Home » Știință » O descoperire în premieră poate schimba teoriile cu privire la formarea planetelor

O descoperire în premieră poate schimba teoriile cu privire la formarea planetelor

O descoperire în premieră poate schimba teoriile cu privire la formarea planetelor
Publicat: 20.10.2018
Cercetătorii au identificat o stea tânără cu patru planete de dimensiunea lui Jupiter şi Saturn care o orbitează. Este pentru prima dată când atât de multe planete gigantice au fost detectate într-un sistem atât de tânăr. Sistemul a stabilit un nou record şi pentru variaţia distanţei planetelor faţă de stea: cea mai îndepărtată planetă este la o distanţă mai mare de o mie de ori decât cea mai apropiată. Toate acestea ridică semne de întrebare cu privire la modul în care un astfel de sistem s-a putut forma.

Steaua are o vârstă de doar 2 milioane de ani, fiind încă înconjurată de un discul protoplanetar, locul unde se formează planetele, lunile, asteroizii şi alte obiecte astronomice, scrie Phys.

Sistemul este cunoscut şi pentru că aici a fost descoperit primul Jupiter fierbinte în jurul unei stele tinere. Un „Jupiter fierbinte” este o planetă masivă care se află foarte apropiată de steaua sa. Existenţa lor a intrigat astronomii pentru că aceştia credeau că este prea aproape de stea pentru a se fi format in situ.

Acum, o echipă de astronomi de la University of Cambridge au folosit Atacama Large Millimeter/submillimeter Array (ALMA) pentru a căuta „rudele” acestui Jupiter fierbinte. Imaginile au scos la iveală trei spaţii în disc, care, conform modelării computerizate, cel mai probabil au fost cauzate de alte alţi trei giganţi gazoşi care orbitează steaua tânără. Rezultatele au fost descrise în detaliu în Astrophysical Journal Letters.

Steaua, CI Tau, este localizată la 500 de ani lumină într-o zonă extrem de activă a galaxiei, unde se produc un număr mare de stele. Cele 4 planetele diferă mult în orbitele lor: cea mai apropiată (Jupiter fierbinte) este în echivalentul orbitei lui Mercur, în timp cele mai îndepărtate orbite au o distanţă de 3 ori mai mare decât cea a lui Neptun. Cele două planete externe au masa lui Saturn, în timp ce planetele interne au masa cât Jupiter, respectiv de 10 ori mai mare decât gigantul gazos din Sistemul Solar.

Descoperirea ridică multe întrebări. Circa 1% dintre stele au Jupiter fierbinte, dar de obicei, acestea sunt de sute de ori mai vechi decât CI Tau. „În prezent, este imposibil să zici dacă arhitectura planetară văzută la CI Tau este răspândită în sistemele cu Jupiter fierbinte din cauza modului în care restul de trei planete au fost detectate – prin efectul asupra discului protoplanetar – care nu ar funcţiona în sistemele mai vechi care nu mai au un astfel de disc”, a precizat autoarea acestui studiu, Cathie Clarke de la Institute of Astronomy din cadrul Cambridge.

Conform cercetătorilor, este neclar şi dacă „rudele” au jucat un rol în împingerea lui Jupiter fierbinte pe o orbită foarte apropiată de stea şi dacă mecanismul este cel care acţionează şi în cazul altor sisteme similare, cu un gigant gazos în apropierea stelei-gazdă.

Mai mult, misterioasă este şi prezenţa celor două planete din partea externă a sistemului.

„Modelele de formare a planetelor tind să se concentreze pe ceea ce se ştie deja despre acest fenomen în urma observaţiilor, astfel că noile descoperiri nu se potrivesc neapărat modelelor existente”, a precizat Clarke. „Planetele cu masa lui Saturn ar trebui să se formeze prin acumularea în primă fază a unui miez solid, iar apoi prin acumularea unui strat de gaz deasupra, dar procesul ar trebui să fie foarte lent, la distanţe mari de stea”, a adăugat cercetătoarea.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Au fost descoperite 95 de exoplanete noi în afara Sistemului Solar

A fost confirmată existenţa a 15 noi exoplanete ce orbitează în jurul stelelor pitice

Vânătorul de exoplanete TESS a transmis către Pământ prima imagine – FOTO

Au fost descoperite două sisteme solare ce conţin exoplanete asemănătoare cu Pământul

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
O plantă considerată dispărută de 60 de ani a reapărut brusc
O plantă considerată dispărută de 60 de ani a reapărut brusc
Un carnețel vechi de 800 de ani și „hârtie” igienică din mătase au fost descoperite într-o latrină medievală din Germania
Un carnețel vechi de 800 de ani și „hârtie” igienică din mătase au fost descoperite într-o latrină medievală ...
Suprapopularea poate afecta fertilitatea. Un nou studiu explică de ce!
Suprapopularea poate afecta fertilitatea. Un nou studiu explică de ce!
Cum a rezistat Marea Piramidă din Giza timp de 4.600 de ani fără să fie afectată de cutremure?
Cum a rezistat Marea Piramidă din Giza timp de 4.600 de ani fără să fie afectată de cutremure?
Astronomii ar fi descoperit cel mai mic cerc radio ciudat
Astronomii ar fi descoperit cel mai mic cerc radio ciudat
Țara în care riști să pierzi din pensie dacă pleci mai mult de 6 săptămâni
Țara în care riști să pierzi din pensie dacă pleci mai mult de 6 săptămâni
Secretul strugurilor dulci: când și cum se taie vița de vie?
Secretul strugurilor dulci: când și cum se taie vița de vie?
Ce se întâmplă în corpul tău dacă mănânci orez alb în fiecare zi?
Ce se întâmplă în corpul tău dacă mănânci orez alb în fiecare zi?
Se împlinesc 92 de ani de la prinderea şi uciderea unui faimos cuplu criminal din SUA
Se împlinesc 92 de ani de la prinderea şi uciderea unui faimos cuplu criminal din SUA
Peste 14.000 de mașini electrice Tesla, rechemate. Ce modele sunt vizate?
Peste 14.000 de mașini electrice Tesla, rechemate. Ce modele sunt vizate?
Cum vrea secretarul general al NATO să-l convingă pe Donald Trump să nu scoată SUA din Alianță?
Cum vrea secretarul general al NATO să-l convingă pe Donald Trump să nu scoată SUA din Alianță?
Vremea în România în prima lună de vară: meteorologii au actualizat prognoza!
Vremea în România în prima lună de vară: meteorologii au actualizat prognoza!
Colapsul Dacia, în presa din Ungaria: vânzări înjumătățite, producție în scădere
Colapsul Dacia, în presa din Ungaria: vânzări înjumătățite, producție în scădere
Praful de supernovă ar putea fi „de vină” pentru unul dintre cele mai mari mistere ale Universului
Praful de supernovă ar putea fi „de vină” pentru unul dintre cele mai mari mistere ale Universului
Un mormânt vechi de 950 de ani a dezvăluit un ritual neașteptat al oamenilor
Un mormânt vechi de 950 de ani a dezvăluit un ritual neașteptat al oamenilor
Unul dintre sateliții planetei Jupiter este mai ciudat decât au crezut astronomii
Unul dintre sateliții planetei Jupiter este mai ciudat decât au crezut astronomii
Un nou studiu a dezvăluit modificări ale ADN-ului care sfidează legile lui Mendel
Un nou studiu a dezvăluit modificări ale ADN-ului care sfidează legile lui Mendel
Ceva ciudat se întâmplă cu animalele care trăiesc în orașe, arată un studiu global
Ceva ciudat se întâmplă cu animalele care trăiesc în orașe, arată un studiu global