Noul premiu literar a fost anunţat prin constituirea unei Noi Academii, sprijinită de mai multe personalităţi culturale suedeze. Declarându-se apărători ai „democraţiei şi deschiderii, ai compasiunii şi respectului”, intelectualii au formulat o poziţie opusă Academiei Suedeze. În timp ce câştigătorul premiului Nobel pentru literatură este ales de 18 membri ai Academiei Suedeze, noua distincţie este rezultatul unui lung demers popular. Lista nominalizaţilor a fost stabilită de 47 de bibliotecari, organizatorii anunţând că au primit 32.000 de voturi din partea publicului.
 
La începutul lunii octombrie, Jean-Claude Arnault, un francez în vârstă de 72 de ani care a provocat scandalul Nobel, a fost condamnat la doi ani de închisoare, pentru violarea unei femei.
 
În noiembrie 2017, publicaţia suedeză Dagens Nyheter a scris că mai multe membre, precum şi soţii şi fiice ale unor membri ai Academiei Suedeze ar fi fost abuzate sexual de fotograful francez Jean-Claude Arnault, soţul dramaturgului Katarina Frostenson, la momentul respectiv membră a secţiei de literatură care decernează anual premiul Nobel. Arnault conducea un club cultural, Forum, în Stockholm, care beneficia de finanţare din partea secţiei de literatură a Academiei Nobel. Publicaţia suedeză a prezentat şi mărturiile a 18 femei care spuneau că au fost abuzate sexual sau violate de respectivul bărbat. Abuzurile sexuale au avut loc în perioada 1996 – 2017, potrivit Dagens Nyheter.
 
Academia Nobel a rupt între timp legăturile cu Arnault.
 
Acuzaţiile au fost dezvăluite de cotidianul suedez prima dată ca parte din campania online #MeToo, care a dat în vileag abuzuri sexuale săvârşite de importanţi oameni de la Hollywood. Ulterior, scandalul a afectat grav şi cercurile artistic, media şi politic din Suedia, una dintre ţările în care se respectă cel mai mult egalitatea de gen.
 
Niciuna dintre femei nu a reclamat abuzurile şi la poliţie, care însă a deschis imediat o anchetă preliminară. În luna martie, procuratura din Stockholm a anunţat că o parte dintre acuzaţiile de viol şi abuz sexual nu mai pot fi cercetate, pentru că nu există probe concludente sau faptele s-au prescris. Însă ancheta a continuat privind alte câteva acuzaţii, au confirmat procurorii în luna mai.
 
Punctul culminant al scandalului a fost decizia Academiei Suedeze de a suspenda premiul Nobel pentru literatură de anul acesta. „Credem că este necesar să treacă un timp pentru a recâştiga încrederea publicului în academie, înainte ca următorul laureat să fie anunţat”, a declarat Anders Olsson, secretarul permanent al instituţiei, într-un comunicat, la începutul lunii mai.
 
Acesta a mai spus că Academia suedeză a acţionat astfel „din respect pentru precedenţii şi viitorii laureaţi ai premiilor pentru literatură, pentru Fundaţia Nobel şi public în general”.
 
„Premiul Nobel pentru literatură pe 2018 va fi acordat şi anunţat în acelaşi timp cu cel pe 2019”, se mai arăta în comunicat.
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Oamenii de știință au aflat cum comunică omizile cu furnicile
Oamenii de știință au aflat cum comunică omizile cu furnicile
Cea mai veche vomă fosilizată dezvăluie victimele unei vânători vechi de 290 de milioane de ani
Cea mai veche vomă fosilizată dezvăluie victimele unei vânători vechi de 290 de milioane de ani
Un coral negru gigant, vechi de 400 de ani, i-a uimit pe cercetătorii marini din Noua Zeelandă
Un coral negru gigant, vechi de 400 de ani, i-a uimit pe cercetătorii marini din Noua Zeelandă
Un studiu a descoperit că senzorii anvelopelor mașinii ar putea fi folosiți pentru a te urmări
Un studiu a descoperit că senzorii anvelopelor mașinii ar putea fi folosiți pentru a te urmări
Un parazit care nu mai fusese văzut la oameni provoacă o serie de simptome diverse și ciudate
Un parazit care nu mai fusese văzut la oameni provoacă o serie de simptome diverse și ciudate
Copilul tău este pretențios la mâncare? Iată ce trebuie să faci!
Copilul tău este pretențios la mâncare? Iată ce trebuie să faci!
Test de cultură generală. Care a fost prima democrație din istorie?
Test de cultură generală. Care a fost prima democrație din istorie?
Cea mai mare fotografie făcută vreodată cu rețeaua de telescoape ALMA dezvăluie ce se ascunde în „inima” Căii Lactee
Cea mai mare fotografie făcută vreodată cu rețeaua de telescoape ALMA dezvăluie ce se ascunde în „inima” Căii Lactee
FBI concediază agenți care lucrau la anchete ce-l vizau pe Donald Trump
FBI concediază agenți care lucrau la anchete ce-l vizau pe Donald Trump
Giganții americani de Inteligență Artificială acuză China de furt
Giganții americani de Inteligență Artificială acuză China de furt
Cel mai toxic oraș de pe Pământ: cum a decăzut de la 10.000 de locuitori și a rămas un oraș-fantomă?
Cel mai toxic oraș de pe Pământ: cum a decăzut de la 10.000 de locuitori și a rămas un oraș-fantomă?
Cât de posibil este ca Inteligența Artificială să declanșeze o criză majoră în societate?
Cât de posibil este ca Inteligența Artificială să declanșeze o criză majoră în societate?
Tocmai frica de îmbătrânire ne face să îmbătrânim mai repede, dezvăluie un studiu
Tocmai frica de îmbătrânire ne face să îmbătrânim mai repede, dezvăluie un studiu
Care este cel mai însorit loc de pe Pământ?
Care este cel mai însorit loc de pe Pământ?
Schimbările climatice „influențează cine se naște și cine nu se naște”, arată un studiu de la Oxford
Schimbările climatice „influențează cine se naște și cine nu se naște”, arată un studiu de la Oxford
A fost descoperită o legătură surprinzătoare între furtunile solare și cutremure
A fost descoperită o legătură surprinzătoare între furtunile solare și cutremure
O fosilă unică, veche de 190 de milioane de ani, rescrie istoria unei specii de dinozaur
O fosilă unică, veche de 190 de milioane de ani, rescrie istoria unei specii de dinozaur
Oamenii de știință programează bacterii pentru a devora tumorile canceroase
Oamenii de știință programează bacterii pentru a devora tumorile canceroase